INDIRA SPĂTARU - NĂVOD PESTE TRUP

Indira Spătaru - Năvod peste trup (Editura Saga, 2020): O carte marină, muzicală și unduitoare oferă Indira Spătaru prin acest Năvod peste trup, plină de nisip, scoici, pescăruși și mai ales senzualitate, uneori gravă și incantatorie (în secvența „Blues”), alteori ludică și exhibiționistă (în „Jazz”). E vechea aspirație a cufundării în viața pură și simplă, a intrării într-un sine mai profund prin abandonarea falsei identități, a iluziilor de sine și a aluviunilor culturale. Doar că, îmbibată de lumea cărții în care, de fapt, locuiește poeta, îmi vine să cred că marea nu este altceva decât o metaforă, o utopie, speranța neîncrezătoare într-o ieșire necesară. O arată, pe de o parte, versurile „din mausoleul celulozei te ridici îmbălsămat/ înoți apoi în sarcofag, spre larg”. Iar, pe de altă parte, o arată poemele thanatofore din secțiunea mediană a cărții, „Intermezzo”, pline de amintiri dureroase despre o despărțire tragică, după care „inima s-a topit, lumânare pe podea”. (Dorin Mironescu)

Tapet

Poemului i se zbate pleoapa

ochiul mărit precum Gongul trezirii

pene de carnaval poartă șarpele din pom.

În gară ceasul a stat pe gânduri

preț de un secol

veteranii au dus medaliile la talciocuri

protezele lor mai povestesc

uitatele orori.

Tinerețea strecoară un cub de zahăr

în ceaiul Bătrâneții

De-acum, totul e clar!

Aproape este râsul din taiga

aproape și marele alb, cu dinții ascuțiți ca lamele de ras.

În cușca toracelui inima

pipăie pereții liftului

staționat între vârste.

Adrenalina dorită

pregătește un final eclatant.

Poemul s-a agățat precum

îngerul cu parapantă

de steluța irisului tău.

Până și pasărea tatuată pe omoplați știe

Adastă marea în pigment vopsea de vis

zilele au împletit năvoade în nopțile lor

sunt mai bună decât tine

mi-ai spus de-atâtea ori,

încât un piedestal m-a ridicat din pat spre nori

pisici de mare, feline pasionale te vor urma

de-acum în gând, sub dușul fad

dintr-un apartament secat.

Trage oblonul!

Parker

Coltrane

Elvin Jones

să bem din saxofon, cât jarul fredonează-n colț

ai aceeași ochi ai sfinxului, aceeași coamă

aceleași mâini râvnite de chitara mea

același simț acut, aceeași vibrație.

Când mă gândesc la tine, tu te gândești la mine

trepidația mea delirantă zguduie odaia ta de gelatină

pătrund prin pereții ei –

râu zdravăn de munte, balansează-te ușor,

până umpli albia mea,

până simțurile se îneacă

în ureche aplecată

în urechea lui Dumnezeu

de plăcerea vocii tale, cu iz de tutun!

A doua etapă a privatizării sufletului

Există o secundă a lucidității maxime

înaintea morții

există o secundă a lucidității maxime

cînd te îndrăgostești

atunci se inversează polii trupului, aripile morii rotesc brațele crucii

anii se adună în caleidoscop.

freamăt de zmeură pe bot de urs

susur de izvor în potcoava de gheață

clocotul Raiului deasupra harului

îngerii fierb rugăciunea

pentru inima ta

pentru inima mea.

Nenumirea

„La început a fost Cuvântul

Și Cuvântul era la Dumnezeu.”

La început am fost doar noi

fără Cuvânt

iar între noi trona Dorința.

Roze în răsărit pluteau

pe marea îngăduință a universului de a ne fi ivit.

Când intri singură în apă, la ora 5 dimineața

nu știu dacă vrei să te îneci, sunt pregătit să sar dar irișii tăi proiectează insulele pieririi oricărei tentative

de suicid

Așteaptă și rabdă!

De vrei Iubire,

O vei avea!

M-am rătăcit de multe ori prin orașul femeilor

aerul lor de gladiatori

purtând în portbagaje inimi frânte, casete menite orgasmelor multiple,

pistoale și frânghii.

Hai să vânăm șerpi!

cel ce va tenta cu mărul, va deveni teaca

emisarului la antipozi.

De vrei putere,

O vei avea!

Văzurăm corăbiile pântecoase, sipetele cariate pătate de albatroși.

Răsfirat pe catarg, în echilibru precar, Noe fluiera

încetișor, paznic în tură de moarte.

Scufundat după plancton,

cașalotul efectua exercițiul zilnic,

scufundarea în neant

adânc, tot mai adânc

iscodind ÎNCEPUTUL

FINALUL

ROSTUL.

Doctorii jucau zaruri pe cămașa de noapte

la poalele tubului cu oxigen

pariau, ca soldații romani

termenul de garanție, dragostea.

Veghează, veghează cu mine

Șipar al țipătului stins în visul erotic

vocea ta mă năucea!

La început am fost rupți

în două

jumătăți de măr.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Indira Spătaru

Citește poezii din volumele: Indira Spătaru – Amprente, Indira Spătaru – Patinoarul soarelui și Poeme glazurate și cafea

Citește aici: Conviețuirea în vid, Meditații

 

Copyright © 2020 Indira Spătaru

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.