ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ - SCRUM

Ştefan Doru Dăncuş – Scrum (editura Singur, 2018): Fără a fi nici un pic complezenţi, trebuie că ne aflăm în faţa unui poet formidabil. Poetul a reuşit, volumul „Scrum” reprezintă cheia sol a întregii sale opere. Pentru că, nefiind un clasicizant supus canoanelor aferente, a reuşit să se scufunde până la nivelul „beţiei de cuvinte” care să redea cel mai bine ceea ce se află în sufletul său. Un Titu Maiorescu l-ar fi împuşcat! Dar ce bine că există, că libertatea care se degajă din versurile sale e contagioasă şi în acelaşi timp benefică! Libertatea de totdeauna a Poeziei e prezentă aici şi vine să aducă ofrande verbale de excepţie. Trăirea e neştirbită de vreun efect de culise, stranietatea fiinţei sale se degajă la fiecare respiraţie ameninţând să cuprindă în mrejele ei – poetice - totul. Zic stranietate pentru că îşi este străin propriei sale opere, pentru că el a vrut asta, pentru că opera sa se scrie prin el şi nu el este autorul. Depersonalizarea aceasta este locul pe care îl imploră însăşi Poezia pentru a se devoala prin scrierile sale, parcă încifrate…

Drumul Crucii este cel brăzdat în Istorie dar la sfârşitul acestui drum apare în toate luminile sale sclipirea Eternităţii. Volumul „Scrum” dar şi întreaga operă a lui Dăncuş este tocmai această Conversiune a Timpului în Eternitate prin intermediul conversiunii la creştinism, un creştinism autentic ce distruge straturi periferiale ale conştiinţei cotidiene spre descoperirea straturilor profunde ale umanului. Cred că depăşirea, în acest sens, a cotidianităţii conştiinţei este una asemănătoare celei a lui Heidegger dacă ne gândim la „Fiinţă şi Timp” – secţiunea despre bavardajul cotidian dar şi că depăşirea cotidianităţii conştiinţei poate reprezenta o cale pur religioasă, nu neapărat filosofică, dacă vreţi – o filozofie practică, deci religie. Iar această religie ce se devoalează este creştinismul evaluat ca asumare christică a suferinţei. Acestea fiind spuse, credem noi, e suficient spre a identifica esenţa Poeziei ce se scrie în şi prin opera lui Ştefan Doru Dăncuş – acest munte de sentiment care a descoperit sau s-a lăsat descoperit de epoca medievală ce răzbate ca un fir de apă vie în toată opera sa. (extrase din recenzia semnată de scriitorul Remus Foltoș)

***

nimic din ce spun nu e mai mare
decât o furnică
ea adună literele mele mici le depozitează
îi vor fi hrană la iarnă
din obrăzniciile mele îşi face piloni
de susţinere pentru coridoarele minţii ei

vine vremea să mă gândesc şi la ea
- sclava insomniilor mele.
în pustie s-au dus iubirea arginţii şi gloria
nu pot fi poetul genial şi mare
cât biserica
pot fi doar lepădatul în stradă
numărătorul de furnici
câte-o lacrimă topeşte metalul
monedelor aruncate de concetăţeni

sunt singurul cerşetor sărac din România

***

„Eu n-am zis să tăiaţi porci

în cinstea naşterii Mele

n-am cerut miei ucişi fiindcă am înviat a treia zi

nu frica de Mine vă trebuia

ochii voştri şi inimile voastre îmi erau de-ajuns

pentru a supravieţui printre voi”

spunea El cu blândeţe

şi dintr-o dată unul din noi s-a ridicat

şi-a întrebat: „Bine, bă, da’ noi nu mai mâncăm astăzi?”

***

prima dată am scrâşnit din dinţi

apoi am strâns pumnii

în cea de-a treia zi am căzut

peste lumea picioarelor mele

câteva nopţi au trecut

doar atât

a venit un individ epileptic

mi-a scormonit rădăcina

şi în zori triumfător a ridicat spre cer

punga cu arginţi

plata lui pentru munca pribegiei

un ban pentru fiecare cîine ce l-a pus pe fugă

un ban pentru fiecare din voi

ucigaşi nepăsători ai furnicilor străzii.

căutătorul de comori a venit azi

când punga e goală

cu dumneavoastră doarme

plapuma soţiei dumneavoastră îl încălzeşte

şarpele pustiei e în dormitoarele de lux parfumate

nu-i nimic ziceţi mâine mai sfinţim o biserică

şi aceea nu mai intră în voi ca odinioară

căutătorul de pungi cu arginţi o alungă

ea stă intimidată pe marginea respiraţiilor crucilor

vă urcaţi în maşini şi plecaţi

v-aţi făcut meseria

şi cu tine doamnă şarpele pustiei face sex

şi pe tine domnule şarpele pustiei te satisface

***

poezia se scrie de cei morţi

aşa ne-au învăţat

nu de “ăia” cu pletele risipite pe şosele

poezia se scrie în costum şi la cravată

nu de ăia ce-şi cerşesc mormântul

poezia e rimă şi punctuaţie

nu contează sângele şi ochii zdrobiţi

nu, domniile noastre! nu! poetul e mereu în sală

ce contează că gospodina Floarea

îi pune laurii în ciorba de fasole

ei  nu mor pe sub poduri

ca ăia alţii de prin ţările cu negri

avem spitale ultramoderne unde să moară

prietene frate al meu

de auzi cum se face schimbul între orele noastre

de simţi că îţi spun: prietene dragul meu

atunci ştii că bărbatul şi femeia din lumea asta

se urăsc şi devin

pentru totdeauna

acelaşi clovn

***

mi-au ucis fântânile

trupul meu e plin de conducte

mi-au băut toată existenţa

unde Doamne e corbul făt-frumoşilor

să-mi aducă o lacrimă a Ta în plisc

să pot învinge ultimul zeu

să nu mai calc prin mlaştinile versurilor mele

unde Doamne sunt tunetele şi fulgerele şi norii

inimii mele

unde sunt trecătorii ce se adăpau de-aici

din mine

cum îmi tremură degetele pe ciutura asta!

cum de-am ajuns să-mi cerşesc mie însumi

stropul de apă dat altora?

cum de Tu eşti tot acolo şi eu tot aici

lângă noroiul de lângă inimă?

plâng Doamne plâng scrâşnesc

atâta secetă n-a fost niciodată în mine

nu vrei să-mi spui o vorbă bună

să-L trimiţi măcar pe Isus

El a mai bătut calea până aici cunoaşte iadul

şi dacă tot vine

să-mi aducă o lacrimă de la Tine

să nu mă prăbuşesc în fântâna asta

cu setea de omul ce-am fost

am căzut pe drum

sunt pierdut şi respiraţia asta nu mă lasă

stă ca un căţel aici – ce departe ajungeam

de nu era ea să mă păzească

tacă-mi inima odată

ia-o odată până nu pun cuţitul pe ea

până nu Ţi-o voi arunca în rai sângerândă ca mai demult

când Te iubeam de pe fiecare rug pe care mă ardeau

preoţii Tăi

scrum sunt la picioarele Tale Isuse

zadarnic am cucerit lumea

lumea nu vede că ard

nu ştie că ajung piatră pentru alt izvor

pentru alt altar

pentru pavajul altei străzi pe care vei călca în

alt Ierusalim

vei respira arsura

altor trupuri – nu poemele astea

grămada asta de scrum de pe sandalele Tale

Mai multe poezii și profilul autorului: Ştefan Doru Dăncuş

Copyright © 2018 Ştefan Doru Dăncuş

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.