INDIRA SPĂTARU - MEDITAȚII

 

Meditație

De ziua începe când talgerul din soare
a bate prinde precum călugărul frământă toaca
de humus pâine, la apus
astfel și chipul nostru încet se estompează
scânteia sângerie a vieții
lucește mat în ochiul privegherii
o pasăre plonjează
și țipă în zori pierit
transpir cu tine în noapte
iar ziua mă înec.

 

Clocot

Seara probez halate, chimonouri
acompaniată de valurile inimii tale turcoaz.
Emiți încontinuu unde și o știi
frecvențele tale mă atrag
în camera obscură, aparat de fotografiat demodat
din ochii tăi albaștri spre toiag.
Foșnetul ziarelor la măsuță, pe aleea pietrișului guraliv -
singurătatea le transformă în mici broaște, te uită
cum sar până pe pleoapele faraonului
mișcate involuntar în vis!

Astfel vin către tine
din o mie de gări aflate în grevă totală
astfel vin către tine din aeroporturi –
avioanele pariază pe geniul lui Da Vinci.

Aș fi putut ajunge până la urmă
de la un topaz la altul al serii
zorii s-ar fi reflectat în pielea mea întinsă cort peste tine.

De atunci am murit, s-a difuzat, au scris la știri
a urmat Învierea, noul gând al iubirii.


Exotică

Se derulează iute filmul vieții
de prin Tahiti par, tu, fin precum eșarfa
trecută prin inel
strecori umed oftat pe șoldurile mele.

În păr am plante carnivore
avide după eul tău

când briza bate spre buricul Terrei

pe rogojină mișc din clopoței.


Iulie

Am nisip în pumni, curg înspre tine
ai nisip în pumni, aluneci spre mine.

Peronul tremura sacadat
precum șoldurile nopții.
La răsfrângerea zorilor
iubirea își dădea duhul
carnea avea de ales – ipsos, bronz, marmură neagră.

Viețuiam într-un golf
limba împărțeam în cerneală albastră
ca o piatră de moară
fruntea poetului măcina cuvinte.

Te atrăgea trupul meu de culoarea castanei
aprindeai bușteni doar prin vorbe
între pulpe craniul tău frigea insomnii!

La sfârșit, am deschis robinetul
a sărit de pe fix
împroșcându-mă toată .

O conductă de aur s-a izbit de plafon potopind rochia în cascadă.

Palme meduzate mă uscau pe peron, înainte să plec
timp nu mai era, se scufundau toate:
hotel și chiolhanuri, plajă și oameni, chinte royale, chiuvete, chiurete, chiromanții, cufere și chiloți
Chriști triști între crinii crescuți peste sânii bronzați
în corali croșetați.


Spovedanie

Nu pentru mine Doamne
sunt culorile deșarte ale lumii
nimic din glorie, mândrie
doar zbaterea eternă între antipozi, libertatea rostirii
zborul ideii spintecând cerul
săgeata ta aruncată vremelnic între
omoplați
atât îmi aparține.


Diapozitive fierbinți

Vara m-a scos din cufărul iernatic
dintre scoarțe costume partituri
naftalină
lumină lină moartea culcată lângă mine.
Am fost ucenica lui Faust
am potcovit vise
bătut fierul
suflat în cuptor
amestecat culori
am țesut jocuri, mirifice ape
am salvat câțiva celți atârnați prin stejari
am furat secera de aur.

Am
orbit privind delfinul
salturile lui ancestrale
pe cerul gurii tale.

Niciodată nu m-am îndoit de lumină
de icoana pictată în mine
întunericul l-am curbat oțelit
și din el am iscat curcubeu albăstrit
fluturii inspirației sparg irascibile zile în galop înhămați
la alcovul iubirii.


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Indira Spătaru și Conviețuirea în vid
Citește poezii din volumele: Amprente, Patinoarul soarelui, Năvod peste trup și  Poeme glazurate și cafea


Copyright © 2023 Indira Spătaru
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.