LUMINIȚA POTÎRNICHE - NOSTALGICE

mai târziu se va numi nostalgie

așa s-a pierdut răcoarea noastră
într-o zi de liniște și vară
casa aceea a fost demolată cu tot cu nordul său
care nu făcea bine plantelor
se îngălbeneau în  plină vegetație și adormeau
nici zidurilor nu le făcea bine
că și pe ele apăreau hărți de igrasie
chiar dacă în locurile acelea nu ajunsese nici unul de al nostru niciodată
vecinii puneau icoane și calendare bisericești cu late chenare negre
pisicile tușeau toată vara și făceau pui ofticoși și reci
precum puii de melci din beciul astupat cu ce mai rămăsese în urma vechilor proprietari
excomunicați
noi am plecat de acolo de bunăvoie cu un camion de mobilă și câteva boccele cu lucruri mici și neimportante
cum ar fi
trusa de scule a tatălui meu
anii mei de școală
și așteptările mamei
care nu au mai încăput
și ne-au urmat pe jos prin oraș până la noua adresă
poate nordul s-o fi luat și el după noi
și la prima intersecție s-a speriat de fluierul sergentului Vlad
care nu ierta pe nimeni de amendă
nordul a plătit-o cu noi
cei care abia de ne mai zăream cum ne pierdeam în apusul de pe bulevardul coșbuc
ne hurduca mașina aceea cu sărăcie ca pe niște păpuși
și nordul a zis i-ai dar doar să scrii cât mai corect procesul-verbal
că ăștia au pretenția asta
știu ceva carte
și ceva
care mai târziu
se va numi
nostalgie

gara nimănui

nu știu de ce nu mai recunosc gara
poate pentru că nu te aștept
sau poate că între timp
așteptatul a fost scos în afara legii
și calea ferată a fost îngropată în iarbă
până am ruginit și noi
și luna a dispărut într-o eclipsă
de personalitate
totuși îmi amintesc
că pierdusem un tren
și îl căutam în scrisori viitoare necitite
dar atât de bine păstrate


doar un roman englezesc

strecoară-te într-un roman englezesc
orice necaz elegant vine cu un șervet pe braț
ceaiul se filtrează prin pânza ceții de mâine
pe dealuri ultimii amanți își sapă morminte în amurg
aud o căprioară cum rupe mugurii
tristeții care a înverzit
pe partea veche a casei fără de oaspeți
într-un șemineu de iarbă
mocnește o singurătate blestemată
să nu poarte blazon cu bizarerii
bazează-te pe loialitatea unui câine de vânătoare
la ora aceasta un poștaș scrie cu degetele pe un plic ars
destinatarul nu e de găsit la adresa precizată
am citit cartea asta demult
în adolescență se confundă adesea
literele cu liniuțele de trăsură
un birjar nu ar ști ce să facă
să mâne caii sau să răsfoiască o viață
și iată că biciușca a înghețat
s-a făcut dimineață
și așternutul era gol spre ziuă
povestea de dragoste
murise de o tuberculoză
care atacă timpul


urmărește semnul

dormim și nimerim anapoda
în visul cuiva
care își dorește mașină săli pline de cinema coasta de azur
îngerași în bikini
tresari prin somn
pui o piedică la ușa desfrânării
și fugi printr-un gang dintre reverie și moarte
nici o ușă nu este deschisă
forțezi la nimereală
un contur fără lacăt
vezi spatele încordat al unui crupier
și viața ta rotindu-se precum roata unui car alegoric
amețești și te ia cu leșin
parcă a început să și plouă
sau cineva îți aruncă în față un pahar cu apă
sunt fise jetoane sau picături din plânsuri mai multe și mai vechi
te dezmeticești și fugi cât mai departe de tine și de tot convoiul acesta de pierzanie și nervi
despre care înțelegi tu că ar fi a fost va fi
viața ta
și un pot ca o minge de bowling
neagră și grea
te urmărește pe un lung culoar
unde la capăt pare să se fi făcut dimineață
te trezești cu mâna ta nechibzuită amorțită ca un lemn
din care au început să ciupească niște cari minusculi
o dantelărie dăunătoare
strânge pumnul risipitor într-o manșetă de pachet de bancnote
pe care se vede imprimat chipul tău
pe o singură parte
pe partea cealaltă e doar o gaură din somnul următor
care te așteaptă să îți continui schisma
poate câștigătoare
sau doar un semn cu un deget arătător
îndreptat către poartă
și gata


viața în gang

trage-ți un scaun la umbră în gang
și te vei revedea dând muștele afară
cu măturoiul zburător făcut din fâșii de nailon
ce mult am urât obiectul acela
dar pe unde ne-am tot mutat
el venea după noi
îl găseam deasupra bagajelor
era blazonul nostru
un șomoiog de fâșii de nailon prinse într-o coadă de lemn cu agățătoare
un bici cu care hăituiam enervantele veri
și gândurile ei agasante
când era secetă
puteam lăsa viața în curte peste noapte
și dimineața o găseam uscată ca pe un vrej de fasole
și jack arunca boabe în oală
cu precizia unui automat din zilele noastre


experiențe personale

când timpul se va întoarce pe dos
copiii le vor arunca părinților păpușile
îi vor lăsa singuri să învețe să meargă
nu le vor spune povestea
pentru că finalul fericit este o minciună a omenirii
și la vârsta fierului
nu mai este recomandată
când vor da cu aspiratorul
și vor depozita viața în cutii ordonate
vor găsi după fotoliu
cârja ultimului zbor
grea de o tonă
va fi valorificată la remat
de unde se va elibera un bon de ordine
cine a predat un deșeu atât de greu
va primi un bonus de aer îndurerat și mină de orfan
părinții fără ajutor
planează pe lângă casa copiilor
luând forma unor experiențe personale


vară secetoasă

se topesc poduri dar asta nu înseamnă că malurile se unesc
căldura serii își leagă niște nojițe de apă în jurul gleznelor
și calcă Dunărea afund până și cel mai vechi înecat
găsește drumul către casa din mâl
cineva îl va recunoaște după dangătul clopotului
atârnat uitării la gât
atâtea mirări s-au scufundat în șarpele ăsta fără suflet
și el tot nu plânge
vara cântă pentru că altfel oamenii ar muri doar pe uscat
și toaca ar bate doar de secetă și de ruperea legăturilor cu lumea



Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Luminița Potîrniche
Citește mai multe poezii aici: Războiul de marți, Pasărea care a căzut pe masă, De vreme rea, Apa nu avea nicio ușă


Copyright © 2024 Luminița Potîrniche
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.