DANIELA-LUMINIȚA TELEOACĂ

fă-te că nu ai murit (încă)

cam așa va fi de acum înainte

o să plouă în fiecare zi

o ploaie din acelea cu gloanțe care te ciuruie

o să fim

în funcție de vapori toane labilități

în funcție de aripile astea acoperind orizontul

de tot felul de suspensii bizare din atmosferă

din mințile și sufletele noastre grăbite gâfâind egoiste sau mult prea inocente

trecând pe roșu teribilist

amânând plecarea din teama neîntoarcerii

plecând tot timpul

uitând că în cele din urmă vidul se va infiltra între sine și sine

într-o cafenea la o intersecție între paginile unei antologii

vom fi protagoniștii

doar pionii licărind asemenea neoanelor pe terminate

pregătiți sau nu ne vom lua porția

eu o să simulez trezirea în realitate o să fiu dincolo

tu mă vei urma

extenuați și palizi ne vom ține mecanic de vârful degetelor fantomatice

cu ultima dâră de memorie afectivă

cu ultima umbră vom fi eu un fel de femeie tu un fel de bărbat

ne vom închide biografiile într-un geamantan într-o carte doar într-o viață

norocosului cineva îi va identifica amprentele

în loc de închisoare va ajunge într-o aducere-aminte

concentrează-te

auzi

bat clopotele

fă-te că nu ai murit

încă

am plâns atunci

cineva vorbea despre un înger

eu eram sigură că este copilul meu

mi-am însușit cuvintele ca pe o cuminecătură

fără să pierd nimic

nici măcar ecoul

tu te atârnaseși în jurul gâtului meu

eu nu simțeam nimic poate doar un fel de destin

curând vom fi ‘oamenii care au fost’

nu știu dacă sunt tristă sau doar obosită

roaba așteptării continue a „ceva” ieșit din comun

sau numai a zilei următoare cu rutina ei necesară și pașnică

dacă m-am resemnat am amânat sau pândesc „momentul”

aici e liniște

din când în când simt ceva ca o sugrumare în tiroidă

un fel de patologie autoimună care-mi pune piedici și

mi-e greu să ajung la fereastră. înghit aerul din ziua anterioară.

poate e doar starea unui plâns păcălit de atâtea ori să plece oriunde în altă parte

decât în exteriorul din mine

și nu știu dacă anotimpul ăsta este pentru noi

nici măcar secunda asta ca o libelulă zbârnâindu-și pofta de viață

nici locul neumplut

noi

noi trecem în goana vântului

niciodată nu avem răbdare (sau... ce?!) să ne oprim. pe îndelete. să trăim minunea.

să ne spunem pe numele noastre cele adevărate.

să ne ţinem de mână. să alergăm doi pe un singur număr.

să sacrificăm totul totul pentru această nebunie aparte.

să înțelegem. să înțelegem. să înțelegem.

ceva ne împinge spre cu totul alte priorități

şi nici măcar nu știu

dacă sunt tristă sau doar eroina livrescă a unui act secund atunci când

tremurat și feminin scriu:

„curând vom fi ‘oamenii care au fost’

vom lăsa în urmă-ne o inițială și foșnetul ca un suflet

cineva ne va ghici. pentru că are fire de poet și inimă de copil.

Așa vom fi norocoși. vom trăi în continuare...

cât de împreună?!”

uneori nefericirea poate îmbrăca forma unui vertij

a palorii sau pur şi simplu a unui străin

povestea comună se împrăștie asemenea acuarelei supradiluate

tu ești spectatorul

contempli realitatea altcuiva

(aici cineva face glume. așază cadre disparate dintr-un film de avangardă...)

Adopți culoarea mediului să poți supraviețui (încă)

și totuși

ce frumos ar fi

afară să plouă să plouă... să plouă și

înlăuntru

noi să ne facem că nu simțim decât un fel de botez

tu să tragi jaluzelele

să ne așezăm

în locul acela ferit

să avem îndelunga răbdare

să murim încet ca să ne naștem

sonia

dismorfic

trece pe lângă tine

(de-abia o simți)

plăpândă și inofensivă,

perpetua convalescentă

poartă pălării astenice și umbre multe,

șorț apretat și cicatrice,

se dă cu talc și în vânt după actorii de la hollywood

(într-o zi și ea va ajunge „acolo”)

obrajii au consistența ambalajului rupt,

ceva din întunericul chiliei,

respirația ei miroase a ceară și împrăștie pânze

sonia

are o păpușă mare

fără baterie,

fără picioare,

fără nume

îi coordonează constant gesturile, opțiunile, timpul

o așază la geam ca pe un soldat,

pe oliță și

la căpătâiul morților

îi prescrie,

îi schimbă regulat lenjeria și mimica

sonia

vorbește rar, aproape deloc,

mai mult cântă

înăbușit ca-ntr-un andante până când

își pierde respirația

poartă pantofi (două numere mai mici) și

ține ușa încuiată. speculează.

sonia

a trecut de mult de vârsta copilăriei

are ursuleți din pluș și o pisică anorexică,

teme multe,

tot soiul de examene,

profesori lamentabili,

dulăpioare cu flacoane și

rețete,

leacuri ieftine, tentante

astăzi

sonia

s-a supărat

acum

sonia

mângâie

un fel de pisică,

niște ochi se holbează dintr-un pahar

în realitate sonia este o neîmblânzită

2 oameni de zăpadă

și unde ne vom ascunde de ploi

de surzenia oarbă a destinului

unde ne vom adăposti singurătățile când

gongul va bate ceasul acela

vom încerca poate o apropiere

reinventarea Poveștii

prefacerea vidului în materie sau poate robotic

ca doi amnezici unul prin celălalt vom trece

ne vom opri fiecare în dreptul a altceva mimând interesul

în tălpi ghimpate și sânge coagulat

vom fi strigoii îngrozind noaptea

tăcerea nou-născutului care nu a mai putut plânge

durerea cerului când îngerii au intrat în trup și au ucis

în numele a ceva nici de ei știut

atunci fețele noastre se vor prelinge până când nu va mai rămâne decât

goliciunea dintâi

coala albă așteptând Semnul Viu

oameni cu felinare vor desena pârtii

ferestre ale descătușării

în largile pelerine vom fi copiii

neputincioșii încredințându-se celor care să iubească nu s-au sfiit

când în sfârșit ne vom trezi ceilalți vor vedea

2 oameni de zăpadă cu inimi calde-calde și

zăpada nu se va topi

azi luăm pauză la sentimente

suntem... obosiți!

nu e nicio scofală să (te faci că) te trezești diminețile

în realitate ești o grămadă de stări contradictorii anihilante

se vede asta după zarva miriapodelor ce-ți încurcă fețele

după oglinda spartă în tentativa de a-ți reproduce fie și parțial eul

azi vom merge pe stradă altfel

vom privi din unghiul copacului

vom mirosi dintr-o pereche de nervi olfactivi din manualul de anatomie

vom simți cu papilele gustative ale străinului

ne vom bucura

cu bucuria aceea statică nepericuloasă a peisajului încremenit în tablou

fără să ne deranjeze cioburile

nici despărțirile

nici nimicurile

ne va durea cel mult triunghiular echidistant

un fel de stare geometrică o ecuație așteptând a 2-a soluție

formula ideală pentru lansare

ne vom ruga după ritualul pereților abrupți care încep și se termină nu știi unde

mai apoi

din nou

ne vom îndrăgosti

ca un tic-tac (eu tic tu tac) când mâna vigilentă și inspirată

va roti îndeajuns cheițele cât să ne dăm seama că suntem

altfel

chiar suntem!

Daniela-Luminița Teleoacă (n. 13 august 1974):

Studii și carieră: Școala generală nr. 1, comuna Stoenești, jud. Giurgiu, Colegiul "Tudor Vianu" din Giurgiu, Universitatea din București, Facultatea de Litere (specializarea Română-Franceză); Masterat în Istoria limbii române; doctorat (cu titlul magna cum laude). Cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, Departamentul de Limbi Romanice (1997 → 2017.....) (Domenii de interes: a) Lingvistică romanică; b) Limbajul bisericesc: terminologia religioasă şi vocabularul nonterminologic al textelor religioase; morfosintaxă și stilistică (abordare tradițională și semiotică); c) Gramatică funcțional-cognitivă (cu aplicare în special la câmpul verbelor psihologice); d) Probleme de cultivare a limbii (române) ş.a.

Alte activități (în paralel):

Profesor de limba franceză la Colegiul de Arhitectură din București

Participare, în calitate de invitat, la numeroase emisiuni Radio și TV (Radio România Cultural, “Vorba dulce românească”, TVR România Cultural, Realitatea TV, Trinitas TV ş.a.)

Bursă postdoctorală: Spania, Universitatea Santiago de Compostela

Profesor de limba română (predată studenților străini), Universitatea din  București, Facultatea de Litere  ș.a.

Cărți publicate:

Terminologia religioasă creștină în limba română (editura Academiei Române, București, 2005)

Limbajul bisericesc actual între tradiție și inovație (editura Academiei Române, București, 2008)

Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică și retorică (editura Academiei Române, București, 2016)
Limbajul bisericesc actual între tradiție și modernitate. Literatura didactică și literatura beletristică (409 de pagini, Editura Universității din București, 2017)
în absenţa din preajma Copacului (poezii, editura Ars Docendi a Universității din București, 2018)
El ne ținea într-un pumn cu Iubire inima (poezii, Ars Docendi a Universității din București, 2019)

Lucrări în curs de elaborare:

Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă, lucrare în curs de elaborare)

Numeroase studii și articole apărute în reviste ale Academiei Române, în volume ale unor simpozioane/conferințe/congrese naționale și internaționale, conferințe și comunicări în țară și în străinătate.

Încerc să pregătesc pentru tipar un volum de poezii cu titlul Joacă-te frumos cu focul și un volum de proză mai aparte: Sonia cu accent grav și hiat.

Poezii de dragoste semnate de Daniela-Luminița Teleoacă aici: Poemele iubirii

Citește aici: la(im)perfect, Voi fi pasăre, dreptul la Frumusețe

Copyright © 2017 Daniela-Luminița Teleoacă

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.