LUMINIȚA POTÎRNICHE - ROSTOGOLIND CERCUL

olograf

un scris de mână
o cutie de bomboane începută
cine mai are răbdare să rotunjească acele virgule
să pună puncte pe i
să rupă frumos ambalajul unei plăceri
vin toate le iei pe toate
îți cad în poală veștile unor necunoscuți
bomboanele de ciocolată pe jumătate topite
acum realizezi
e cald
scrisoarea care te-a căutat la adresa ta pierdută
e de la o mare caldă
de sub un soare cu toate razele la el
omul care a scris-o
are pielea bronzată ca a unui manechin văzut pe vremuri într-un poster
vremuri apuse
când îți lipeai visurile pe pereți
și secretele sub sticla groasă de pe masa unde îți făceai temele
dacă ți-ai găsi ochelarii
ai putea citi amprentele
de pe întrerupătorul de amintiri
la ce să mai aprinzi un bec
ca să citești finalul acestei epistole
lasă-te orb
ai putea să îți petreci restul vieții
încercând să ghicești
ce nume s-a semnat
după cu dragoste
dintr-un loc inexistent
în care ești mereu cu mine

nuntă-ngropată

privești cum ninge
și deodată auzi zurgălăii de sanie
de la o nuntă-ngropată
cu miri cu nași cu alai de zăpadă
și cu o pereche de cai numai os
dar ce gorgan înalt și frumos
dar ce veselie pe lumea cealaltă

verighetă ruptă

chec noapte și zi
mâna norilor
poartă o verighetă ruptă
de 8 karate
nici nu e de la nunta lor
nici nu au fost cununați
dar asta nu se observă
în bucătăriile iernilor
ceva trebuie să se coacă acolo
ca să părem că am fost și vii

moartea în periferii

festival al vorbelor goale
toți avem câte un cuvânt spart
ca o sticlă verde de bere
un ciob cu care poți
juca scena amorului care‐ți ia gâtul
pe negândite
pe aleile neluminate ale cartierului
acei fanți de obor
acele dulcinee
știu că nu sunt din aceleași povești
dar consoanele din șiraguri de podoabe de tarabă
zornăie asurzitor
taci nu contezi
secolul ia viteză fără tine
și golul tău și al vorbelor tale se pierde
cum pierd jucătorii de zaruri
numărul punctelor negre
de dinaintea ochilor
vreau să cred că nu există șoapte goale
în șoaptă pui totul din tine
în urechile cui nu aude
se face albastru în zarea nevăzută
și ca pe o hârtie de turnesol
înmuiată cu ploaie
sesizezi că apare un răspuns
undeva în apropiere
mahalaua lumii
joacă la șansă
o moarte frumoasă

miopie

miopii nu apreciază bine distanțele
de aceea ei vor strânge în brațe
lucruri dispărute
oameni care au trecut de limita realității
anotimpuri rare sau dispărute
situații bizare
praf orb 
bucurii iluzorii
spune-i unui miop că ce are el în brațe
este amintirea a ceva ce nu mai există
și îi vei lua definitiv
ceea ce el crede că este văz
când nu vezi bine
completează cu iubire

nimic de lăsat

nimic de lăsat urmașilor
albul de astăzi se va murdări
libertatea pare să strângă
mâna care se ridică la inimă
eroismul nu are nici el
culoarea zilelor bune
am putea spune am avut
dar cine a risipit
cine a pierdut
nu se pune cu cei care au furat
dintre degetele risipitoare
urmașilor urma celor de pe urmă
sfoara ruptă a zăpezilor gri
și omul de lapoviță
care plânge topindu-se 
în brațele disperatului

rostogolind cercul

noi aceiași
și asupra noastră
vin geruri războaie pandemii
arar iubiri
o singură dată moarte
dar suntem fericiți
se închide un cerc
tot o singură dată
a fost naștere
încă ne mai amintim
încă mai rostogolim cercul

 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici:

•    Luminița Potîrniche

Citește aici poezii din volumele:

•    Pasărea care a căzut pe masă 
•    Apa nu avea nicio ușă
•    Războiul de marți

Citește aici:

•    De vreme rea 
•    Nostalgice
 
Copyright © 2026 Luminița Potîrniche
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---

---