CORINA VLĂDOIU - REȚETE DE SUPRAVIEȚUIRE

 

***

cu tălpile goale urmez pe asfalt
linia dreaptă (de mijloc)
să-mi schimb singurătatea
pe două cuvinte dezbrăcate
le priveam azi-noapte
cum se îmbrățișau
în miezul cald al sufletului meu
căuș îmi făcusem inima
să aibă loc de popas
dorul tău

***

durerea e culoarea ce-mi tulbură cărarea
mă șerpuiește cu foșnet de lacrimi
pierdute în ciutura timpului ochios
și-mi zădărnicește dansul clocotitor din vers
alerg în chip de nimfă zăpăcită prin visele-ți încurcate
nu mă oprești
mă lași să lunec pe valuri de uitare
(desigur) să-mi exersez echilibrul
singură
mă pierzi cu fiecare clipă
timpul va îmbătrâni de azi pe sub pământuri
nu știi să spui: mai stai!
cui mă dai?! cui mă dai?!


***

aproape goi
supuși mișcărilor carnale
ne intoxicăm cu zgomote, cu jocuri, cu vorbe (în întuneric)
distrugem oare vise ținându-ne de mână?
ne (tot) abandonăm într-o lume care miroase a vară
sunt vrăjită de tine
(chiar dacă
o voce firavă (din mine) mormăie)
și dansez să nu mor cu nervii întinși pe corzile viorilor îndrăgostite
mă las pradă moliciunii gândurilor (într-un pat cu fluturi mov)
îmi (re)învăț trupul (ne)fericit să-ți cedeze
eu, lilith,
vrăjită de chinul tău îți aplaud gesturile infantile, fără sens (uneori)
lacrimile spală culorile prăfuite
dintr-un timp pierdut
las zâmbetul să-mi pună masca de lumină
mă văd ca într-o oglindă
tu=eu


***

îmi crescuseră vise și flori pe spatele cocoșat de dureri și tristeți
îmi vibraseră chitări pe pielea arsă de soare și de dor
mi-am cules de pe obrajii de pământ lacrimile cerului pogorât pe furiș în ploi reci
puterea iubirii o pierdusem când urletul lupoaicei din mine a spart luna cheală
îmi vor mai crește aripile? unde voi ateriza, pasăre-lumină?
dacă sufletul meu roditor (cândva) a ars de dorul tău (nebun)
unde să-ți fac loc să mai vii?
n-a mai rămas din mine (cea iubită de tine)
decât o biată umbră ce se prelinge pe lângă zidurile de piatră seacă
ce să-ți mai promit?
ce să-ți mai cer?
când să te plâng?
când să mai alerg spre lumină?
întunericul mă calcă (iar) în picioare ca o herghelie de cai sălbatici scăpați din frâul destinului
de atâta durere nici răbdare nu mai știu să am
pe masca mea păienjenii și-au țesut pânze grele de colb
în colțul meu de lume cu greu ajung razele de dimineață ale soarelui
e frig, tare frig
îmbrățișările mă salvează să nu îngheț definitiv
de-aș spune cuiva că sunt goală și tristă
mi-ar râde în față și mi-ar spune că mint
toate calculele și aparențele înșală adevărul gol-goluț
iar eu, dezbrăcată de orice speranță,
mint
mă privesc în oglinda spartă și
mă mint
că sunt fericită
sunt doar pe moarte
și mă mai alint puțin
fugind de min(r)ele meu rătăcit
tic-tac
tic-tac
taaaaaaaacccc
taaaaaaaacccc
taaaaaaaacccc
taaaaaaaaccccc
chitic


***

nu e nimeni lângă mine
în pat a rămas o mască
ce-mi zâmbește strâmb
diminețile îmi sfâșie cu frenezie
cămașa nopții în care ne-am iubit
am cerul gurii amar
cu gust de smochine coclite
mestec imaginar fire de iarbă și bucăți de soare
mi-e dor de verde
mi-e dor de mare
visele se plimbă adormite încă
pe caldarâmul somnului
printre mucuri de țigară și pahare goale
aud un glas ciobit ce murmură o serenadă
azi sunt stăpâna magazinului non-stop din fața blocului
din care în miez de noapte au evadat fantomele unui ieri albastru
îmi împart orașul venetic
în pătrățele de zahăr
pentru cafeaua singurătății amare
mă dor plămânii
și ochii
și banca de sub lună
și cărțile de joc
aștept apusuri desenate printre crengi de nuc
în sunet strident de ambulanțe gureșe
aștept...


***

eu nu mai scriu poeme
eu le trăiesc


***

mi-am mângâiat pe coamă sufletul
necheza sub clar de lună


***

în singurătate fericirea n-are culori
în doi și întunericul are lumină


***

nu am prevăzut deloc furtuna asta
ai venit în miez de noapte
pe nepregătite
aveai miros de palme nădușite
și de piele arsă
vizita asta nocturnă m-a anesteziat
mi-e greu să articulez sentimentele
nu am literele potrivite
nu știu ce să fac
uneori ecoul
îmi refuză panica absurdă a brațelor tale așezate
cuminți ca niște aripi
pe spatele meu fragil
îmi cresc ace de fierbințeală în piept
aș vrea să pot scutura piersicii în miez de iarnă
și apoi să ne înlănțuim pe muzica lui cohen
dance me to the end of love


***

rețetă de supraviețuire:
voi număra visele în fiecare noapte
înrămate pe ziduri voi așeza fotografii cu fluturi
obsesiv albaștri
tu mă provoci să scriu cu penița galbenă
înmuiată în sângele meu cald
ca într-o cupă fără sfârșit
să scriu... să scriu... să scriu...
despre infinit să scriu și despre inimă


***

mi-am scos la vânzare sufletul
i-am cârpit toate găurile din sacoul de sărbătoare
i-am fardat toate ridurile
i-am periat pantofii de praf
și l-am așezat pe banca din fața bisericii
țeapăn ca o păpușă demodată
n-a primit nimic de pomană
enoriașii ieșiți de la slujba de duminică se cruceau
nimeni nu i-a dat nici măcar ”bună dimineața”
l-am dus în piață, la intrare
vreau un cumpărător care să cunoască prețul corect
nu pe cei care se supun unei vieți inerte
ăia care supți de gravitate se plimbă fără habar
cu covrigi atârnați de buzunare
rupți în coate și nebărbieriți
eu țin la preț
cunosc valoarea proprietății și chiar și dreptul de autor
nu voi accepta orice ofertă
nu mă las dusă cu vorba
și nici cu preșul
duminica viitoare ies iar cu el la vânzare
îl duc în bâlciul de animale
poate dau peste un samsar specializat în suflete desuete
cineva se va găsi până la urmă să-l cumpere
cineva…


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Corina Vlădoiu
Citește mai multe poezii aici: Poezii indecis de indecente, Dragoste la loz în plic, Resuscitare în Si bemol, Improvizații


Copyright © 2022 Corina Vlădoiu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.