INDIRA SPĂTARU - AMPRENTE

Indira Spătaru – Amprente: Dacă peste milioane de ani o civilizație ar găsi pe fosta Terra o poezie de dragoste, sau o sculptură precum "Sărutul" lui Auguste Rodin, ori a amantei sale, fragila Camille, dacă muzica lui Chopin ar putea rămâne dăltuită în copaci relicve, pietrificați, infim ar fi pentru a putea percepe o altă entitate cât s_a iubit pe blue planet! Nu uit nici în somn, vizualizez gestul lui Benjamin Fondane de a fuma o ultimă țigară și a alege gazarea, lângă sora sa, ieșeanul nostru. Nu uit, cântăresc vorbele Sfântului Augustin "Iubește și fă ce dorești!". Dincolo de toate, rămâne ca un meteorit, greu de realizat, îndemnul lui Iisus: "Iubește-ți dușmanul ca pe tine însuși!"

Secole, milenii, oamenii au supraviețuit prin Iubire. Îmi imaginez un piticatropus “aducând în dinți o zebră”, iubitei, o floare strecurându-i în păr. Bucuria lui la primul născut, ocrotirea. Iubirea dă aripi, avânt! Câți nu au zâmbit, răniți, muribunzi, pe front, oftând, privind fotografii cu cei dragi, pătate de sânge...

De nu ar exista Iubire în Univers, acesta s_ar stinge de tristețe. Iubirea este spirală, început și sfârșit. Discobolul lui Miron ne asigură, el nu aruncă o simplă piatră, ci inima sportivului în căutarea altei inimi. Perpetuu.

Amprente

O nouă dimineață

cești de cafea în lan de maci

buzele mele rujate, pe toate,

dar bea, nu te sfii!

De ce m_oi fi născut atât leneșă,

de parcă nici în cot nu mă doare

de cotul îl lovesc de umbra mea?

De ce aștept sărutul tău

abur să înalț

deasupra trupurilor noastre?

Legănare în valuri 

Tu ai ceva 

din mine în tine. 

Ai 7 familii de întreținut 

7 m_a atras dintotdeauna 

ai spate lat, de bun înotător 

prin limbi străine. 

Tu porți ceva din chipul meu de altădat'

o frumusețe interioară, 

păstaie plină de rubine 

fereastra deschideam la fel

în spațiul comunist. 

Tu ai ceva al nostru 

din epoci diferite. 

Ai sex, charm, brain, bronhii, ciocolată aerată, 

între spații goale

mă strecor. 

Tu ai ceva atât de pașnic 

încât Dumnezeu te_ar uita 

deasupra mea 

după Potop.

Taine

Seara numele tău 

printre casele verzi, 

colinele melancoliei 

fredonez. 

Dincolo de real, 

durata efemeră, 

trăiri în parpalacul angoasei 

te pun pe jar, te pun pe har

ți_e cald, ți_e rece. 

Uneori olfactivul dărâmă 

palpabilul, 

lumini iradiază trupul. 

Ai înotat 1km 

alături de un delfin

Văzute, nevăzute 

Taine.

Cartea dintâi

      "La început a fost Cuvântul 

       și Cuvântul era la Dumnezeu". 

La început am fost doi

făr'de Cuvânt 

Iar între noi trona Dorința. 

Trandafiri în răsărit 

marea îngăduință a Universului de a ne fi alăturat 

ivește marea

când tu intri singură, la ora 5,

eu nu știu dacă vrei să te îneci sau nu, 

dar sunt pregătit să sar. 

Irișii tăi au margini verzi, 

nu sunt căprui, 

ai tăi _insule sortite pieirii oricărei tentative 

de reîntoarcere la banal. 

M_am rătăcit de  multe ori

în orașul femeilor 

aer de atleți în ring, masculine, purtând în portbagaje

casete menite orgasmelor mecanice. 

Hai să vânăm șerpi!

Cel ce va tenta cu mărul 

va deveni colanul, pielea lui va folosi drept teacă 

emisarului trimis portului dintre antipozi

Așteaptă și răbdă! 

De vrei Iubire, 

O vei avea! 

De vrei putere, 

O vei avea! 

Bărbatul de ivoriu, coatele lui s_au tocit pe uscat

în căutarea prințesei din ceață. 

Bărbatul culorii scheletului eutrofic. 

Mulți înălțau monoclurile, 

promenada etala contraste: "aceea nu e cumva?... "

Chiar ea era, sărutându-se, pauze multiple, bulversante

cu scriitorul de bronz, postament însoțitor galant. 

Văzurăm Corăbiile pântecoase, 

încărcate cu perle, rubine, lire sterline, fecioare, dolari, sipete cariate, pătate de albatroși poeți 

mai mult morți decât vii

Versul strigat levita odaia,

papile de praline

cu Mozart pe staniol. 

Lighioane perechi, ochi docili, limbi behăitoare

gesticulau, deranjate de apariția noastră. 

Răsfirat pe catarg, în echilibru precar

Noe fluiera încetișor, bătea tactul, piciorul rimei

a pagubă în deșert, fluiera. 

Scufundat după plancton, cașalotul efectua exercițiul zilnic, coborârea în neant. 

Adânc, tot mai adânc 

Începutul, 

Finalul, 

Rostul. 

Doctorii jucau zaruri

la poalele tubului de oxigen

pariau termenul de garanție, 

Dragostea. 

Pe balcon 

Oțetul sfârâia pe buze arse. 

La început am fost Noi

Rupte mere 

din cotorul cărții Destinului

Uniți prin Cuvânt _

Ecoul vocii lui Dumnezeu. 

 

Citește aici poezii din volumele: Patinoarul soarelui, Năvod peste trup și Poeme glazurate și cafea
 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Indira Spătaru

Citește aici: Conviețuirea în vid și Meditații

Copyright © 2018 Indira Spătaru

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.