LUMINIȚA ZAHARIA - BOGAȚII NU VISEAZĂ NICIODATĂ SCOICI

Luminița Zaharia - Bogații nu visează niciodată scoici (editura Sitech, Craiova, 2018; manuscris premiat la ediția 2018 a Concursului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”): Sunt multe diamante în poezia Luminiței Zaharia, strălucind și invitând la o lectură atentă cititorii iubitori ai genului sau comentatorii preocupați de starea literaturii române din ultimii ani. Volumul de-acum reprezintă o altă etapă din creația poetei noastre și unele texte par să anticipeze schimbări semnificative. (…) Poemele sunt un festin al imprecațiilor, în descendență nițel optzecistă dacă n-ar fi această „decopertare” a realului un decalc al deconstructivismului discursului postnouăzeci. Poezia e starea de hipnoză care nu trebuie întreruptă, ea se scrie peste tot, chiar și pe ușa bisericilor sau a templului masonic, pe frunzele teiului sau pe bolta cerului, pe o rază de stea ori pe fanta kimonoului, în dreptul oglinzii sau pe tăblia mesei pentru călcat cămășile berbantului răsfățat. Drama cotidianului primește o vehementă respingere dar ochiul atent al poetei nu scapă regăsirile identitare sau numai convertirile spectaculoase din spațiul matricial în vreme ce linia de demarcație literatură-viață abia se vede și abia se simte. Altfel spus, comportamentul insularității îi repugnă eului auctorial fiindcă forma existenței veritabile rămâne tot poezia. (…) Poezia aceasta e gestuală în măsura în care funcția sacră a Cărții e înțeleasă ca binecuvântare. Ori, Luminița Zaharia știe deja, semn al maturității, că poezia este și miracolul supraviețuirilor noastre iar volumul despre care scriem chiar acum augmentează această nevoie de identitate. (extrase din postfața la volumul „Bogații nu visează niciodată scoici” semnată de poetul Ionel Bota)

bogații nu visează niciodată scoici

bogații nu visează scoici

ei cresc cu icre negre și cu doici

își spală rufele în Marmara

și trec rîzînd prin holograma ta

nu spun nici mulțumesc nici cu plăcere

ei dorm cu eticheta la vedere

în smokinguri sau rochii din tafta

doi bani nu dau pe demnitatea ta

bogații-și fac lejer transplant de tot:

de păr, celule stem, pielea pe cot

să nu-i mai doară, ei o schimbă des

cu piele de băsescu-reales

bogații n-au biblioteci în casă

cultivă ode pe-o tabulă rasă

cacofonii consumă la cafea

și smulg metafore din carnea ta

în limuzine supraetajate

bogații jinduiesc la castitate

doar banul le e forță motrice

și investesc constant în te miri ce

bogații nu opresc la semafor

sunt daunele mici pentr-un picior

pentru omor se dă cu suspendare

și treci curat în viața următoare

scoicile noi le facem colier

și urcăm drepți frînghia către cer!

vino mamă să mă vezi

vino mamă să mă vezi

sunt expertă în cai verzi!

vorbesc cu florile pe stradă

uit să-mi înşiretez pantofii

ciulinii ţin loc de paiete

în trena fiecărei rochii

nu am uitat nimic din ce mi-ai spus

să scot capul din nori, ochii să-i casc

bani albi să strîng pentru zile mai negre

cînd ninge să îmi pun fular şi basc

dar norii se-asortează cu poetul

ochii de-i casc, îmi intră anofelul

eclipsele sunt rare, iar cînd ninge

musai să-mi simt mai proaspăt cerebelul

că am luat calea scrisului? ce dacă?!

şi Fiul a luat calea lactee

că am uitat cum se produce banul

să fiu şi cetăţeancă, şi femeie?!

je ne regrette rien, aşa să ştii

rămîn în cuşca mea cu poezii!

păpuşarii lui belzebut

mi-au cerut șpagă

sau un împrumut

o bucată – cea mai aromată!

din mine

sau măcar un butoi

cu praline

păpușarii lui belzebut

un mare promo mi-au făcut

au scornit zeci de baliverne

cum că mă bat cu belzebut

în perne

că ne tragem de șireturi

c-avem cont comun că ne-am luat acareturi

iahturi limuzine cavou supraetajat

că i-aș fi făcut in vivo

un băiat

acum, na, și reclama negativă ajută

așa că tac chitic și mă dau slută

cu creionul chimic riduri adînci îmi trasez

pe belzebut doar-doar să-l enervez

îmi pun basma budigăi chiar și șorț

eheee, ce bun ar fi un zvon

de divorț!

raportor universal

poeta Luminata raportează:

am întîlnit azi o surată brează

și cît pe-aci era să o încaier –

rîdea că pe-a mea frunte scrie fraier!

mai raportez că, pe noi culmi aflată,

n-am fost suficient aplaudată

că șușoteau confrații pe la spate

cum c-aș purta poeme camuflate

c-aș locui-n secret pe-un nor galactic

iar scripticul mi-e diferit de faptic!

... că n-am nimic palpabil și terestru –

chiar și pisoiul meu e ambidextru!

cît despre tenul meu mulatru, cică

l-am dat expre cu fum de Copșa Mică!

mai auzii prin urbe cum că unii

m-au măritat deja cu nenea Clooney

da’ că-n secret mă văd cu Wolverine

și-n Zorba vreau să-l surclasez pe Quinn!

... c-aș fi și mașteră și gheonoaie

cînd vreau să-mi spăl păcatul, aduc ploaie

și, viceversa, cînd provoc arșiță

de fapt joc cip-cirip în poieniță!

poeta Luminata, raportez:

nici torturată nu mă adaptez

clonez criptez sau înregimentez

raportez tot și toate, tuturor

hai, să v-aud: vivat, excelsior!

p.s.

un raportor, știți, pentru geometrie

visă-n antract această poezie

un ins cu nevoi speciale

poetul e un ins cu nevoi speciale

uneori ins, alteori nins

dar niciodată învins

afirmă cartea

poetul e un ins nemuritor

în ciuda coabitării lui permanente

cu moartea

cînd se trezește, în loc de cafea

poetul cere muzei lapte de cuc

dorul lui exacerbat, neostoit

e de fapt un dor eunuc

(să rămînă, vă rog, un secret între noi!

nu poți fi omnipotent în real

cînd pe dinăuntru ai atîtea nevoi!)

poetul nu știe să trăiască, pe stradă

are nevoie de-o bătrînică să-l treacă

operele lui mărețe în așteptare

de-nalți curenți voltaici, să se-nceapă

cînd mănîncă, sărmana muză îi pune

furculița în mînă, de cuțit îl ferește

nu vă mai spun în ce monstruleț se transformă

insul ăsta special, cînd iubește!

un ins cu nevoi speciale:

ploaia să cadă-n chinconzi

marea să-i mîngîie talpa

atlantida să-i fie sălaș...

magi ai lumii, strîngeți fonduri de suflet

pentru acest ins nevoiaș!

atipique

să dregem busuiocul împreună

să-l punem naș pe omul rău din lună

tu un bărbat decorativ să-mi fii

eu ție – emfizem în poezii

doi ștrumpfi pe-aceeași cracă de măslin

să mă iubești imens, eu... mai puțin

în coccis să n-avem dureri comune

să împărțim doar un rachiu de prune

vedea-te-aș, honey, la televizor

în rol pasiv de public spectator

tu să mă vezi și-n vise drept consoartă

dacă nu vrei o mîță moartă-n poartă

te crezi holteiul protejat de lege

c-ai pedigree, se cam subînțelege

doar eu îți știu teribilul secret:

provii dintr-o canistră și-un poet

nu, nu te șantajez, dar fii de gașcă

nu mă lua cu vremile lui ceașcă

pe cînd erai un mîndru dirijor

care stătea picior peste picior

planificînd din cinci în cinci cultura

bla-blauri noi hibridizînd cu gura

și, ce s-o mai lungim de dragul artei

cezarului să-i dăm codița moartei

iar creditorilor de la portiță

o bombă ambalată cu fundiță

iubitule, nu îmi purta ranchiună –

azi dregem busuiocul împreună!

ai iubit vreodată

ai iubit vreodată

pînă cînd a răsărit soarele

și ciocîrliile s-au reunit într-un suflet

să cînte appassionata?

ai iubit vreodată

pînă cînd mîinile tale

au sculptat în trupul dorit

poarta sărutului și celelalte stele?

pînă cînd poveștile s-au rescris după gîndul tău înflorit

pînă cînd toate lucrurile au scăpat gravitației

toate cuvintele semanticii sterpe?

ai sedus-o și tu pe Euterpe

pînă cînd și-a scăpat fluierul în fluviul Strymon

ai fost și tu în Arcadia unde

telefoanele rămîn fără ton?

te-ai declarat fanul Mariei

în detrimentul pălăriei

ai urcat, în numele Numelui,

scara pisicii, subțire?

ai sucombat și tu

din iubire?

spune, ai iubit

pînă cînd moartea nu te-a despărțit?

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Luminița Zaharia

Citește aici poezii din volumele: Singură-n simulator și Vremea lui floppy disk

Citește și: Luminița Zaharia - Rețete de iubire

Copyright © 2018 Luminița Zaharia

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.