ANA ARDELEANU - REALITĂȚI INTERZISE

Ana Ardeleanu – Realități interzise (editura Neuma, 2020): O poezie clară, intensă, matură oferă Ana Ardeleanu. Realități interzise sunt descrise lucid, dar și cu mare sensibilitate. O temă recurentă a poeziei sale este privirea. Ceea ce se vede, aparența, trebuie scrutat cu atenție și scepticism. Cei din interiorul ochiului pot trăda! Ana Ardeleanu aspiră la o imagine limpede care, asemenea cuvântului din textul clasic, să exprime adevărul: Să-ți afli grăuntele de luciditate,/ În ochii albaștri. Poezia sa este umbra care se compune pe un ecran, mai precisă decât obiectul real din calea luminii. (Horia Gârbea)

Realități interzise

Ating cu mâna

Ceafa realităţilor interzise

Simt creierul zbătându-se sub palma mea,

Simt fiorul lui ieri săpat, precum o tranşee,

În spaţiul unei logici ciudate,

Doi centimetri depărtare de ghid,

De cel ce reprezintă oficial materia cenuşie,

Din esenţa căreia

Răsar seminţele poeziei şi filozofiei

Pe care mulţi le caută

Creând un risc din această dorinţă,

Pentru că realitatea se pliază pe o altă realitate,

Cum vârsta se pliază pe o altă vârstă

Ce trebuie supusă încercării,

Tranchilizată cu verde, apoi cu albastru,

Atunci când creierul are nevoie de senin

Şi păsările zboară pe deasupra sa,

Cu un surplus de roz pe aripi,

Gata de reproducere,

Gata pentru a împărţi cu mine darul.

Gândul meu

Ar fi trebuit să fie în gaica gândului tău,

Năsturel roşu.

Numai că, dintr-o anumită prejudecată,

A rămas neîncheiat,

Doar notat pe albul pielii,

Cu litere mici.

Intenţia clară, de-a alinia nasturii,

Seamănă cu încercarea de-a îndruma

Un stol de vrăbii

Ce şi-au pierdut orientarea

Şi nu mai zboară prin gaica cerului

În înfumurarea unei amiezi,

Când, în mod justificat,

Mi-a trecut prin gând să cos gaica

Şi să nu mai las libertatea

De-a fi mulţumit şi fericit,

Oricui, pe nervii mei,

Între sprâncenele mele,

Prezente la şedinţa de lucru

A gândurilor responsabile

Cu alinierea planetelor

Şi ceasul bun,

Dar şi gaica supragândului

De-a fi mai fericit în înserare

Decât la prima analiză a dimineţii,

Pentru a încheia definitiv

Şirul erorilor,

Cu năsturelul roşu.

Doamna Rosa

Fiecare dintre noi e interesat de altceva.

Doamne, fereşte să nu afle doamna Rosa!

Să ne fure obiectul percepţiei,

Uşor precum un fluture

Pe care l-a atras cu parfumul.

Noi nu suntem incitaţi,

Doar fierbem vinul

Pe care îl bem în căsuţa melcului,

Aşezată pe tulpina doamnei Rosa.

Dar şi aşa, din floarea sa, cu greu cad petalele,

Poate la al cincelea pahar,

În al doisprezecelea ceas,

La a zecea rugăciune.

Iertaţi-mă, n-o mai văd pe doamna Rosa.

Care v-aţi făcut fluier din tulpina ei, perverşilor?

Nu vedeţi că plouă, stările de graţie,

Precum şi cele de agregare, cântă la pian,

Beau vin de Bordeaux

Şi invită fluturii percepţiei la vals?

Ispita rămâne aceeaşi şi fără doamna Rosa,

N-o fi ea singură pe lumea asta;

Mai sunt şi doi bondari

Care trăiesc dintr-o amintire îndepărtată,

Când i-au descheiat bluza,

Iar de sub ea,

A ieşit mâna ta parfumată.

Umbli prin interiorul meu

Ca printr-o ţară străină,

Fără să-ţi acorzi răgaz

Pentru a te aşeza pe sofa

Şi pentru a-mi spune:

 “Sărut mâna, doamnă!”

Ca, la plecare,

Îngerii să-ţi ţuguie buzele pe obraji

Si să nu observi cum pe mână

Poartă ceasul de aur al vieţii tale.

Vrei să continui călătoria

Aşa, fără bilet de întoarcere,

Fără bani de nădejde.

Pentru Dumnezeu, fiecare are treaba lui

Înlăuntrul meu, în ţara aceasta populată

De bandele sentimentelor, hoaţele hoaţelor!

Eu nu doresc să te ţin

În acest lagăr,

Pentru a descărca camionete cu păsări liră,

Ori acordeoane

Care, la final, să-ți ofere plăcerea unui vals

Sau măcar lunecarea din această ispită

Pe foaia albă a unor memorii

Ce urmează a fi scrise,

Căutându-și succesul absolut

În nevoia ta de lectură.

Plăcerea de Duminică

Știați că bătrânețea

E plăcerea de Duminică

A Domnului,

Când generozitatea Sa e amplificată

De mii de voci luminoase,

Volumul lor este maxim,

Creația Sa este maximă,

Moise, cu motorul turat,

Zboară printre aripi de îngeri,

Astfel, vârsta mea printre voi

Reprezintă universul limitelor eliberate

De propriile limite.

De aceea pot plânge oricând,

Pe cartea vieții,

Fără ca cineva

Să mă încălzească între palme

Cu aburii buzelor,

Declarându-mă victima perfectă

A următoarelor limite.

Nu știi ce te doare

Cui datorezi această încercare

Nici cui ar trebui să dai raportul

Fiindcă e Duminică

Şi totul e închis, împrejurul tău,

Inclusiv ochii

Ce ar dori să vadă lucrul imperativ

Să-i simtă radiaţiile,

Să-i aşeze smochingul pe umeraş.

Umerii subiectului sunt prea largi, desigur,

Pentru un umeraş din câteva fire de gând,

Care, la o adică, s-ar putea rupe

Sub greutatea eleganţei

Şi-a grijii de-a nu fi observată,

Pe culoarea neagră,

Scamă unei priviri rivale.

   - Fii serios, dom’le, spui,

Eleganţa nu stă în calitatea umeraşului,

Ci a firii pe care purtătorul smochingul o are,

Capacitatea de-a transmite acel auriu

Cu fiecare spectacol dat.

Spectatorului lăsându-i timp să tragă aer în piept,

Doar dimineaţa şi seara.

La prânz, îi pune în urechi

Dopuri din lemn de trandafir,

Noaptea poţi vedea,

Cum i se rupe cămaşa în dreptul inimii,

De-atâta oftat.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ana Ardeleanu

Citește mai multe poezii aici: Ca un praf de cretă, Ana, Garderoba cu șoapte, Un corp de iluzii, Jocul cuvintelor fără lacăte, Scamele cuvintelor

Copyright © 2020 Ana Ardeleanu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.