DANIELA-LUMINIȚA TELEOACĂ - LA (IM)PERFECT

la (im)perfect

se crease diversiune

oamenii purtau măști... aruncau

cu sentimente și confetti...

pe nimeni nu interesa propriu-zis

oprirea finală

trădarea trecea drept faptul divers:

nimeni nu intenționase pe nimeni să rănească

doar clipa!

clipa asta!

își revendicase dramul de libertate

fățărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îți aminteai vag de mine

femeia parțial conservată

într-o poză digitală

ochii mei trăiau livresc copacul

brațele evocau combinația de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange și dureri de gleznă

cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate

făcea înconjurul infinitelor incertitudini

ca pe ecran... jocul nostru se derula

un fel de-a v-ați ascunselea

de bună-credință legată la ochi

îți acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu

nebunia ta mă păstra aproape intactă

nu știam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului

imposibilă, întâmplarea își redefinea înțelesul

când august pregătea noile căderi

nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică

își făceau în trombă intrarea

răsuflau gâfâit înăuntrurile

istoria se scria

în romburile vide

ale dresurilor-plasă

am resetat calea

drumul acela încercuit cu smochini și cu frică

preambul pentru eventuale înclinații estetice

asprimea vegetală îmi desăvârșea simțurile

fetiță, formatam coloană infinitezimală

lanțul desfășurându-se

de la mine spre mine

în văzul unei lumi năpădite

daliile înfloreau marginea șoselelor

în praf aceeași apă preschimba chipurile

unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă

mi-am regăsit locul

liber-arbitru

ziua de azi nu poate fi

decât despre pescăruși

despre felul în care

într-o grabă... într-o copilărie

mi-am luat libertatea

de a mă ocupa

nu de priorități

am rupt pânza aceea densă

întreținând iluzia continuității... a iubirii

n-am ignorat timpul... controversele....

nici concurențele dintre oameni... trădările

toate maldărele acelea concrete

purtând greutatea neantului

vraful de somații

mi-am spus:

spaima poate să mai aștepte

eventuale germinații estetice

într-un spațiu virgin

în care s-au conservat

nepervertite culorile... în fapt

amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înțelesurile

trudind să le umplu cu fericire

în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:

nu sunt asemenea celor mulți!

nu mă tem de însingurare!

am învățat să port albastru-cu-bleu

frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie

am răscolit aparențele acestea

fotonii demiurgici populând

profundul cromatic

orice lucru se cuvine

a fi scos din anonimat

rostind nuanțele adecvate

altfel degeaba pasăre!

altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși

această trezire la realitate când înțeleg

că orice moarte se declanșează

cu anihilarea centrilor durerii

în deplină cunoștință de cauză optez

să mă doară

desfrâul meu

punând sub semnul întrebării

definițiile de dicționar

convingerile...  prejudecățile altora

numai pe mine neintrigându-mă

care va să zică

10 nuanțe de mov

cireșe de august

inele bombate cu piatră

și nonșalanța aceasta a trecerii

de la știință la artă

(viceversa: propoziție adevărată)

secvențele macro decupate

din universul minor

înnobilate la scară cosmică

probabil cu pila vreunui înger

de nu cumva personal voi fi vinovată?!

cum spuneam...

spectacolul de la fereastră

cuvintele confundându-se

-n creșterea ierbii... a două-3 aripi

ciocolata-cu-rom-și-stafide

orgasmele la spiritualitate

parfumul luat direct din magnolii

valsul subtil... personalizarea abc-ului

roșu-asortat-cu-orange

nesăbuințele într-ale descifratului

în sfârșit

ziua de duminici

întinzându-se de la origini

până hăăăăt depaaarte... la tine...

oja mea de culoare ambiguă

oglinda minusculă cu-arțar-și-cer

una alta marea scufundând seceta

lumile trupului amatoare

de clișee și de moarte

versus

lumea ta

de parbrize și neoane

fugile clandestine în miez-de-întâmplare

derogările de la normalitate

unduiri lipicioase... hipermutații

apucăturile damelor ușoare

goale-de-tot luându-se la întrecere

cu baloanele cu heliu:

parașutare eșuată!

fluieratul acela lipsit de subtilitate

vânatul de duzină... produsul în serie

iluzia dobândirii... fantasma situării în masculinitate

grimasele tale de cerber

înfierbântat și nevrotic

neînstare de 1 Femeie

!poate-o dalilă îți trebuie!

codul tău etic – cod de bare

descifrabil după legi de minimarket

recunoașterea optică a caracterelor

principiul frumuseții eronate

depresiile tale într-o pasageră luciditate

felul acela în care pe mine mă faci vinovată

de sugrumarea Iubirii... de inutilitate

și

te complaci

dependențele îți restrâng aria oxigenată

ai nevoie de dragoste... intuiești  cumva

în realitate te umpli de moarte

o lume se perindă

nu contează acordul subiectului cu predicatul

poate numai rostirea dialectală a afectului

trupurile se îmbulzesc pariind pe nedivinitate

performanțele se măsoară în hectare-sex-putere

când înțelesurile se închid în derizorate

boala ta îmi impune eliberarea

chit că pentru asta voi face moarte

all inclusive

lucrurile se iau. se așază fiecare la locul lui

când cu un sentiment galben-albăstrui… când al inutilității

cireșii se mângâie din vârful cuvintelor

ca unor copii mari li se dă iluzia continuității

se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului

peste chestiunile minore

aglomerația minibarului

gările cu stații tumefiate

un gest în afara feed-back-ului

boala incurabilă…

senzația departelui…în ultimă instanță…

soarta!

se merge drept

la răstimpuri cu sufletul înclinat

spre acel „prima oară” al unei magnolii

se zăbovește fără de vină

în preajma câtorva nuanțe:

necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat

toate acele detalii ieșite ca dintr-o cutie a pandorei

din cântecul fărâmițat al boemului

se ia realitatea

se pune față în față cu tine

fără vreun simț al superiorității

se așează deasupra ei

cu imaginația rectilinie

curbându-se în ritm cu moliciunea universului

contracarând-o

se fluieră

7-spre-5 silabe

către amuțirea materiei

în fapt poemul acela minuscul

purtând în cârcă ditamai cosmosul

se declamă: nor-ma-li-ta-te

(Poezii din volumul în curs de pregătire: O Leoaică îmi traversează centrul)

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Daniela-Luminița Teleoacă

Citește aici poezii semnate Daniela-Luminița Teleoacă: Poemele iubirii, El ne ținea într-un pumn cu Iubire inima, în absenţa din preajma Copacului, Voi fi pasăre

Copyright © 2020 Daniela-Luminița Teleoacă

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.