LUMINIȚA ZAHARIA - SINGURĂ-N SIMULATOR

 

Luminița Zaharia – Singură-n simulator (Editura Astralis, 2020): Când gravă, când șăgalnică, cu sclipiri auto/ironice, cu candori, cu lingușeli, cu pisiceli, ori amăgeli, mai rar cu mânii amânate, ori cu neîmpliniri anticipate, poezia Luminiței Zaharia din acest nou Simulator (liric) este, dacă vrem, o oglindă fals/adevărată a vremurilor noi, un jurnal de pandemie, sui generis, o nouă operă a balonului de săpun, transpusă într-un decor contemporan, lipicios și sclipicios. (...) Citită în cheie post-modernă, creația Luminiței Zaharia este, cu totul, povestea destinului tras la sorți, este “norocul începătorului” transformat magic în capodoperă, este un joc al întâmplării și al dedublării, este dadaism în stare pură. Trăind direct în Simulator, bărbatul “o.k.” și femeia “o cheie”, ambii evident variante ale aceluiași ego liric, sfârșesc la comun, trecând de la metafizica “butelcii”, direct la fizica din „oale și ulcele”. Morala Simulatorului este simplă: în vremuri de conjunctură, doar poeții „ocazionali” mai cunosc bucuria spumei lirice. (Marian Nencescu – pe coperta a IV-a a volumului)

mai bine decît 

mai bine artist decît conțopist
mai bine cap înnori
decît corp solid, pămîntiu

cînd nobelul se va da
neobositei furnici
un leneș greier mi-arplăcea
să fiu

cu stofa mea stalker
în virtualul bondoc
vreau să rămîn
cu irealul îns toc

mai bine copil
decît mare om
mai bine electron
decît atom!

necrolog 

m-a rugat să-i scriu un necrolog
un necrolog vesel, dacă se poate
să rîdă lumea în hohot la groapa lui
să se înfrupte pe săturate

din trupul lui de poet, redus la poezii
din pielea ca o copertă de carte
să-i bea sîngele translucid ca o lacrimă
să nu se ma teamă nimeni
de moarte

un necrolog muzical, colorat
spectacolul să fie ca o fuziune de arte
să comand și o ploaie, și un curcubeu fericit,
să invit galaxiile și așa mai departe

n-am fost în stare, l-am dezamăgit
și, singur, s-a evaporat încet
l-am condus numai eu
din nepriceperea mea
nu va ști nimeni
că s-a stins un poet

străluminatule 

rutina noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă, străluminatule,
că face bine la stomac
cînd toamna-mi ofilește nucii
îmbracă-mă-n capot verde brotac

împletește-mi ciorăpei din iarba broaștei
din iarba mîței toarce-mi povestici
populează-mi grădinile icoanei
cu oameni mai mici

cu alte cuvinte, străluminatule,
fă ceva cu viața asta a mea
finalul dă-l pe repede-napoi
din lacul cald să se ridice o stea

o măgăriță a lui Buridan

mănînc compulsiv
de trei ori pe noapte
un sfert din fiecare carte
pe care am scris-o
după un model matematic bine stabilit
așa cum îi stă bine unei Balanțe
care a oscilat mereu între literatură
și matematici înalte

o măgăriță a lui Buridan
o uite-cade-drobul
terțiul fericirii fiind axiomatic exclus

cînd se vor termina cărțile
va trebui să mă reapuc de scris
și va fi tare greu
în noile condiții
ale dezordinii mondiale 

I like it hot

deci sunt o hotă?
I like it la înaltă cotă
(stima de sine, se-nțelege)
să am eventual și-o mică dotă

mi se trage de la like-urile
de pe facebook
date la grămadă
fără discernămînt
I like it hot
cînd molima iubirii
cuprinde lascivă
întregul pămînt

să nu te diluezi
ăsta-i secretul
dar cum, cînd oceanele cresc
eu azi îți arunc o privire fierbinte
fără să rostesc
te iubesc

troc regesc 

mă repet, știu:
sunt regina neîncoronată
a trifoaielor
(nimeni nu mă crede!)
de aceea merg întotdeauna
cu capul în jos
doar-doar voi găsi
un nou trifoi norocos

uneori, printre trifoaie banale
dau de lucruri inimaginabile
pierdute de oamenii neatenți
sau aruncate din lipsa
spațiului de depozitare

n-am încotro, trebuie să fac troc
fiindcă povara mi-ar deveni prea grea
azi, de pildă,
am găsit prin iarbă o micșunea
care plîngea după dragul ei plop
și am schimbat-o
pe un bătător de covoare
în felul ăsta nu mă plictisesc niciodată
îmi păstrez intact azimutul

bună ziua, sunt regina trifoaielor!
găsit sfîrșit
solicit la schimb
începutul

cînd umblam cu lugu-lugu 

cînd umblam cu lugu-lugu
am scăpat din brațe plugu’
cîmpul verde se-nnegri
pupăza se înmierli

cînd umblam cu nasu-n sus
nu mi se părea că nu-s
dar lenea, cucoană mare
mă repuse pe picioare

eu cu cioara cînd umblam
revopsită în ciclam
veselia-mi da tîrcoale
chiar pufnea peste răscoale

azi nu umblu, numa’ stau
și premii aștept să iau

reciclare 

nu mai sunt locuri la bellu
zice managerul general
s-a deschis un cimitir nou
pentru poeți second-hand
dar trebuie să te înscrii urgent
lista crește mai repede
ca a morților de covid

nu mai sunt caiete cu foaie velină
în librării
poți compune însă
pe dictando sau pe pătrățele
e chiar mai indicat
nu depășești linia
te poți autocenzura
capul pătrat e mereu în trend

nu mai există cerneală simpatică
avantaj tu: poți scrie cu propriul sînge
nu te teme, cînd se termină te putem recicla
în orice, la alegere
ce, credeai că liberul arbitru
a fost eradicat
de mai marii lumii?

cîntec de leagăn 

cîntecul de leagăn pe care
mi-l susura mama
crește în amintire ca un cozonac
pe care bunica îl ungea cu miere de busuioc
întru bună degustare și mega-noroc

totul se transformă peste timp
din fericire, înspre frumos
ca și cum dumnezeul de serviciu
lucrează pentru noi
meticulos
miraculos
mărinimos

imaginați-vă un prelucrător
de amintiri
care le-ar urîți
cum am mai suporta viitorul?

mai cîntă-mi, mamă,
cum numai tu știi
pe note inventate de tine,
cu necuvinte
așa ca păsările îndrăgostite
și sfinte

fantomă 

ca un membru fantomă
sufletul se amăgește pe sine
îl doare lipsa
îl întristează nonsensul

unde e entuziasmul de altădată
răsăriturile în ce apus au sucombat
jucăriile doar o idee stricate
în ce groapă de gunoi au ajuns?

ca o amintire fantomă
viața
se dezice de sine

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Luminița Zaharia
Citește aici poezii din volumele: Bogații nu visează niciodată scoici și Vremea lui floppy disk
Citește și: Luminița Zaharia - Rețete de iubire

Copyright © 2020 Luminița Zaharia
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.