CORINA VLĂDOIU - IMROVIZAȚII - DES IMPROVISATIONS

Corina Vlădoiu - Improvizații – poeme (Des improvisations – poèmes):  Volum de versuri, bilingv. Traducerea în limba franceză de prof. dr. Dan Moldovan. Volum de versuri publicat de Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2024

***

merg greu prin viață
cu pașii bâlbâiți, sfidând din când în când moartea
și văd și aud
urletele mulțimii ațâțate de mirosul spaimei
și privirile bestiilor care-(și) dezleagă mâinile, limbile, hainele
eu le refuz cuvântul
nu (mă) explic
spectacolul execuției nu schimbă cu nimic soarta
ca orice muritor pot fi o cerșetoare de miracole
sfâșiată de bucuria crudă a nevăzutului
deși nu vreau nici un ecou în inima-mi de piatră
mă pregătesc să sugerez unele soluții:
tu, Doamne, condamnă-mă la libertate
sau
pune-mi (ca într-un glob de sticlă) și plânsul și jalea și gândul
poate mai salvezi ceva din mine
poate...


***

durement, je traverse la vie
à pas balbutiants, en défiant la mort de temps en temps
et je vois et entends
les hurlements de la foule enivrée par l'odeur de la terreur
et les regards des bêtes qui dénouent (leurs) mains, (leurs) langues,
(leurs) vêtements
je leur refuse le parole
je ne (m')explique pas
le spectacle de l'exécution ne change rien le destin
comme tout mortel je peux être une mendiante de miracles
déchiré par la cruelle joie de l'invisible
bien que je ne veuille aucun écho dans mon cœur abasourdi
je me prépare à suggérer des solutions :
toi, Dieu, condamne-moi à la liberté
ou
mettez-moi (comme dans un globe de verre) aussi les larmes et le deuil
et  la pensée
peut-être que tu peux sauver quelque chose en moi
peutêtre...


***

deși vorbesc (prea) mult
de teamă (să nu rămân cu mine)
durerile nu dorm,
îmi fac nopțile albe
în ciuda râsului pe care-l scot la plimbare (în lume)
uneori la braț cu sufletul
nu mai am rațiuni, emoții, gânduri
mi-au rămas spaime care rod în cuvinte
cu neîndemânare dar constant
cu exactitatea ceasornicului
mai sorb din când în când din lichidul călduț al speranței
îmi amăgesc neliniștile ce se străduiesc să vorbească despre mine
ritualul cuvintelor jalonează printre stelele infinitului
sunt semne peste tot
nicio cărare însă
un soare strâmb pictat de o mână de copil paralitic
ocupă aproape tot cerul
mă sufoc în orașul meu interior
toată lumea a uitat de mine
și eu aș vrea să fi uitat

de ce te vaieți?
taci, fii tăcută
nu-ți mai arăta teama
nu mai vorbi atâta
sst...sst...sst...


***

bien que je parle (trop) beaucoup
de peur (que je reste avec moi)
les douleurs ne dorment pas
je rends mes nuits blanches
malgré les rires que je les promène (dans le monde)
parfois main dans la main avec l'âme
je n'ai plus de raisons, d'émotions, de pensées
il me reste des peurs qui portent leurs fruits en paroles
maladroitement mais régulièrement
avec une précision d'horlogerie
je sirote de temps en temps le liquide chaud de l'espoir
je trompe mes angoisses qui s'efforcent de parler de moi
le rituel des mots jalonne parmi les étoiles de l'infini
il y a des signes partout
aucun chemin cependant
un soleil tordu peint par la main d'un enfant paralysé
occupe presque tout le ciel
j'étouffe dans mon centre-ville

***

umbra mea lungă se întinde languroasă
până pe trotuarul de vizavi
tu stai acolo încremenit
și adierea rece a unui gând hai-hui
își plimbă degetele prin părul tău cărunt
îndepărtare se profilează povești de dragoste iluzorii agățate la uscat în bătaia vântului de seară
ți-am promis că îți voi fi fidelă,
pentru asta m-am machiat în chip de iubită
și am îmbrăcat rochia persană (e un vis scris în rostogoliri de sunete, gemete, vibrații/ o simfonie care miroase ca trupul tău de sare/ lipit de pielea mea)
peste tot mucuri de țigară și scrum împrăștiat
m-ai prins captivă pe râul tău de foc
(eu, femeia oarbă cu ochi de opal)
și nu am răbdare
astăzi am simțit cel mai puternic orgasm
și s-a cutremurat toată lumea mea
taxiul cu care am plecat pare că zboară în miros de smoală
privesc aura stelelor în lunile în pătrar
cinci ani nevrotici într-o lume încremenită
alunec... dansez în flăcările apusului
ploaia în păr îmi șoptește vorbe uitate
o barcă se leagănă și sub oftatul lemnului putred
facem o gaură adâncă în vis (ne)iubind cuvintele
noi, suflete înmuiate în lacrima muzicii triste a amintirilor


***

ma longue ombre s'étire langoureusement
sur le trottoir d'en face
là, tu reste gelé
et la brise fraîche d'une pensée étourdie
passe ses doigts dans tes cheveux gris
au loin se profilent des histoires d'amour illusoires accrochées à secher dans
le vent du soir
je t'ai promis que je te serais fidèle,
c'est pourquoi je me suis maquillée comme une petite amie
et j'enfile la robe persane (c'est un rêve écrit en volutes de sons,
de gémissements, de vibrations/ une symphonie qui sent comme ton corps
salé/ collée à ma peau)
mégots de cigarettes et cendres éparpillées partout
tu m'as captivé sur ta rivière de feu
(moi, l'aveugle aux yeux d'opale)
et je n'ai pas de patience
aujourd'hui j'ai ressenti l'orgasme le plus fort
et mon monde entier a tremblé
le taxi que j'ai pris semble voler dans l'odeur du goudron
je regarde l'aura des étoiles dans les phases de la lune
cinq années névrotiques dans un monde abasourdi
je glisse... je danse dans les flammes du couchant
la pluie dans mes cheveux murmure des mots oubliés
un bateau se balance et sous le soupir du bois pourri
on fait un trou profond dans le rêve par des mots (dés)aimants
nous, âmes trempées dans la déchirure de la triste musique des souvenirs

 
***

durerea e culoarea ce-mi tulbură cărarea
mă șerpuiește cu foșnet de lacrimi
pierdute în ciutura timpului ochios
și-mi zădărnicește dansul clocotitor din vers
alerg în chip de nimfă zăpăcită prin visele-ți încurcate
nu mă oprești
mălași să lunec pe valuri de uitare
(desigur) să-mi exersez echilibrul
(mai întâi) singură
dar tu mă pierzi cu fiecare clipă
timpul va îmbătrâni de azi pe sub pământuri
aș vrea să știi să spui: mai stai! rămâi! Mai stai!
dar tu mă dai
cui mă dai?!


***

la douleur est la couleur qui perturbe mon chemin
ça m'enroule avec un bruissement de larmes
perdus dans un clin d'oeil
et déjoue ma danse bouillonnante en vers
je cours comme une nymphe égarée à travers tes rêves enchevêtrés
ne m'arrête pas
tu me laisses glisser sur les vagues de l'oubli
(bien sûr) pour pratiquer mon équilibre
(d'abord) seule
mais tu me perds à chaque instant
le temps vieillira dès aujourd'hui sous des terres
je voudrais que tu saches dire : attends ! reste! reste un peu!
mais tu me donnes
à qui tu me donnes ?!


***

îți las apusurile și luna înecată în mare
îți număr (indiferentă) lansările la apă cu pluta meduzei
vibrează luciul apei sub lacrima nopții
de mâine plec în larg (și nu sunt singură)
corabia mea (cochilie tăcută) va pluti lin spre calea lactee
până la capătul vieții vieților viitoare
de mâine...


***

je te laisse les couchers de soleil et la lune noyée dans la mer
je compte tes lancements d'eau (indifférente) avec le radeau des méduses
vibre l'éclat de l'eau sous la déchirure de la nuit
à partir de demain je pars en mer (et je ne suis pas seule)
mon vaisseau (la coquille silencieusse) flottera doucement vers la voie lactée
jusqu’à la fin de la vie des vies futures
à partir de demain...


 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Corina Vlădoiu
Citește mai multe poezii aici: Poezii indecis de indecente, Dragoste la loz în plic, Resuscitare în Si bemol, Rețete de supraviețuire, Improvizații (în pregătire)


Copyright © 2024 Corina Vlădoiu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.