SIMONA-GRAZIA DIMA

O lume ideală

Mai curajoşi ca o mie de principi,

poeţii-copii făuresc o lume ideală,

în care toţi se felicită unii pe alţii

şi îşi cedează reciproc locul

în navele ce zboară pe luciul frunzelor,

ameţitor. Nimeni nu se mai plânge de prigoane:

un foşnet uşor, o răcoare,

viaţa fără durere spintecă spaţiile,

răzbat prin coajă explozii de lumini,

clocot exuberant, splendoare.

Locul

Am privit uriaşa generozitate a cerului.

Norii clipeau, ochi ai bucuriei.

Azurul era răsuflarea îngerilor.

Geamănul meu culegea de mult fragi celeşti,

sporovăind cu Dumnezeu,

care-i arăta cu degetul zonele mănoase,

vântul jucăuş îi umfla straiele

dăruite de zeii izvoarelor.

Nu, nu greşisem calea.

De bună seamă, acesta era locul.

Munte rănit

M-am apropiat. Ce era?

Un fel de munte aruncat nemilos din înalturi,

spulberat şi iar înzidit. Dormea.

Mi-am apropiat obrazul, lipindu-l de pământ,

dacă era pământ (un strat viclean de turbă aţipită?),

valul de aburi mă izbi în faţă şi parcă-n preajmă

două pleoape se zbătură,

iar genele, pieziş, m-au gâdilat.

      - Tu nu eşti mort, trezeşte-te, hai, vino,

i-am spus. Nici nu clinti. Abia târziu mi-a zis:

      - Doar vezi că joc chiar jocul morţii, du-te,

nu mai aştepta. Dar am rămas. Oare de ce?

Mă atrăgea grozav platoul blând din mijloc,

cu lac şi păsări într-un crâng de portocali.

Primejdia

În cer sunt banchete,

răzbate până la noi

clinchetul cupelor angelic ciocnite,

apoi dispare-n noapte,

mânat de vânt

(dar oare cine se îndepărtează,

el sau noi?) şi colindăm

cu ochii tot în sus, sperând

să fim primiţi acolo, ori baremi

să ne picure un strop de elixire.

În vremea asta un şobolan

studiază concentrat, cu sânge rece,

cotaţia valorilor la bursă.

Ardere de apă

           „Cenuşa trandafirilor pământeşti e pământul din care se nasc

            trandafirii cereşti” - Novalis

În ce să-ţi plătesc?

Am întrebat pasărea care trecea.

În pământ, îmi spuse.

M-am uitat la noroadele de bulgări

pe ogorul arat.

Aşteptau ca bivolii, cu capul în jos,

umilit. Lasă-i, nu-i privi, ei sunt tineri,

zise pasărea, ciugulindu-mi pleoapa.

Pământul trupului tău,

pe el îl vreau.

Dar mi-l vei da

subţire şi încet,

tihnit, în tremur,

ca apa.

Oprirea vânzării

Pedepsit să vinzi. Trebuie să vorbeşti răstit,

să apeşi indecent

spinarea cu iarbă grasă a cuvântului

tăcut şi fertil. Trebuie să arăţi,

grosolan şi vădit, jugul, harnaşamentul

şi rosăturile, să le înfăţişezi,

în lumină artificială, pe toate părţile,

numind locurile de trecere şi încercare.

La sfârşit, eşti silit să spui preţul.

În ultimul moment preferi să fugi

cu tot cu marfa, pe care o aperi

de vânzare. Ea rămâne

poiană dulce, fort şi cazemată.

„Ce imbecil, tocmai voiam să plătim”,

se aud pe terenul gol exclamaţii, scuipături

(da, ar fi fost o vânzare bună).

Puternic şi tânăr

Pe-atunci nu ştiam

de legile false

ce uzurpau frumuseţea,

nu dibuisem impostura

din ostiile sociale.

Eram puternic şi tânăr,

spuneam cuvântul

cum aş fi eliberat o pasăre

şi niciodată nu făceam

ce aşteptau alţii.

Salt peste abis

Prin ferestruica dintre ger şi primăvară

numai o pasăre măruntă a avut loc să treacă,

în zbor scurt să zgârie un semn pe cer,

cu gheara de diamant. În acea albie a secundei,

un copil închise şi deschise ochii,

o lacrimă în sclipet alunecându-i pe obraz.

La fel de subit mi-a fost răpită mâna,

prin apa clară, în lumea fără dor a poeziei,

şi vai, n-am mai putut-o retrage, tocmai

când cerbul trecea în salt abisul,

iar noi ieşiserăm cu toţii-n câmpul reavăn,

ducând culori şi flamuri: în clipa

dintre gheaţă şi topirea ei, dintre noapte şi vis,

dintre crepusculul de lut şi roua dimineţii.

Astăzi

Un vas de lut uitat pe mirişti arse,

acolo unde numai lunecări de bulgări

tulbură tăcerea, întoarce ochii spre tine,

înlănţuit de buruieni, sfărâmat de căldură,

mărunţit de furtuni. Te faci că nu-l vezi.

Uimit, îl regăseşti mereu pe acelaşi loc

– şi fumegând în ploaie, şi hibernând umil – ,

cu fiecare zi mai proaspăt. Îţi lipeşti de el,

cu fereală, urechea: deşi e gol, auzi cum bate

înăuntru inima vieţii apărate. Şi-n atriul dens

asculţi cum îţi rosteşte, cu voci glorioase,

numele, atotprezentul brusc instaurat.

Să nu te uit

    -  De ce nu mă foloseşti? mă întrebă,

    curioasă, pasărea fermecată,

    fluturându-şi aripile.

    - N-aş vrea să-ţi pângăresc hieroglifele

    zborului.

    - Dar aş putea să te duc departe,

    pentru tine am venit.

    - Voi ajunge acolo doar privindu-te.

    Să te cruţ şi să nu te uit vreodată exist.

Semne de aer

„Să cernem temeiurile fericirii”,

am spus unei mrene,

iar ea ţâşni din apă,

lăsând o elipsă pe luciu.

„Hai, înfăţişează temeiurile fericirii”,

am zgândărit cerul. Şi el clipi hâtru

dintr-un nor.

„Spune-mi ce ştii despre temeiurile fericirii”,

am încercuit iubirea,

ca s-o zăresc îndată, neputincios,

cum se aruncă-n măruntaiele pământului,

între magme voioase şi petrol curat.

Simona-Grazia Dima: Poetă, eseistă, critic literar, traducătoare și publicistă, Simona-Grazia Dima a absolvit Facultatea de litere a Universității de Vest din Timişoara ca şefă de promoție națională. Lucrează ca redactor în cadrul Academiei Române din Bucureşti, este membră a Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Poezie București, din 1990), a PEN-Clubului Român (din 2001), din a cărui conducere face parte: ca membră a biroului, în calitate de Secretar general, vreme de peste două mandate (2006–2015), apoi a comitetului director (2015–2016), iar din 2016, membră a Comisiei de Onoare, alături de poeții Ana Blandiana și Constantin Abăluță. Colaborează susţinut la revistele româneşti majore, inclusiv cu rubrici permanente, şi la publicaţii literare din alte ţări. A publicat, în ţară şi în străinătate, 21 de volume: 14 culegeri de poeme, cinci volume de critică literară şi eseuri, precum și două volume de traduceri. Selecţii din poeziile şi eseurile sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă, galeză scoţiană, albaneză. Simona-Grazia Dima este prezentă în antologii şi volume colective editate în ţară şi în străinătate, participantă la manifestări literare naţionale şi internaţionale. A primit numeroase premii, în România şi peste hotare.

Volume de poezie publicate (selecție):

Ecuație liniștită (editura Albatros, 1985)

Diminețile gândului (editura Facla, 1989)

Scara lui Iacob (editura Hestia, 1995)

Noaptea romană (editura Arhipeleag, 1997)

Focul matematic (editura Eminescu, 1997)

Confesor de tigri (editura Axa, Butoșani, 1998 - premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 1999)

Ultimul etrusc (editura Augusta, Timișoara, 2002)

Călătorii apocrife (editura Paralela 45, Pitești, 2002)

Dreptul rănii de a rămâne deschisă (editura Muzeului Literaturii Române, București, 2003)

La ora fulgerului (editura Limes, Cluj-Napoca, 2008)

Interiorul lucrurilor (editura Vinea, București, 2011)

Le miel de la nuit / Mierea nopții (ediție bilingvă, editura Poètes à vos plumes, Paris, 2016)

Călătoria în petalele trandafirului (editura Tipo Moldova, Iași, 2014)

Armata fiinţelor mici / The Army of Little Beings (volum bilingv, editura MTTLC a Universitatii Bucureşti)

Havuz (Editura tracus Arte, 2020)

 

Site: Simona–Grazia Dima

Citește aici: Simona-Grazia Dima - Cuvinte până la capăt și Simona-Grazia Dima - Poeme

Copyright © 2018 Simona-Grazia Dima

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.