CALIOPIA TOCALĂ - FAUSTIA. RESETARE

  

 

Poezii din volumul Faustia. Resetare - semnat de Caliopia Tocală - publicat la Editura Junimea, 2024:

Pasărea cu gheare de foc

Umbre în peșteri
peșteri în umbre
cum să ajung la mine
dacă nu m-am cuprins.

Pasărea cu gheare de foc
a produs o mutație;
mi-a scos inima și
i-a schimbat locul
în creier.

Am să fac o incizie în esența cuvintelor
să le extrag seva   
și-am s-o torn într-o altă matrice

De vorbă cu sfinții

Și se făcea
că mă plimbam cu Sfântul Augustin peste marginea lumii,  
care semăna cu o sferă de piatră,
și oamenii, ca niște furnici americane,
își băgau coarnele unde nu le era rostul,
iar sfera râdea de naivitatea lor…

Și-mi spunea că nu toate lucrurile
sunt albe sau negre, bune sau rele,
urâte sau frumoase și înspăimântată de această nemernicie,
dedubla măsură din lucruri,
mirată, privindu-i trupul îndoit nu de timp,
ci de dublul adevăr,
l-am întrebat: și de ce te-ai mai risipit,
apoi, am plecat trăgând doar pe jumătate
cortina peste sfera de piatră.


Pierd iluzia pasului sigur

În bezna conștiinței, lumina gândirii dispare
în margini de cuvinte.
Conștientă de limitele propriei îndoieli,
pierd iluzia pasului sigur.

Ești flămând de creierul meu?
ți-l servesc pe o tipsie de aur la micul dejun,
din gândurile mele,
fără conștiința tranzitivității răului.

Singură, față în față cu mine,          
arsă de dubii și patimă,
scrâșnetul inimii îmi manipulează
rațiunea.

Pierd iluzia terenului ferm și
libertatea din spațiul cuvântului,
tot ce-mi doream era să rămân în mine.
Țes visurile în pânza așteptării,
a regăsirii de sine,
în miezul absolut al ființei mele.

Dar mă întreb ce Dumnezeu făcusem
cu viața mea?


Lumea, un spectacol de circ

Mă simt ca un animal captiv între țarcurile betonate,
în Grădina Zoologică.
Încerc pe rând
când pielea ursului,
când ciocul berzei,
când aripile vulturului pleșuv.

Indiferent ce încerc nu-mi este bine și,
uneori, seara, schimb decorul și defilez frumos îmbrăcată
în fața unor maimuțoi care au părăsit grădina
și, îmbrăcați în haine curate,
sunt spectatori în arena circului…

Lumea toată e un spectacol de circ,
fiecare încercând emoții bizare,
unii de pe scenă,
alții din sală,
iar alții, privind savant de pe marginile lumii.


Maestrul

Maestrul trece prin lume gânditor,
camuflat în măreția tragică,
învăluit în strălucire stranie,
îmbrăcat în straie umile,
intrând în ordinea lumii
invizibil, neînțeles de ceilalți.


Sunt ceea ce nu mai eram

Sunt ca și cum n-aș fi fost…
Adevărurile mele mă strivesc
și mor de ele,
cui folosesc și pentru ce,
rezolvă ele dilemele lumii.

Adevărurile vin, ca să-mi asum marea tăcere.

Cine are nevoie de adevărul meu pătrat,
marea spălare pe mâini
cu adevărul meu, al tău, al tuturor
a început de ieri.

Ne pierdem în nimicuri inutile,
uitând de datul nostru divin.

Sunt ceea ce nu mai eram
și stau deoparte,
da, deoparte,
ca să-mi fie marea lină și cerul, cer cu stele, deasupra.

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Caliopia Tocală
Citește aici: Praf și stele moarte, Inimă sângerândă, Vreau altceva

 
Copyright © 2025 Caliopia Tocală (Caliopia Hodorogea)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---