ALINA NAIU

***

/am pierdut darul vorbirii

dar l-am găsit pe cel al tatălui/

mă voi întoarce

și te voi învăța o limbă nouă

îți voi povesti

cum s-a născut balaurul cel blând

din nesfârșitele ținuturi ale dragostei

***

priveam strada din cealaltă parte a geamului
îmi lipisem genele de pervaz
iar ele se desprindeau una câte una

priveam
cum ochiul meu stâng
se cuibărea sub pleoapa sângerândă
cum fel și fel de oameni treceau strada
oameni ca și mine uimitor
cu visele lor cu dragostea lor

alții cu bolile lor
și-arunci observam
că ochii noștri stângi
se aseamănă foarte mult

și ne cuibăream sub pielea sângerândă
ne făceam loc printre tendoane sânge
și carne zgâriam cu unghiile
până în mijlocului oaselor
până când dădeam cu adevărat unii de alții

iar atunci doar creșteam și ne înmulțeam
stăpâneam planeta noi bacteriile virușii

din spatele geamurilor

incredibil

***

aș fi vrut să trăiesc în cealaltă parte a universului

sau măcar să văd de la capătul depresiei

că prezentul nu e expresia unuia sătul

ce  și-a a tras un glonț în cap

și acum sângerează pe dinăuntru

încă viu și neînfricat

din spatele statuii lui Omar Khayyam

umbrela ruptă de vânt se aseamănă

cu un zmeu construit special

pentru a fi atârnat în copaci și atât

izbitoare asemănarea cu mine

nici măcar nu mai aștept

și mă tem fiindcă n-am învățat să iert

semnele bolii încă le simt în gând

am învins am învins 

deși atât de tare mă obișnuisem

să trăiesc cu boala

încât eram sigură

că nici nu existase vreodată pe lume

la fel ca dragostea mea pentru tine

la fel ca tine

***

în fiecare seară îmi amintesc ceva

- un gest natural și în care cred un reper

un fel de a fierbe un pumn de ierburi în ibric

totuși aseară te-am văzut într-o fotografie

și te-am privit de parcă nu te știam

de parcă niciodată nu ți-am vorbit

ce întâmplare

ai văzut

sunt oameni alături de care treci strada

o singură dată în viață

și la care te uiți nedumerit o secundă

atunci când pe trecerea de pietoni

accidental vi se ating umerii

ai înțeles

cât timp trece secunda aceea

nu  se cuvine să-ți spui absolut niciun cuvânt

nimic

***

curăț cu foarte multă răbdare
camera aceasta de oaspeți

demnitatea mâinilor mele
văzută din depărtări
seamănă mai mult cu un animal de pradă

din camera cealaltă
se aude un țipăt adânc şi pustiu
capcana e atât de reală
eu victima
eu micuțul călău

Alina Naiu (n. 9 septembrie 1988): S-a născut la Caracal. A absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice și un master în Administrarea Afacerilor Comerciale. Alina Naiu a publicat poezie și eseu în diverse reviste de specialitate, antologii și reviste on-line. A debutat editorial în 2014 cu volumul de versuri “Intangibil 54” (editura Palimpsest) pentru care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2014, secțiunea Cartea de debut. Tot în anul  2015 i-a fost acordat Premiul Filialei București Poezie a U.S.R. pentru Cartea  de Debut a Anului 2014. În același an a obținut Premiul Revistei “Luceafărul de dimineață” pentru debut. Un an mai devreme a obțiunul locul III la concursul de poezie și proză scurtă “Peregrinări” organizat de Itaca Organization Dublin. 

 

Citește aici mai multe poezii semnate Alina Naiu: Ai început să exiști,  Cred în ziua de mâine, V Poeme de Alina Naiu

Copyright © 2018 Alina Naiu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.