DANIELA-LUMINIȚA TELEOACĂ

Poezie













fă-te că nu ai murit (încă)

cam așa va fi de acum înainte
o să plouă în fiecare zi
o ploaie din acelea cu gloanțe care te ciuruie
o să fim
în funcție de vapori toane labilități
în funcţie de aripile astea acoperind orizontul
de tot felul de suspensii bizare din atmosferă
din mințile și sufletele noastre grăbite gâfâind egoiste sau mult prea inocente
trecând pe roșu teribilist
amânând plecarea din teama neîntoarcerii
plecând tot timpul
uitând că în cele din urmă vidul se va infiltra între sine și sine
într-o cafenea la o intersecție între paginile unei antologii
vom fi protagoniștii
doar pionii licărind asemenea neoanelor pe terminate
pregătiți sau nu ne vom lua porția
eu o să simulez trezirea în realitate o să fiu dincolo
tu mă vei urma
extenuați și palizi ne vom ține mecanic de vârful degetelor fantomatice
cu ultima dâră de memorie afectivă
cu ultima umbră vom fi eu un fel de femeie tu un fel de bărbat
ne vom închide biografiile într-un geamantan într-o carte doar într-o viață
norocosului cineva îi va identifica amprentele
în loc de închisoare va ajunge într-o aducere-aminte

concentrează-te

auzi

bat clopotele

fă-te că nu ai murit

încă


am plâns atunci
cineva vorbea despre un înger
eu eram sigură că este copilul meu
mi-am însușit cuvintele ca pe o cuminecătură
fără să pierd nimic
nici măcar ecoul
tu te atârnaseși în jurul gâtului meu
eu nu simțeam nimic poate doar un fel de destin


curând vom fi ‘oamenii care au fost’

nu știu dacă sunt tristă sau doar obosită
roaba așteptării continue a „ceva” ieşit din comun
sau numai a zilei următoare cu rutina ei necesară și pașnică
dacă m-am resemnat am amânat sau pândesc „momentul”

aici e liniște

din când în când simt ceva ca o sugrumare în tiroidă
un fel de patologie autoimună care-mi pune piedici și
mi-e greu să ajung la fereastră. înghit aerul din ziua anterioară.

poate e doar starea unui plâns păcălit de atâtea ori să plece oriunde în altă parte
decât în exteriorul din mine

și nu știu dacă anotimpul ăsta este pentru noi
nici măcar secunda asta ca o libelulă zbârnâindu-și pofta de viață
nici locul neumplut

noi

noi trecem în goana vântului
niciodată nu avem răbdare (sau... ce?!) să ne oprim. pe îndelete. să trăim minunea.
să ne spunem pe numele noastre cele adevărate.
să ne ţinem de mână. să alergăm doi pe un singur număr.
să sacrificăm totul totul pentru această nebunie aparte.
să înțelegem. să înțelegem. să înțelegem.
ceva ne împinge spre cu totul alte priorități

şi nici măcar nu știu
dacă sunt tristă sau doar eroina livrescă a unui act secund atunci când
tremurat și feminin scriu:
„curând vom fi ‘oamenii care au fost’
vom lăsa în urmă-ne o inițială și foșnetul ca un suflet
cineva ne va ghici. pentru că are fire de poet și inimă de copil.
Așa vom fi norocoși. vom trăi în continuare...
cât de împreună?!”

uneori nefericirea poate îmbrăca forma unui vertij
a palorii sau pur şi simplu a unui străin
povestea comună se împrăștie asemenea acuarelei supradiluate
tu ești spectatorul
contempli realitatea altcuiva
(aici cineva face glume. așază cadre disparate dintr-un film de avangardă...)
Adopți culoarea mediului să poți supraviețui (încă)

și totuși

ce frumos ar fi
afară să plouă să plouă... să plouă și
înlăuntru
noi să ne facem că nu simțim decât un fel de botez
tu să tragi jaluzelele
să ne așezăm
în locul acela ferit
să avem îndelungarăbdare
să murim încet ca să ne naștem


sonia

dismorfic

trece pe lângă tine
(de-abia o simți)
plăpândă și inofensivă,
perpetua convalescentă
poartă pălării astenice și umbre multe,
șorţ apretat şi cicatrice,
se dă cu talc și în vânt după actorii de la hollywood
(într-o zi și ea va ajunge „acolo”)
obrajii au consistența ambalajului rupt,
ceva din întunericul chiliei,
respirația ei miroase a ceară și împrăștie pânze
sonia
are o păpușă mare
fără baterie,
fără picioare,
fără nume
îi coordonează constant gesturile, opțiunile, timpul
o așază la geam ca pe un soldat,
pe oliță și
la căpătâiul morților
îi prescrie,
îi schimbă regulat lenjeria şi mimica
sonia
vorbește rar, aproape deloc,
mai mult cântă
înăbușit ca-ntr-un andante până când
își pierde respirația
poartă pantofi (două numere mai mici) și
ține ușa încuiată. speculează.
sonia
a trecut de mult de vârsta copilăriei
are ursuleți din pluș și o pisică anorexică,
teme multe,
tot soiul de examene,
profesori lamentabili,
dulăpioare cu flacoane și
rețete,
leacuri ieftine, tentante

astăzi

sonia

s-a supărat

acum

sonia

mângâie

un fel de pisică,

niște ochi se holbează dintr-un pahar


în realitate sonia este o neîmblânzită


2 oameni de zăpadă

și unde ne vom ascunde de ploi
de surzenia oarbă a destinului
unde ne vom adăposti singurătăţile când
gongul va bate ceasul acela
vom încerca poate o apropiere
reinventarea Poveștii
prefacerea vidului în materie sau poate robotic
ca doi amnezici unul prin celălalt vom trece
ne vom opri fiecare în dreptul a altceva mimând interesul
în tălpi ghimpate şi sânge coagulat
vom fi strigoii îngrozind noaptea
tăcerea nou-născutului care nu a mai putut plânge
durerea cerului când îngerii au intrat în trup și au ucis
în numele a ceva nici de ei știut
atunci fețele noastre se vor prelinge până când nu va mai rămâne decât
goliciunea dintâi
coala albă aşteptând Semnul Viu
oameni cu felinare vor desena pârtii
ferestre ale descătușării
în largile pelerine vom fi copiii
neputincioșii încredințându-se celor care să iubească nu s-au sfiit
când în sfârșit ne vom trezi ceilalți vor vedea
2 oameni de zăpadă cu inimi calde-calde și
zăpada nu se va topi


azi luăm pauză la sentimente

suntem... obosiți!

nu e nicio scofală să (te faci că) te trezești diminețile
în realitate ești o grămadă de stări contradictorii anihilante
se vede asta după zarva miriapodelor ce-ți încurcă fețele
după oglinda spartă în tentativa de a-ți reproduce fie și parțial eul
azi vom merge pe stradă altfel
vom privi din unghiul copacului
vom mirosi dintr-o pereche de nervi olfactivi din manualul de anatomie
vom simți cu papilele gustative ale străinului
ne vom bucura
cu bucuria aceea statică nepericuloasă a peisajului încremenit în tablou
fără să ne deranjeze cioburile
nici despărțirile
nici nimicurile
ne va durea cel mult triunghiular echidistant
un fel de stare geometrică o ecuație așteptând a 2-a soluție
formula ideală pentru lansare
ne vom ruga după ritualul pereților abrupți care încep și se termină nu știi unde
mai apoi
din nou
ne vom îndrăgosti
ca un tic-tac (eu tic tu tac) când mâna vigilentă și inspirată
va roti îndeajuns cheițele cât să ne dăm seama că suntem
altfel
chiar suntem!

PoezieDaniela-Luminița Teleoacă (n. 13 august 1974):

Studii și carieră:

- Școala generală nr. 1, com. Stoeneşti, jud. Giurgiu
- Colegiul Tudor Vianu, Giurgiu
- Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, specializarea Română-Franceză
- Masterat în Istoria limbii române; doctorat (cu titlul magna cum laude).
- Cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, Departamentul de Limbi Romanice (1997 2017.....) (Domenii de interes: a) Lingvistică romanică; b) Limbajul bisericesc: terminologia religioasă şi vocabularul nonterminologic al textelor religioase; morfosintaxă şi stilistică (abordare tradiţională şi semiotică); c) Gramatică funcţional-cognitivă (cu aplicare în special la câmpul verbelor psihologice); d) Probleme de cultivare a limbii (române) ş.a.

Alte activități (în paralel):

- Profesor de limba fraceză la Colegiul de Arhitectură din București
- Participare, în calitate de invitat, la numeroase emisiuni radio-Tv (Radio România Cultural, “Vorba dulce românească”, TVR România Cultural, Realitatea TV, Trinitas TV ş.a.).
- Bursă postdoctorală: Spania, Universitatea Santiago de Compostela
- Profesor de limba română (predată studenţilor străini), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere  ş.a.


Cărţi tipărite:

Terminologia religioasă creștină în limba română, București, Editura Academiei Române, 2005 (374p.).
Limbajul bisericesc actual între tradiție și inovație, București, Editura Academiei Române, 2008 (60 de pagini).
Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică și retorică, București, Editura Universității din București, 2016 (504 pagini).

Cărţi predate la edituri:

Limbajul bisericesc actual între tradiție și modernitate. Literatura didactică și literatura beletristică (400 de pagini) - lucrare predată recent la Editura Universităţii din București.

Lucrări în curs de elaborare:

Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă) (lucrare în curs de elaborare, până în prezent: 230 de pagini).

Numeroase studii și articole apărute în reviste ale Academiei Române, în volume ale unor simpozioane/ conferințe / congrese naționale și internaționale, conferințe și comunicări în țară și în străinătate.

Încerc să pregătesc pentru tipar un volum de poezii cu titlul Joacă-te frumos cu focul și un volum de proză mai aparte: Sonia cu accent grav și hiat.

Copyright © 2017 Daniela-Luminița Teleoacă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.