LEO BORDEIANU - TRAIECTORII

 

Leo Bordeianu – Traiectorii (Editura Lumina, Chișinău, 2024): Aceste TRAIECTORII autumnale nu sunt altceva decât o declarație de dragoste făcută „farmecului dureros al toamnei”, iubirii, în toate ipostazele ei, și miracolului, vai! de scurtă durată al vieții. Ele întrunesc atât poezii publicate anterior, cât și texte inedite noi sau scrise în diferite perioade ale vieții. De aceea și se deosebesc ca factură și viziune. Le-am adunat însă împreună pentru a atinge oarecum masa critică a „emoției de toamnă”. Pe parcursul cărții traiectoriile existențiale se intercalează cu „traiectoriile frunzelor” în cădere, cu traiectoriile clipelor de neoprit, revelând astfel tema principală, care se intuiește ușor din denumirile compartimentelor: GALBEN CĂTRĂNIT, CULORI AGONIZÂND, VÂNĂTORUL MEU ESTE TIMPUL și DINTR-UN NOR LUMINOS TE DESPRINZI. Majoritatea poeziilor într-un fel sau altul se află sub semnul multicolorului spectacol autumnal, plin de frumusețe, dar și de o tristețe sclipitoare. Totodată, chiar și cele mai dramatice/ tragice texte lasă loc „exploziilor de lumină” și nu elimină nebiruita speranță. De ce am ales anume toamna? Poate de atâta că ea m-a ales pe mine. De atâta că m-a marcat într-un mod deosebit, m-a copleșit, m-a înseninat, m-a transfigurat. (cuvântul înainte al volumului - Farmecul dureros al toamnei – semnat de autor)

Galben cătrănit

Amărăciune revărsată peste sat
pelin scuturându-și semințele
cearcănul
ceții

toamnă de la sat până la sat
croncănit
un câmp verde
un câmp negru

galben cătrănit
între ele.

Între copacii uzi

Între copacii uzi
ud
pân’ la piele
plâng

nu ştiu unde este începutul
şi sfârşitul
lacrimilor

nu ştiu unde se termină lacrimile
şi începe
ploaia

nu ştiu unde se termină ploaia
şi încep
lacrimile

între copacii uzi
mladă udă
plâng

plâng în hohote

de dor şi de tristeţe
plâng
de neîmplinire

dorul tristeţea şi neîmplinirea lumii
plâng în mine.

Sunt o frunză

Sunt o frunză tremurândă
în matinala
pâclă.

Andante

De-acum sunt goi copacii care
m-au întristat atât –
sfârşit de toamnă.

Mișcarea omului între oameni

Mișcarea omului între oameni –
mișcarea gorunului în joagăr

pe câmpul vieții –
așchii crengi

în final –
scânduri drepte.

Conturul fluctuant al existenței

Sunt dar aş fi putut să nu fiu
tot aşa cum tu nu eşti
dar ai fi putut să fii

conturul fluctuant al existenţei
ne face să ne apropiem de graniţe
să trecem de ele
să revenim

minunile se întâmplă rar de tot
oricum eu sunt aici şi privesc
în direcţia ta
care eşti un sentiment neclar
în sclipirile după-amiezii
tot aşa cum tu ai privit
sau vei privi
spre mine
cel din lumină şi din vânt

completându-ne reciproc urmărim
cum se lasă amurgul.

Vine iarna

Vine iarna dragostea mea
vine iarna în suflet e frig
stomacul mi-e gol
şi de vrei să ştii
nici nu mi-e foame măcar

vine iarna dragostea mea
trece viaţa vizibil e zaţu-n ibric
lemne nu am nu mai am ce-mbrăca
în afară de-a ta amintire nu am nimic

trece viaţa dragostea mea
mâine voi merge la cimitir
pentru o bucată de pâine
şi un pahar de vin
voi izbi-n pământul îngheţat
mai abitir
decât un gropar sadea.

Blog: Leo Bordeianu
Citește mai multe poezii și profilul autorului aici: Leo Bordeianu, Din pantoful de aur al poeziei, Roata de foc


Copyright © 2025 Leo Bordeianu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

 

---