ZINA BIVOL - FEREASTRA CU LENTILE

Zina Bivol - Fereastra cu lentile (editura ”Prut Internațional”, 2015): Fiind la vârsta căutării de formule po(i)etice adecvate intenției lirice, Zina Bivol face o poezie confesivă, în care însă trăirea frustă se vrea voalată prin metaforă și prin raportare la déjà-dit. Glisând dinspre discursivitate către comprimatul metaforic, oscilând de multe ori între versul intimist și lirica narativizată, folosind atât imaginea neoromantică (cu rădăcini, se pare, în poezia lui Grigore Vieru), cât și pe cea suprarealistă, având certitudinea gravității actului poetic și manifestând arareori tendințe ludice, autoarea acestei cărți își organizează versurile în jurul unui „personaj” care-și trăiește la modul frenetic stările („dansez cu ploaia”). Este de fapt un eu care cuprinde cele două ipostaze ale feminității, mireasă și mamă, și își alege ca repere existențiale acvaticul (ploaia, marea, apele uterine) și verdele, devenind astfel simbol al primordialului. Zina Bivol e cu siguranță una dintre vocile importante ale generației foarte tinere de poeți. (recenzie semnată de Lucia Țurcanu)

Aceste gări ale „tu-eu”(lui) și „eu-tu”(ului), din ungherele tăinuite ale cărora răzbate atingerea clapelor de pian și prin care se perindă, vagon după vagon, tren după tren – poemele, ba (dez)golindu-se de sine(le) pasager, ba încărcându-se cu metafore care-și caută locul, iar de nu-l găsesc, sar fără teamă, din mers – aduc cititorul față în față cu textul îmbiindu-l, parcă, să-și pună lentilele pentru un contact mai intim cu acesta, sub umbrela de sticlă a sensurilor, cu umbra tainicului „va urma” conturată în nisip de mâna Zânei care scrie. (recenzie semnată de Radmila Popovici)

„MIEZ” IN-UL

Se sprijină poarta într-un toiag,

Ca o bătrână de prispa casei.

Cu anii strânși într-un sac

Seamănă găuri prin care să poată

Întoarce o privire înapoi.

„Îmbătrânește azi până și fierul.”

Se sprijină poarta într-un toiag,

Ca tânărul lăsat pe un inel de fân.

Apoi aleargă ca un cal nebun

Să usuce o gură de apă

Pe iarba din Valea Câmpiilor.

Atâta drum stă în hogeacul casei

Că nu-mi ajung mâini să cuprind

Fumul pe după gât.

Lianele se plimbă prin fața pădurilor

Posibil să tăiem toate vârfurile

„Pentru cei care nu-și cunosc lungimea nasului”.

Se sprijină poarta într-o coajă de nucă

E tot ce a mai rămas din roada copacului.

Miez-„inul” și-a dus rădăcina de acasă

Nu-i mai convine forma,

Caută pământ de stepă.

„Spinii străini înțeapă mai dulce,

Atâta timp cât nu le cunoști veninul.”

Stă copilul într-un toiag și sprijină poarta,

Se face tot mai mic și mai mic,

Poate va intra odată într-o coajă de nucă

Unde să-și găsească miez-„in”-ul.

AUTOPORTRET

Îmi plac toate cuvintele care încep cu litera M

Eu întotdeauna am fost cuminte la Mama

Niciodată nu alerg după toate desenele din abecedar

Le țin minte pe cele prinse de la Bunicul

Așa am început să învăț rugăciunile

Îmi plac cuvintele care încep cu litera M

Așa sună prima literă pe buza mea de copil

Așa răsună și pe buza mea de mamă tânără

Când îmi strig copilul... Marius

Îmi plac toate cuvintele care încep cu litera Z

Eu întotdeauna am fost o Zână pricepută la iubit

Privesc și iubesc tot ce aud

Sunt fericită că te aud

Din toate florile îmi plac cele care încep cu litera V

Viorel(ele) cresc prin mine ori de câte ori ești cu ochii pe zâne

Îmi plac toate cuvintele care încep cu litera M

Eu întotdeauna am fost cuminte la Tata

MEȘTERUL DE DANTELE

O dantelă de fum s-a întins peste sat,

Toate femeile încearcă să meșterească

Din ea cea mai frumoasă

Rochie de seară.

Atâta pânză și culoare

Alunecă peste corpurile lor

Încât nimeni nu îndrăznește

Să le fure frumuseţea nudă

A lacurilor albastre.

Norii au coborât printre noi,

Cu ei ne îmbrăcăm

În dimineaţa plină de vară,

Când roua stropește picioarele

Cu iarbă deasă,

Iar ceaţa lăsată peste

Ochii bărbaţilor admiră

Soţiile ce poartă voaluri brodate

Din diamante de fum...

În umbra străzilor, Meșterul de dantele

Îşi îndulceşte privirea 

Cu siluetele nude ale păsărilor

Ce zboară pe străzile orașului.

Doar o pânză goală

A îmbrăcat un tablou

Din femei. Tablou care atârnă

În muzeul fiecărui bărbat.

EUR O PIAN

Caut o furnică

Pe Maidanul dintre noi și voi...

Fără să vreau

Întâlnesc greieri care îmi cântă toată ziua

Prin laborator.

Atâta chimie pe o muchie de cuțit

Căci nu-mi ajunge timp

Să mai adaug câteva elemente

În tabelul lui Mendeleev.

„Încap în cap doar cei ce au cap”,

Nu mai căutați euro prin buzunare

Dacă ați primit ieri salariul în lei.

Chimia nu acceptă experimente

În locuri publice.

Chiar dacă furnicile fac valuri

într-o coajă de nucă,

nu înseamnă că miezul stă într-o barcă.

Trăim în condiții euro,

Dar fără pian în casă.

De aceea mergem pe clape

Ca prin farfurii.

Din vara aceasta greierul

s-a lăsat de vioară

Și a început să cânte la clavir...

Nu în zadar ninge pe Maidan.

Vreau să-mi cumpăr un copac

La marginea pianului,

De acolo voi vedea

Și oamenii lui april,

Poate acum voi înțelege

„Sonata lunii”

De Ludwig van Beethoven.

Chiar dacă nu o mai aude,

eu o văd

Mai bine ca niciodată.

Trăim în condiții euro,

Dar fără pian în casă.

DOAMNA PLOAIA

Aud cum îi picură săruturile

Pe umerii mei goi

Și ca o pasăre

Mă țin de gâtul ei. Dansăm...

E primul vals

La care mă pricep atât de bine,

În mâinile sale

Mă simt

Mai sigură ca niciodată...

Mă ridică mai sus ca cerul

Și mă coboară mai jos decât pământul.

Dacă dispar,

O caut pe străzi.

Știu că niciodată

Nu este în casă.

Dansez cu ploaia,

Doamna cu ochii de apă

Și fața mereu umedă ca gura unui pește.

Aud cum mă strigă

Și o caut în urechile acului.

Vreau să-i păstrez și cel mai mic sunet.

Dansez,

Nu obosesc să dansez Niciodată.

Eu niciodată nu obosesc

Să miros a ploaie.

Vă invit la dans!

Blog personal: Zina Bivol

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Zina Bivol

Copyright © 2018 Zina Bivol

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.