ROBERT ȘERBAN - ÎNVEDERATUL

Robert Serban, Uniunea Scriitorilor din Romania, poezie, antologie, ParnasXXI, Invederatul

Robert Șerban – Învederatul (poeme alese 1994 – 2025, editura Cartier, 2025): Robert Șerban, poet revendicat de generația milenaristă a liricii autohtone, deși, mai degrabă, produs al anilor ’90, își dovedește pe deplin maturitatea, adăugând cu fiecare volum publicat substanță și emoție într-o paradigmă poetică tot mai concentrată și mai verosimilă. Poemul și poetul – mărci înregistrate Robert Șerban – compun o ecuație lirică în echilibru stabil, cu variabile și invariabile șarmante, vitale, spectaculos și suav revigorante, articulând, pare-se, o poveste fără sfârșit. (Ioana Cistelecan)


Căutare

în orice vis
e un grăunte de adevăr
ce te sâcâie dimineața
când încerci să dai de el
ca de rămășița dintre dinți
de care limba caută exasperată
să te elibereze


Mică elegie

încet
încet
ca un șarpe sătul
ce nici limba n-o mai scoate
să dibuiască drumul
ori să-și păzească
eventual
pielea
se-apropie toamna

dispar

de pe unde erau aruncate
sticlele și borcanele
apare folia cu aspirină
și-o preocupare generală
pentru soarta verzelor
mai ales

inimile se micesc odată cu ziua
bețivii nimeresc din ce în ce mai des
adevărul
și se prefac tot mai convingători
că nu-și găsesc
casele

dintre păsări
doar cele urâte nu pleacă

vin cu speranța
că vor trece mai departe
cei care dau restanțele
în loc să se bucure
proștii
c-ar putea repeta
ce e imposibil de repetat
pentru restul lumii:
anul

 

Robert Serban, Uniunea Scriitorilor din Romania, poezie, antologie, ParnasXXI, Invederatul

Instantaneu

ca falca unui mort căruia
după ce a fost îmbrăcat
în costum
i s-a îndesat prea tare
pălăria pe cap
a căzut prima zăpadă


Atelier deschis

au înviat muștele
soarele a topit gheața
și le vedem cum desenează
pe geamul umed
ca Sobel Pollok ori Krasner
desenează și desenează
ca Miró de Kooning sau Klee
încă și încă
până când unul dintre noi
izbucnește în lacrimi și exclamă
câtă frumusețe
câtă
frumusețe


Înmulțește-ne

dimineața ies peștii
îi văd de pe pod
cum taie apa ca niște bricege
o femeie tânără se oprește
se uită
și îi încăieră
le aruncă o felie de pâine
lupta e strașnică
și ține minute bune
la sfârșit
când pâinea a dispărut
niciun strop de sânge nu colorează apa
mă uit la cer
și mă rog în gând:
înmulțește-ne Doamne
dar fă-ne
din nou
pești


Volumul poate fi comandat aici:


Citește aici mai multe poezii și profilul autorului:


Citește aici poezii din volumul:


Copyright © 2026 Robert Șerban
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.




Un produs Blogger.