NICOLAE NISTOR - VOCEA INTERIOARĂ

Vocea interioară

vocea interioară începe să tacă înainte de moarte
se retrage omul în umbra lui în oful lui
resemnat așeza lucrurile să nu rămână încurcate
nu de el îi pasă acum când fructele nu se mai ridică în pom
el știe că are ultima țigară și ultimul fum
privește cerul și vede păsările strigând
a venit și rândul lui să pună șapca în cui
aștepta frizerul să-l aranjeze ca un ginere
toți au început să plângă ca proștii
parcă pleacă ei - norocoșii
trei zile durează aiureala asta
după care viața merge și uită năpasta
vocea tace dar strigă nevăzută-vorbește singură ca o tută
prea târziu să strige la cei care rămân
În toată povestea asta Dumnezeu nu se bagă
el a dezlegat șireturile și le-a pus în desagă

Acupunctura vieții

Ce știi tu despre singurătatea
scrisă pe frunte
un semn al deznădejdii
fiecare ac salvator
este o întâmplare
să atingă argintul viu
din trupul care doare
locul unde mâinile
sunt legate cu ață subțire
ca o condamnare a unui nebun
poți să fugi dar nu ai curaj
și unde să fugi
trupul tău este prins
iar cei de lângă tine
nu știu ce este durerea ta
ei sunt manechine
pe care Dumnezeu
încă mai exersează
acupunctura vieții

Să fie singurătatea un copil ceresc?!

tu știi cum este o casă pentru unul singur
cum trebuie să renunți la a doua pernă
la filmele în doi
iar noaptea să apară cineva
a cărui căldură nu o poți atinge
acolo este locul unde am trecut dincolo
acum este plin de floarea soarelui
un timp am fost amnezic
căutăm casa unde m-am născut
este simplu să-ți vezi sosia
dispărând fără amurg fără orizont
un copil care prefera uneori singurătatea
să se joace în voie să inventeze eroi
ce copil vesel eram tăiam cu foarfeca cerul
îl împătuream pentru zile negre
apoi fugeam prin plantația galbenă
ca un popândău speriat
a sunat fără oprire un telefon
nu puteam să răspund-eram departe
mincinos este omul când este
prieten cu moartea-spaima lui mare
ca să vezi
cum omul devine complice cu singurătatea
tu nu știi cum este un suflet singur
îl privești permanent-ca un film
în care eroul seamănă cu tine
aproape că am uitat cine a trăit lângă mine
să fie singurătatea un copil ceresc?!

Dialog despre Pirandello

de la o anumită vârstă
nu mai discut cu amicul despre Pirandello
vorbim despre oasele noastre care au luat-o razna
el se plânge că vom fi făină ieftină
eu despre cum să urci scările de bloc
cele profesionale au plecat în goblenuri surde
da sunt surde!
ăla de la lumină este cam tare de urechi
repetă ca un bou
- vă mai ajut cu ceva?!
Iar eu caut ochelarii să-l ajut ăsta nu știe de ce l-am sunat
amicul meu bea bere
iar eu apă plată și mă ceartă că fac risipă
avem robinete diferite vechi și care picură
ce să mai vorbim... știm totul de la televizor
sau aproape totul...
de oase ce să mai vorbim facem sport la masă
stă ambulanța și așteaptă în fața bodegii
noi facem Skanderbeg
barmanul disperat a sunat la 112
Iar fetișcanele ne-au aruncat cârjele
mai bine manele cu nasul lui Pirandello
hei tată!
desființați azilul de bătrâni!?

La o pileală cu Marx

L-am întâlnit pe Marx într-o cafenea londoneză
era liber de doctrinele lui își făcea de cap
înconjurat de frumuseți de diferite culori și sexe
el spunea că a schimbat macazul
vrea și el să profite de societate de consum
după o pileală zdravănă și discuții despre școala de la Frankfurt
am adormit la masa din bar...
dimineața sirena de la fabrică suna fără oprire
mi-am luat basca și m-am dus la muncă
paradoxal cureaua timpului s-a legat
am fost în același timp domn cu o nălucă
dar nu am uitat să merg la muncă
pe străzile unde alergam spre muncă
toate vitrinele prezentau cărțile lui Marx
chel și rujat care părea mai degrabă un saltimbanc

Sfârșitul este mort

Certărețul din noi
se plictisește de sinceritate
multă risipă de intimidate
și defectele care nu iartă
precum bateriile ieftine
care nu schimbă telecomanda
pentru un film porcos
ce vei face fără mine
în rochia de care te-ai prins
fără cartea cu mine
necitită când iubeai
viața este o modă
nepermisă
cu pâine uscată
mănânci ură pe băț
când nu ai unde arunca
resturile din noi
atunci căutăm alt certăreț
până sfârșitul este mort
și tot singuri suntem!

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Nicolae Nistor

Citește aici poezii din volumul: Elefantul din vitrina de cristal 

Mai multe poezii semnate Nicolae Nistor aici: Dureri albe, Oprirea timpului, Călătorul îndrăgostit, Povestiri din viața mea

Copyright © 2021 Nicolae Nistor

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.