CORINA GEORGESCU - RESUSCITARE ÎN SI BEMOL

Corina Georgescu - Resuscitare în Si bemol (editura Colorama, Cluj Napoca, 2019): Poezia Corinei Georgescu din volumul de față este indiscutabil un manifest al refuzului capitulării. Aflată în postura unei luptătoare în „războiul cu viața”, poeta are doar opțiunea supraviețuirii, singura menită să-i ofere forța necesară pentru a-și scrie frământările în „cartea vieții”. Fără îndoială că această răfuială este inegală. Cum poate fi altfel, când unul din adversarii trimiși pe frontul de luptă este chiar timpul? Redutabilul, nemilosul timp care zădărnicește eforturile creatoare dizolvându-le în apele sale stătute și care neiertându-i poetei respirațiile mirării în această lume, i-o  atașează asemeni unei pietre ce duce la capăt o sentință. Așa se nasc iată, versurile Corinei, din încercarea unor respirații subacvatice care nu reprezintă neapărat ultimele zbateri ale condamnatului ci mai degrabă un exercițiu devenit familiar în uzura permanentului conflict. (...) Versurile Corinei Georgescu din prezentul volum ne arată o poetă cu numeroase punți de legătură spre poezia autentică, strălucitoare prin însăși calitatea culturii și a curajului suveran al autoarei de a-și descătușa propriul destin prin scris asemeni „luminii ieșite la soare”. (extrase din prefața volumului - Lumina ieșită la soare - semnată de Otto Havran)

Poetizare perversă

ochii mei se reazemă supuși de

țărmurile reci ale nopții

mâna ta e o mângâiere călduță

în furtuna minții mele (ne)ostenite

visele mele se rup și se leagă înapoi

brațe, mâini, fibre, piele stau încolăcite,

flămânde să se nuntească

într-un singur trup;

ca o risipire de nervi

viziunea se întunecă

lumina se stinge treptat

se mai aprinde în răstimpuri

cu scurte chemări de far.

drapată într-o sobră demnitate

Sapho, perversa, se poetizează

jucându-se goală și rece

în lanuri de secară

dansul la bară n-a fost inventat pentru ea!

Adjudecare

moartea pecetluiește destinul

ia măsuri finale

ca-ntr-o simfonie beethoveniană

regia supremă cui îi aparține?

Demiurgului sau unui Mefisto strâmb?

privilegiul suprem, adjudecat de secole

lecția de deschidere a cursului vieții

i-au fost rezervate lui Adam

-uomo universale-

nu este acum nici locul, nici timpul

să refacem drumul originar

putem să dezbatem însă mărturiile credinței

până la o ultimă linie

până la epuizarea ultimei rezerve de viață

cu o condiție:

limita trebuie clarificată prin acte de trăire.

Altă baladă

în mine s-a dărâmat

de ceva vreme podul de piatră,

el mă ținea în echilibru cu mine,

cu tine.

Iubite,

mi s-au surpat toate măruntaiele lumii,

(re)clădește-mă (Miră sau Ană!),

pune încet piatră cu piatră,

piatră pe piatră,

vezi dacă podul meu mai poate fi ca altădată!

77 de nopți, de morți își așază ciolanele și pietrele

în lăcașul meu păgân,

sacrifică-mă, de crezi că așa podul

mă poate lega de cer,

de nori, de soare,

de flori și de mare...

coase-mi rănile sufletului

poate vei găsi un fir de aur

să-l vadă stelele,

adună-mă în brațele luminii

poate mă construiește coloană

oasele mele goale sunt pregătite

pentru altar

sufletul meu e gata de mult,

a mai rămas umbra ta

să-mi fie aură...

Resuscitare în Si bemol

mi-am cioplit cândva o roată care azi nu-mi mai folosește la nimic

am împletit o sfoară (in)utilă

am bătut un cui în peretele meu exterior dinspre răsărit

ca să-mi agăț timpul uscat ca o scrumbie

din pământ am zămislit un gogoloi de trup pe care

bucată cu bucată l-am aruncat (fără vreun rost) într-o găleată cu apă chioară

m-am întrebat cum am dus-o în războiul ăsta cu viața

dar n-am fost prea atentă la poveste

așa că nu am știut ce să răspund

am rânduit cărămizi pentru o casă,

casa sufletului meu zdrențuit și cald ca o pâine despuiată

dar nu mi-au ajuns și le-am aruncat în marea Sudului

mi-am așezat lângă inimă anotimpurile

și ascultându-le pe rând le-am dat foc

mi-am cumpărat încă un lacăt și azi

(am multe pentru fiecare zi ratată)

am mai scris o pagină în cartea mea

dar secundele mi-au rupt-o și au dizolvat-o

în apele stătute ale timpului

apoi am mai adăugat o piatră, ultima, la temelia lumii

de ea eram legată eu

și am încercat un ultim exercițiu de respirație subacvatică

inspiră-expiră… 1,2,3... inspiră-expiră…1,2,3

r-e-s-u-s-c-i-t-a-r-e!...

r-e-s-u-s-c-i-t-a-r-e!...

 

 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Corina Georgescu

Citește mai multe poezii aici: Poezii indecis de indecente, Improvizații și Dragoste la loz în plic

 

Copyright © 2019 Corina Georgescu (Vlădoiu)

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.