ANA ARDELEANU - ÎNTRE MARE ȘI DUMNEZEU

 

Ana Ardeleanu - Între mare și Dumnezeu: Poeta mangaliană ale cărei versuri au fost remarcate de-a lungul timpului de scriitori de renume precum Geo Dumitrescu, Constantin Ţoiu, Ion Gheorghe, D.R. Popescu, Nicolae Motoc, Ion Roşioru, Marius Tupan, Arthur Porumboiu sau Nicolae Dan Fruntelată ne propune un nou grupaj de poezii:

Între mare și Dumnezeu

Între mare și Dumnezeu

Se înalță fumul unui șantier de iluzii,

Deschis, în inima ta,

Cu mii de muncitori și proiecte,

Anotimpuri, soluții, frecvențe

Și ace indicatoare.

Conul de lumină al îngerului

Cade la picioarele tale,

Precum un meteorit.

Intimidat, nu mai știi cum te cheamă,

Nici câți copii ai, vapoare de lux,

Nu-ți cunoști viitorul

Ce-și fixează obsesia pe trecutul tău,

Așa ruginit și oxidat, cum va fi perceput

De către cei ce trec prin tunelul inimii tale

Înclinate, precum un copac după furtună.

Douăzeci de fulgere s-au ascuns în ea

Și douăzeci de soluții de recuperare a timpului

S-au găsit, acolo, sub rugină,

În teancul de scrisori recomandate,

Pe care un firicel nătâng de apă

Le-a purtat spre destinatar.

Sărutul imperativ

Tu susții că Dumnezeu ar fi logosul inimii,

Eu susțin că ar fi emoția neconsumată,

Partea activă cu rol de tată,

Care face excursii istorice pe pământ.

Cuvintele trec,

Precum o roată zimțată,

Peste limba ta,

Sub forma unei frunze de lotus,

Despicând-o,

Lăsând să iasă prin despicătură

Ramul cu frunze albastre,

Pe care se așează inima,

Cu gândul de-a urmări trecătorii

Cu două rânduri de mărgele la gât,

Într-o dublă cochetărie,

Într-o comunicare

De sentimente,

Din care unii scot profit

Și își încarcă bateriile!

Vara, lenevesc,

Toamna, se precipită în înserare,

Stând, în poziții de melancolie,

Pe canapeaua nopții,

Iarna, încearcă, pe buzele reci,

Sărutul imperativ.

Noaptea culorilor viorii

  

Lumina ochilor tăi,

Buzele ușor pârguite

Și-un motan înghesuit în coasta ta.

Acestea sunt semnele de recunoaștere,

Chinul, manechinul trupului tău,

Frumusețea de care te folosești,

Pentru a frecventa fericirea,

Pentru a-i deschide ușa de mahon,

Atât cât să-i arunci motanul înăuntru.

Gura ochilor tăi sărută mâna

Ce a schimbat numărul la poartă,

Indicându-mă în rândul vizitatorilor, refuzați

În lunatica lor disperare de-a fi mereu fericiți,

Strivindu-mi, între scândurile gardului,

Privirea indiscretă.

Nu judec faptele

Și nici nu ating cu biciușca

Bidiviul nărăvaș,

Fără să-i dau jăraticul din inima mea,

Acea dragoste care măsoară viața

Din cap până în picioare.

Ochii albaștri simt prezentul

Ca pe deplasare de poli,

Momentul acela teribil,

Când pământul o ia razna

De sub picioarele tale.

Mai bine ziua

Mai bine ziua

Decât noaptea,

Mai bine Marc Chagall

Decât Salvador Dali

La masa de nuntă,

Pictând în roz darul mirilor.

Mai bine zâmbetul meu,

Decât al Monei Lisa,

În poza de buletin.

Mai bine albastru decât roșu,

Atunci când cazi lângă zid,

Împușcat,

Cu ochii holbați către cer.

Mai bine vara decât iarna,

Așa de fason,

Pentru a nu mai încheia haina

Și pentru a lenevi

În propria-ți piele,

Precum ghepardul.

Doar inima să-ți tresalte

La vederea femeii.

C-un singur ochi în frunte,

Mai bine Picasso,

Decât Salvador Dali.

Valsul de la miezul nopții

Simți, între cuvinte,

Câțiva apostoli

Și câțiva șacali

Ce dau sens imaginației,

Îngeri derbedei

Care visează

Femei cu gust de zmeură,

Plimbându-se, prin păduri lirice,

Cu sutiene din metafore

Căzute?

Și cei câțiva nasturi de la miezul nopții

Descheiați,

Când fiecare se leapădă de Satana

Și își depune viața

În conturi secrete?

Cine să-i tragă fermoarul,

Să strângă haina

Plină de stejari și fagi,

În jurul taliei,

Să-i lase câteva privighetori la vedere,

Câțiva cuci în aerul de seară,

Ce a întins covorul roșu

Pentru versul următor,

Cu intenția clară de a-i aduce la ușă

Câteva concluzii

Și câteva nume,

Trecute, în caietul de bal,

Pentru valsul

De la miezul nopții?

Încornorarea masculului Alfa

Albul te-apucă de glezne.

Precum o fantomă,

Nu se mai satură cu frica ta.

Negrul stă ascuns sub grinda privirii,

Acolo unde a rămas

Doar mirosul de busuioc.

Clepsidra ilustrează

Puterea timpului,

Prinsă în corset.

- Fugi, timpule, zici,

În noaptea cailor liberi!

Fugi, timpule, în tropot de sare!

       

Urma copitelor va rămâne

Pe cămașa neagră a nopții,

Precum sudoarea de vară,

Pe care fantomele indică

Locul unde poți ilustra

Încornorarea masculului Alfa

Din inima ta.

Recunoscut

Drept proprietatea

Albului & negrului,

Care ți-au așezat tabloul cu miri

Deasupra patului.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ana Ardeleanu

Citește mai multe poezii aici: Ca un praf de cretă, Ana, Un corp de iluzii, Jocul cuvintelor fără lacăte, Scamele cuvintelor

Copyright © 2018 Ana Ardeleanu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.