ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ - SCRUM


Scrum














Ştefan Doru Dăncuş – Scrum (editura Singur, 2018): Fără a fi nici un pic complezenţi, trebuie că ne aflăm în faţa unui poet formidabil. Poetul a reuşit, volumul „Scrum” reprezintă cheia sol a întregii sale opere. Pentru că, nefiind un clasicizant supus canoanelor aferente, a reuşit să se scufunde până la nivelul „beţiei de cuvinte” care să redea cel mai bine ceea ce se află în sufletul său. Un Titu Maiorescu l-ar fi împuşcat! Dar ce bine că există, că libertatea care se degajă din versurile sale e contagioasă şi în acelaşi timp benefică! Libertatea de totdeauna a Poeziei e prezentă aici şi vine să aducă ofrande verbale de excepţie. Trăirea e neştirbită de vreun efect de culise, stranietatea fiinţei sale se degajă la fiecare respiraţie ameninţând să cuprindă în mrejele ei – poetice - totul. Zic stranietate pentru că îşi este străin propriei sale opere, pentru că el a vrut asta, pentru că opera sa se scrie prin el şi nu el este autorul. Depersonalizarea aceasta este locul pe care îl imploră însăşi Poezia pentru a se devoala prin scrierile sale, parcă încifrate…

Drumul Crucii este cel brăzdat în Istorie dar la sfârşitul acestui drum apare în toate luminile sale sclipirea Eternităţii. Volumul „Scrum” dar şi întreaga operă a lui Dăncuş este tocmai această Conversiune a Timpului în Eternitate prin intermediul conversiunii la creştinism, un creştinism autentic ce distruge straturi periferiale ale conştiinţei cotidiene spre descoperirea straturilor profunde ale umanului. Cred că depăşirea, în acest sens, a cotidianităţii conştiinţei este una asemănătoare celei a lui Heidegger dacă ne gândim la „Fiinţă şi Timp” – secţiunea despre bavardajul cotidian dar şi că depăşirea cotidianităţii conştiinţei poate reprezenta o cale pur religioasă, nu neapărat filosofică, dacă vreţi – o filozofie practică, deci religie. Iar această religie ce se devoalează este creştinismul evaluat ca asumare christică a suferinţei. Acestea fiind spuse, credem noi, e suficient spre a identifica esenţa Poeziei ce se scrie în şi prin opera lui Ştefan Doru Dăncuş – acest munte de sentiment care a descoperit sau s-a lăsat descoperit de epoca medievală ce răzbate ca un fir de apă vie în toată opera sa. (extrase din recenzia semnată de scriitorul Remus Foltoș)




***

nimic din ce spun nu e mai mare
decât o furnică
ea adună literele mele mici le depozitează
îi vor fi hrană la iarnă
din obrăzniciile mele îşi face piloni
de susţinere pentru coridoarele minţii ei

vine vremea să mă gândesc şi la ea
- sclava insomniilor mele.
în pustie s-au dus iubirea arginţii şi gloria
nu pot fi poetul genial şi mare
cât biserica
pot fi doar lepădatul în stradă
numărătorul de furnici
câte-o lacrimă topeşte metalul
monedelor aruncate de concetăţeni

sunt singurul cerşetor sărac din România


***

„Eu n-am zis să tăiaţi porci
în cinstea naşterii Mele
n-am cerut miei ucişi fiindcă am înviat a treia zi
nu frica de Mine vă trebuia
ochii voştri şi inimile voastre îmi erau de-ajuns
pentru a supravieţui printre voi”
spunea El cu blândeţe
şi dintr-o dată unul din noi s-a ridicat
şi-a întrebat: „Bine, bă, da’ noi nu mai mâncăm astăzi?”


***

prima dată am scrâşnit din dinţi
apoi am strâns pumnii
în cea de-a treia zi am căzut
peste lumea picioarelor mele
câteva nopţi au trecut
doar atât
a venit un individ epileptic
mi-a scormonit rădăcina
şi în zori triumfător a ridicat spre cer
punga cu arginţi
plata lui pentru munca pribegiei
un ban pentru fiecare cîine ce l-a pus pe fugă
un ban pentru fiecare din voi
ucigaşi nepăsători ai furnicilor străzii.
căutătorul de comori a venit azi
când punga e goală
cu dumneavoastră doarme
plapuma soţiei dumneavoastră îl încălzeşte
şarpele pustiei e în dormitoarele de lux parfumate
nu-i nimic ziceţi mâine mai sfinţim o biserică
şi aceea nu mai intră în voi ca odinioară
căutătorul de pungi cu arginţi o alungă
ea stă intimidată pe marginea respiraţiilor crucilor
vă urcaţi în maşini şi plecaţi
v-aţi făcut meseria
şi cu tine doamnă şarpele pustiei face sex
şi pe tine domnule şarpele pustiei te satisface

ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ

***

poezia se scrie de cei morţi
aşa ne-au învăţat
nu de “ăia” cu pletele risipite pe şosele
poezia se scrie în costum şi la cravată
nu de ăia ce-şi cerşesc mormântul
poezia e rimă şi punctuaţie
nu contează sângele şi ochii zdrobiţi
nu, domniile noastre! nu! poetul e mereu în sală
ce contează că gospodina Floarea
îi pune laurii în ciorba de fasole
ei  nu mor pe sub poduri
ca ăia alţii de prin ţările cu negri
avem spitale ultramoderne unde să moară

prietene frate al meu
de auzi cum se face schimbul între orele noastre
de simţi că îţi spun: prietene dragul meu
atunci ştii că bărbatul şi femeia din lumea asta
se urăsc şi devin
pentru totdeauna
acelaşi clovn


***

mi-au ucis fântânile
trupul meu e plin de conducte
mi-au băut toată existenţa
unde Doamne e corbul făt-frumoşilor
să-mi aducă o lacrimă a Ta în plisc
să pot învinge ultimul zeu
să nu mai calc prin mlaştinile versurilor mele
unde Doamne sunt tunetele şi fulgerele şi norii
inimii mele
unde sunt trecătorii ce se adăpau de-aici
din mine

cum îmi tremură degetele pe ciutura asta!
cum de-am ajuns să-mi cerşesc mie însumi
stropul de apă dat altora?
cum de Tu eşti tot acolo şi eu tot aici
lângă noroiul de lângă inimă?
plâng Doamne plâng scrâşnesc
atâta secetă n-a fost niciodată în mine
nu vrei să-mi spui o vorbă bună
să-L trimiţi măcar pe Isus
El a mai bătut calea până aici cunoaşte iadul
şi dacă tot vine
să-mi aducă o lacrimă de la Tine
să nu mă prăbuşesc în fântâna asta
cu setea de omul ce-am fost
am căzut pe drum
sunt pierdut şi respiraţia asta nu mă lasă
stă ca un căţel aici – ce departe ajungeam
de nu era ea să mă păzească
tacă-mi inima odată
ia-o odată până nu pun cuţitul pe ea
până nu Ţi-o voi arunca în rai sângerândă ca mai demult
când Te iubeam de pe fiecare rug pe care mă ardeau
preoţii Tăi

scrum sunt la picioarele Tale Isuse
zadarnic am cucerit lumea
lumea nu vede că ard
nu ştie că ajung piatră pentru alt izvor
pentru alt altar
pentru pavajul altei străzi pe care vei călca în
alt Ierusalim
vei respira arsura
altor trupuri – nu poemele astea
grămada asta de scrum de pe sandalele Tale


Mai multe poezii și profilul autorului: Ştefan Doru Dăncuş

Copyright © 2018 Ştefan Doru Dăncuş
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.