"" ALEXANDRA STANCU - PARNAS XXI

ALEXANDRA STANCU


Suburbie

Pământul e departe
Și miroase a râvnă. E un oraș mic și
Ne știm cu milițienii. Ei ne dau dreptate
Dacă le dăm și noi ceva. E un oraș mic,
Ne știm noi între noi,
Uneori ne ascundem în lanul de porumb din curtea școlii,
Alteori ne înghesuim 7 într-o mașină
Și mergem departe, departe,
Cât vezi cu ochii
Unui orb
Și ne lungim pe jos, în bălării
Fără să ne mai gândim că
E un oraș mic și vecinii o să șușotească,
Ori că mamele o să trebuiască să ne spele,
În taină,
Hainele de duminică.
E un oraș mic, ne știm fiecare cu fiecare,
Aici se plânge când se mai naște un om.


Foametea

Reinventez roata ca să am ce să inventez
Eu nu mai sunt același de la
Începuturi
Un nătâng cu mărul lui Adam în gât
Bărbat al femeii
Pe care am învinețit-o.
Eu nu-s acela
Acum
Când femeia mea vine cu mărul în ascunzișul cald
Al palmei
Și mi-l întinde, zicând
"Na cultură"
Mă veselesc precum pruncul
Ce vede ochii mamei
Și reinventez roata
Ca să am ce să mai inventez
Pentru livada noastră
Cu
Meri.


Nepricepere

Viitorul înseamnă
Problemele cu care ne confruntăm
În fiecare zi
Popor înfometat de portocale

Noi avem

Ușile noastre cu geamuri închise
Mai bune față
De cele
De lemn
Care nu se închid

Ușile noastre toate au geamuri
Și nu ai unde să te pitești

Viitorul înseamnă tot ce ne caută
Cu lopata.


Garoafe

În pauza dintre două puncte de suspensie
Te așteaptă un al treilea punct,
O cruce înaltă cât Turnul din Babel,
Ori o garoafă înfiptă strategic într-o mână muncită.
Îți vine să și uiți că noul e ceva putred,
Ceva nepieptănat și cu cireșe în buzunar,
La fel ca fotografia de divorț ascunsă sub fața de masă
Ori ca marama pătată de vișinată
Îngrămădită sub ziarul Scânteia.
Oamenii nu reușesc să simtă gustul zilei,
Ei cred că garoafele se dau doar la mort.
Iată, deci, încă o dovadă
Că moartea-i un chilipir.


Note despre mine însămi:

Alia C. CioranAlexandra Stancu: Numele meu este Alexandra-Maria Stancu, am împlinit recent 18 ani și locuiesc în Craiova. Nu am să încep să înșir amintiri despre cum mi-am descoperit această "chemare" a scrisului dintr-un simplu motiv – nu am astfel de amintiri. Scriu de când mă știu. Deși am explorat zone precum cele ale nuvelei, ale eseului, ale epistolei sau chiar ale romanului, poezia este și va rămâne obiectul muncii mele. Am publicat, de-a lungul vremii, în diverse reviste precum Irizări, Rațiunea, și am participat la o mulțime de concursuri (la multe datorită insistențelor celor dragi mie, eu neavând cine știe ce așteptări), obținând premii notabile.

Volume de poezie:

Tentativă de filozof (sub pseudonimul Alia C. Șeicaru, editura Tipo Moldova, 2017)
Moșia lui Șeicaru (editura MJM, 2018)
Prigoana (editura MJM, 2018)
Schitul Șacalului / Jackal’s Hermitage (volum bilingv, editura MJM, 2018)
Țipătul tăcerii (editura MJM, 2019)
Death ain’t nothing but a damned bargain (volum în limba engleză, editura MJM, 2020)

 
Pagină de Facebook: Alia C. Cioran

Copyright © 2020 Alexandra Stancu (Alexandra-Maria Stancu)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Un produs Blogger.