MUGUREL PUȘCAȘ - SCRINUL CU AMINTIRI

Scrinul cu amintiri

Clepsidra se scurge, himere revin,
Pășești lin domniță din al inimii scrin,
Cu ochii verzui şi plete de foc,
Cu maci la cosiţă să-ţi poarte noroc.

În freamătul vieţii amintirile ard,
Cândva-ţi împletea coroniţe un bard,
În amurg sângeriu stoluri largi de cocori
Prăbuşeau din înalt ai iubirii fiori.

Ne-a fost timpul străin, efemer şi caduc,
Poposeam pătimași la umbrarul de nuc,
Sub cupolă de stele înfocaţi ne iubeam,
Cândva stropul părea un ocean de mărgean.

Prin văratice ploi alergam visători,
Se-nclinau a salut corolare de flori,
Tril de păsări zglobii ne-nsoţea pe alei
Norii negri zâmbeau, se-nclinau 'nalţii tei.

Plumburie şi rece e tăcerea din noi,
Frunza-n ram se usucă sub alean de ninsori,
Este vreme târzie, e răstimpul hain,
Amintirile dorm în al inimii scrin.

Pătimaș îmi e dorul!... Înspre zori alburii
Drumeţi-voi departe către reci sihăstrii,
Regăsi-voi domniţa în păduri de smarald,
Veșnicind fericirea sub verzi cetini de brad.

(din volumul în pregătire Lutul de aur)

Vatra părintească

Mă-ntorc la vatra părintească,
Nu mă aşteaptă "nime"-n prag,
Cei dragi sunt "detaşaţi" departe
La Dumnezeu, pe alt meleag.

Păşesc pe vechea ulicioară
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.

Turla bisericii-n depărtare,
Presară-n cuget har ceresc,
Dascălii mei din vechea scoală
Cu paşii de slove mă-nsoţesc.

Chiot de fete, jos în luncă,
Sub "Bursucău", pe "Hora"-n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple,
Săruturi dragi de păpădii.

Mă cheamă Mureşul prealinul,
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.

Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă,
Cu iz de basm şi busuioc,
Au viscol şi nepoţi în plete,
Aşteaptă veşnici alt soroc.

Îl văd pe tata prin grădină
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu,
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.

Adie iz din alte vremuri,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucruri bătrâneşti în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.

Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Învăţ de meşteşug străvechi.

M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.

La ceas de taină după muncă,
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor melodios de greieri
M-a încânta spre zori de zi.

Cândva, pleca-voi mai departe,
La rându-mi "detaşat" şi eu....
Mă-ntorc la vatra părintească
Păşind sfios... Cu Dumnezeu....

(din volumul Călătorul, editura Vatra veche, 2018)

Cină la castel

Eşti invitata mea în astă seară
La cină, la un desuet banchet,
Drumul e lung, vagi lumânări de ceară,
Veghează calea luminând discret.

Ţi-am pregătit o rochie regală
Din frunze mii, din stele colier,
Grăbeşte-te, caleaşca e la scară,
Doi inorogi ne-or duce la castel.

Porţi ferecate s-or deschide tainic,
Păşi-vom pe covorul fermecat,
Un majordom semeţ, un june crainic,
Va anunţa sosirea la palat.

Valetul ne aşteaptă, masa e pusă,
Domol va umple cupele cu vin,
Ne va-ncânta c-o muzică abstrusă,
Un menestrel bătrân la clavecin.

Ne-om înfrunta din plin cu trufandale,
Te voi privi cu jinduri pe ascuns,
Gustând delicateţuri nobiliare,
Protagonişti ai unui timp apus.

Valsuri zglobii pe-acorduri ca-n poveste,
Vom dănţui în noapte până-n zori,
Aripi târzii de inorog ne-or creşte,
Te voi purta în braţe printre nori.

Jos, în iatac, focu-n cămin mocneşte,
Pe blănuri moi ne vom retrage lin,
La răsărit, în sihăstrii rupestre,
Vom degusta al trupurilor vin.

Rămâne-vom ca oaspeţi pe vecie,
Departe de al lumii viu tumult,
(O dulce şi vetustă feerie...)
Doi pelerini în vremuri de demult.

(din volumul în pregătire Lutul de aur)

Femeie (II)

Ce eşti, femeie?... Totu-mi eşti!
Patimă, vis şi mângâiere...
Cu mersul lin, pe căi cereşti,
Păşeşti prin gândurile mele.

Cu chip frumos şi obosit
De-atâtea adieri de gheaţă,
Eşti dulce înger la zenit,
Rătăcitor pe căi de viaţă.

Ai ochii verzi şi visători,
Privirea ta-i lumină dulce...
Te-aş ridica de subţiori,
Spre zări cu tine-n zbor m-aş duce.

Te-aş invita la o cafea
La ceas târziu în miez de noapte,
Cu glasul fin de catifea,
Auzul să-mi dezmierzi cu şoapte.

Să-ţi rezemi capul pe-ndelete,
La pieptul meu, pentru odihnă,
Eu să te mângâi lin pe plete,
Să te veghez blajin, în tihnă.

Să-mi fii apoi ce nu îmi eşti!...
Ca vinul bun să-mi curgi prin vene!
Să te alint, să mă iubeşti,
Acum şi-n clipele eterne.

Ascultă-ţi inima cum bate
La unison cu-a mea simţire,
Nu-i amăgire... Ce se zbate
E dor, e tainică trăire.

Să-ţi fiu, ce nu ţi-am fost, femeie!...
Trup, suflet, aripă, ursită,
Un tot! A nemuririi cheie
Pentru-o iubire nesfârşită.

Bobul de nisip

Risipeşte, Doamne, rouă,
Stropi divini peste păcate,
Ochi celeşti să privegheze
Drumul spre eternitate.

Roureşte, Doamne, visul
Jăruit de ne-nţelesuri,
Luminează-mi rătăcirea
În clepsidra fără sensuri.

Visuieşte, Doamne, dorul
Pe dulci aripi, heruvime,
Păsuieşte-n cer lumescul,
Fă-mă har, sunt cel ce vine.

Doruieşte, Doamne, drumul,
Pe poteci de jind şi cânt,
Trup de foc, pe maci în floare,
Fie-mi taină pe Pământ.

Drumeţeşte, Doamne, frunze,
Fă din mine călător,
În decor cu tandre muze
Pe verzi pajişti cu amor.

Înfrunzeşte-mi, Doamne, pasul,
Cu vernale, vii trăiri,
Fă din toamnă primăvară,
Eşti Iubire... Eu, iubiri...

Păsuieşte, Doamne, clipa
Cu bob mare, de nisip,
Prins la mijloc de clepsidră,
Blând, opreşte-mă în timp.

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Mugurel Pușcaș

Copyright © 2020 Mugurel Pușcaș

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.