ANA ARDELEANU - ANA


Membru Uniunea Scriitorilor Filiala Alba













Ana

Rostul naşterii mele a fost
Să mă numesc Ana.
De aici au pornit toate neliniştile,
Din cauza frumuseţii acestui nume
Ce a născocit ideea de răpire,
De însuşire a unui timp ce nu-i aparţine,
Cum nici mănăstirea
Zidită în fiecare celulă a corpului său,
Aceste bule de aur râvnite
De locotenenţi, zidari, poeţi,
Femei ajunse la vârsta măritişului.

Cărţile poştale îmi dau veşti
Despre cântecul gâtuit al cucului tânăr.
Să fie moartea lui altceva,
Decât un tors de femeie,
De veacuri cântată de cuci
Sau doar versul unei secunde
Născută din flori?
Aceasta ar fi întrebarea unui întreg:
Jumătate al meu, cealaltă jumătate
Nu ştiu dacă are căderea de-a sta lângă mine,
Ca mire de verde.
Dacă da, atunci mâna delicată a unui sfânt
Îmi va trage poala numelui,
Cu decenţă,
Peste genunchi.


Cu un poem bun

Cu un poem bun
Poţi obţine orice:
Libertatea, viaţa, ura, invidia.
Mai puţin fericirea,
În tribunalul căreia te judeci,
Pe veci, cu imaginea ta din oglindă,
Fără ca unul din voi să câştige,
Căci speţa e absurdă,
Viaţa e absurdă,
Poemul e absurd.
Primeşti oferte ciudate
Din partea ideilor
Cu abordare mercantilă,
Care te piaptănă doar în faţă.
În spate, părul cade
Pe umerii îngerului urmăritor,
Căruia zorile îi vor tăia aripile
Şi totul va intra în normal:
Cofetăresele vor face torturile obișnuite,
Flaşnetarii vor cânta cântecele obişnuite,
Dumnezeu va face, însă, gestul suprem,
Pentru a păstra lumea
Şi poemul bun
La căpătâiul inimii sale


Lacrimă biografică

Sub sigilii şi reguli
Sămânţa iubirii e condamnată la tăcere.
Ca un magnat gândul meu o cumpără
În mănoasa viaţă măcinând-o.
Am vârsta când femeile nu-şi mai declară nopţile,
Când zilele se codifică,
Iar eu ating colacul salvării.
Muşc dintr-o lacrimă biografică
Invocându-L tandru pe Dumnezeu,
Cel ce şi-a luat frumuseţea înapoi.
Vorbesc despre mine
Ca şi când literele trupului ar fi arse
Şi-n mine n-ar mai scrie nimic,
Doar celulele prea nervoase s-ar boieri.
Ochii ard flăcările, fac exerciţii de noapte,
Iar poemul acesta nu-l scriu,
Ci-l strig.


Sunt un copil jucărie

Mereu exclus din jocurile lumii
Clinchetul, râsul, genunchii juliţi,
Coroniţa de iubire primită,
Nu ajung
Pentru a curăţa locul
Unde se scurg reziduurile vieţii
Şi unde mor peştii cei tineri

Sunt un copil jucărie, ce răzuie etichete cu dinozauri
Lipite de strigătul lor purtat peste timp
Nu se ştie când istoria se va repeta
Iar strigătul lor îşi va revendica dreptul
De a străbate eterul

Unde-i câştigul celui care m-a inventat
Şi mi-a pus cheiţă
Dacă centrul de comandă este invadat
Cu diferite instincte şi diferite intenţii
Care pot face din mine
Ojucărie ucigasă
Dăruită viitoarelor mame

Cine să înţeleagă durerea copilului-jucărie,
Când marele adult are propriul scenariu
Nu te ştie lămuri, iniţia sau conduce
Prin labirintul râsului vesel
Acolo unde avocaţii luminii
Ar putea schimba paharele între ele
Şi nu sufletul tău
Va muri otrăvit


Am purtat în mine o dragoste

Am purtat în mine o dragoste,
Din care am aprins toate chibriturile
Și-am luminat.
Am fost eu sau alta?
Nici nu contează,
Căci, acum, e aproape nimic,
În locul unde s-au întâlnit apele.
Am purtat în mintea mea
Copilul cerului.
Gaura făcută pentru a scoate capul
Era lațul pus de Dumnezeu,
Pentru a mă prinde și pe mine
Înlăuntrul placentei,
Iar acolo să pot spune A.
Acel A care începe toate lucrurile
Și le dă mai departe,
Cu scutece, cu tot,
Încât fătul să nu se piardă.
Port în mine umbra de rubin
A unui om bătrân.
Numai înţelepții se acoperă cu ea!
Gândul de catifea nu poate protesta
Împotriva celor ce ar crede
Că, în cuibul acesta de liniște,
Nu se mai află nimic!


Lichid unic

Regelui, aflat pe tabla de şah,
Nu-i ţine nimeni umbrela deasupra capului
Atunci când plouă.
Când creşte tensiunea în sângele său,
Nimeni nu-i udă floarea
Cu apă de colonie,
Pentru a valida partida.

Despre Dumnezeul meu ai auzit deseori
Şi eu despre al tău
Ei ne-ar putea înrudi cu regele.
Despre nebun nu ştim prea multe
Să fii înnebunit din iubire
Sau, pur şi simplu, din lipsa ei,
Şi, de aceea, mutarea de bază
Să nu-i fie pe plac,
Pentru că nu răspândeşte miros de parfum în jur
Doar un miros de sânge pur,
Pentru venele subţiri ale literelor de aur.
Cu acest lichid unic, cum lichidul amniotic,
Dumnezeul meu
L-a stropit pe Dumnezeul tău,
La sărbătoarea crinilor,
Îmbrăţişându-se.


Umbli prin interiorul meu

Ca printr-o ţară străină,
Fără să-ţi acorzi răgaz
Pentru a te aşeza pe sofa
Şi pentru a-mi spune:
 “Sărut mâna, doamnă!”
Ca, la plecare,
Îngerii să te pupe pe obraz,
Iar tu să observi că poartă pe mână
Ceasul de aur al vieţii tale.

Vrei să continui călătoria
Aşa, fără bilet de întoarcere,
Fără bani de nădejde.

Pentru Dumnezeu, fiecare are treaba lui
Înlăuntrul meu, în ţara aceasta populată
De bande sentimentale, hoaţele hoaţelor!
Eu nu doresc să te ţin
În acest lagăr
Pentru a descărca, camionete cu păsări lire,
Ori acordeoane,
Care, la final, să-ţi ofere plăcerea unui vals
Sau măcar lunecarea din această ispită
Pe foaia albă a unor memorii,
Ce urmează a fi scrise,
Care îşi vor căuta succesul
În nevoia ta de lectură.


Locul ideal pentru ispășire


Nu poţi stinge flacăra interioară
Oricâte ploi ar deveni mirese
Pentru sufletul tău
Efortul conduce unicul car arătat nouă
Pe cerul înstelat
La ora ce confundă întâlnirile fixate
Cu Dumnezeu
Când sufletul scapă de transparenţa trupului
Prin care se văd stridenţele
Celor simţite şi gândite
Prin cămaşa de in
Nici călcată nici parfumată
Doar cu viitorul desenat
Jumătate pasăre jumătate om

Astfel încât urmăritorii
Să nu-i găsească urma
Degetul arătător apasă rana
Unde locul pentru viaţă a rămas gol
Încât nu are cine-i învaţă limba
Pentru a face conversaţie
Iar picioarele gândului
Să descopere fuga
Mâinile să aducă pe tavă
Mielul umbrei înjunghiat
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ana Ardeleanu

Copyright © 2020 Ana Ardeleanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.