OANA FRENȚESCU
Până
târziu
în respirația ta golul devine alb
sângele se joacă de-a viața
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
și glasul mângâie nesfârșirea
clipelor cu tine
drumul se face înalt
luându-ne existența lăuntrică
prin spații inundate de arderi
gândurile se lipesc de mâini
și până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.
Suntem
contează mereu legătura cu spațiul
sentimentul în privirea ta
urmele noastre peste lume
peste soare
peste canoanele prăpastiei umplută cu gânduri
timpul acela crud împrăștiind amiezile
fără culoare
a rămas dincolo de tremurul copacilor
pământul pe care calc mi-a pregătit sub
tălpi
o nouă formulă de legătură cosmică
între mine și iarbă
între restul sfios de pași în abis
suntem atât de clari într-o lacrimă albă
într-un târziu nechemat sub un cer
verde.
Uneori
vii
uneori vii ca o părere și pleci fără
cuvinte
lăsând o despletire de urme cu sens
nesigur
o gârbovire în aer sub formă de cruce
și-un gol sunând ca un gong pe care îl
aud
inventez un tu care nu există
un rest din el se zbate să moară
după o alergare întinsă dincolo de mine
o existență descătușată trezește niște
clipe
neatinse înghețate-n lumină
pe partea mea de lumină
există pericolul unui rug dormind.
Zile
acompaniate…
Zile acompaniate de nimic,
sentimente neîntrebuințate
uitate fiecare pe unde apucă,
cuvinte neauzite de nimeni
încropind faguri de uitare.
Rătăciri
galopând în propria poezie,
agățând ora dragostei de litere aprinse
la lumina unei lumânări prelinsă
pe albul indiferent al peretelui.
Un sfârșit de vară împrăștie ultimele
zile
cu mult fard și multă emfază,
orizontul străjuit de ceruri străine
și poteci nesfârșite duce în alte părți.
Timpul cu umbre strivite
și umbre strecurate din greșală
lasă-n urma lui schelete arămii.
E multă
plecare
E multă plecare din mine azi,
o parte se varsă privind pe geam,
cu ochi de nesomn o alta aleargă chemată
în centrul frunzelor verzi
unde verdele ajunge la toată lumea
și-n mâini înfometate se așază lumina.
Năvăliri de vederi devin îngrijorate
de oboseala întinsă pe umerii tăi,
de ramurile verzi întoarse pieziș către
mine,
întunericul molatic ce ne cuprinde devastator
și de mulțimea cuvintelor nomade
ce nu ne aparțin.
Eternitatea presărată pe file tulburată-n
creion
păstrează secunda de zbor
în pustiul cățărat pe vise.
(poezie premiată)
Exilez
gânduri
exilez gânduri
amestecate cu negru, cu mov, cu roșu
eliberându-mi existența hașurată cu ele
trupul devine mai ușor
chemarea afară mă expune unei rătăciri
verticale
într-un
spațiu real
printre accesorii gestionate de o minte
neidentificabilă
până la iarbă mă împiedic de-o mirare
văzând aripa în filigran al unei albine
un fulg perfect de zăpadă
curcubeu pictat pe cer
esențial vârât în bob mărunt
crescut apoi într-o diversitate de viu
lucirile
din crengi m-atrag
și-un vânt rotund se agață de picioare
peste tot albastrul ascunde trăiri
repetate
spărgându-se în umbre uitate curând.
Săreau
semitonuri…
Săreau semitonuri
din clapele pianului,
uneori făceau un arc peste scenă,
alteori se rupeau în aer în rotocoale.
Pianul vărsa în mulțime
fărâme din Chopin, Verdi, Enescu.
Se vărsau în sfere, în trepte, în stele,
în amiaza lungă, prea lungă, doar cu
mine.
Aripa își încurcase zborul
într-un orizont lățit și străin.
Mă-nghesuisem înăuntrul meu
cu sunetul agățat de ureche,
înăbușind pluralul simțurilor dezbinate.
În zăbovirea clădită pe trepte,
noduri încolăcite de gând deznodam
zadarnic.
Meteor într-un nod erai tu.
Depărtarea își întindea tentaculele
în silabe ude.
Trăiesc
vara
Trăiesc vara cu fiecare parte din mine
cobor epavele-n adânc,
culeg cuvinte de pe țărm
adormind pragurile ce se repetă,
exist în pericolul ființei
ca o pecete însorită.
Mă-ntorc cu fața spre larg,
mă dărui unui zâmbet fără chip
uitând de păcatul dintâi.
Pe o bucată de neant scriu o poveste,
ce n-a fost.
Te-mpăturesc într-un cuvânt
ce-l port cu mine înfrunzindu-mi fiecare
respirație
întoarsă din neliniște și vânt.
Din fiecare zăbavă smulg
o stare de vară
cu o lumină îmbibată în apă
potolind o sete,
rostogolită odată cu mine.
Oana Frențescu: Mă numesc Ioana Frențescu dar public cu numele de Oana
Frențescu. Sunt născută în județul Vaslui și locuiesc în Iași. Am absolvit
liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Huși și Școala tehnică postliceală
sanitară din Iași. Iubesc poezia de când mă știu. Pentru mine poezia e un elixir
al tinereții veșnice, infiltrată în fiecare atom, deschide nostalgia unui loc
din care nici n-am plecat. Răscolește intrinsec chemarea. Un spasm al
sufletului, strecurat printre cuvinte, o rupere din adânc, o echilibrare a
a forțelor imaginare. Din anul 1913 am început să scriu poezii, pe care le
public în diverse grupuri literare, în mediul virtual. Activitatea mea
publicistică include de asemenea poezii publicate în revista Confluențe
literare (2017, 2018) și în revista Poezia (revistă de cultură poetică sub
egida Uniunii Scriitorilor din România).
Coautor în
antologiile:
Surâsuri înlăcrimate (2015)
Surâsuri în alb și negru (2016)
Fel de fel de stihuri (vol. 1, vol. 2) 2016)
Cenaclul eCreator1 și eCreator2 (antologie, 2018)
Mi-s Muza poeziei (redactor Romeo Tarhon)
Cenaclul poetic Schenk (antologie-poetică, editată în Germania, 2018)
Rezident în țara
cuvintelor (antologie,2018)
Volume publicate:
Cuvinte nerostite (2016)
Copacii aleargă
odată cu mine (2018)
Refugii în albastru (2019)
Tăceri albe (2019)
Gând tatuat în clepsidră (2020)
Umbra spațiului gol (2020)
Diminețile visului alb (2021)
Undeva fără timp (2021)
Emoții desculțe (2021)
Țipătul frunzelor (2022)
Copyright © 2018 Oana Frențescu
Utilizarea integrală sau parțială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment