EMMA MIHĂESCU
identitate
uneori mă plimb noaptea pe străzi
nu știu cum le cheamă dar le cunosc atît de bine
le știu fiecare groapă, fiecare gard
încît îmi vine să-nchid ochii
numai ca să mă mai poată surprinde viața
uneori ne plimbăm noaptea pe străzi
le știu atît de bine și ești atît de aproape
încît dacă te-aș lua de mînă mi s-ar părea că merg
prin cele mai ascunse tuneluri ale universului
îmi întind degetele spre tine
iar tu te uiți în gol și-mi povestești cît de frumos era totul
cînd erai mic mama ta casa ta viața ta dar mai ales stelele
și privirea ta e caldă precum liniștea grădinii
cînd te trezești vara-n hamac iar vîntul îți mîngîie părul
îmi întind degetele spre tine și tu mă refuzi ca pe-un cerșetor
și mă duc acasă mă împiedic de toate gropile din asfalt
pare că le-a mutat cineva cu o mînă nevăzută
numai să cad eu și mai adînc în mine
pierd zile-n șir nefăcînd nimic pentru că din nimic nu mă mai pot face
scriu rînduri goale în care nu se mai pierde nimeni
și plîng numai la gîndul că
te uitai mereu la cer noaptea cînd erai mic
iar eu nu sînt ca stelele din lumea asta
butaforie
știi secretul meu știi ce-mi place să ascult
prima dată ca să rîd – următoarele dăți de suflet
hai să mergem chiuind pe stradă
să călcăm prin flori de tei putrezite
care încă se simte că au fost vara însăși
să vedem unde se-ascund tramvaiele noaptea
și cît de mult pot durea zece mii de pași
hai să mergem noaptea-n Colentina
unde nu se mai întîmplă nimic de multă vreme
iar acum zeci de ani se întîmplau niște cîntece
hai să ne-aruncăm buletinele
numele ne-au fost o minciună
să ștergem orice urmă a trecerii noastre pe-aici
să ne dinamităm facultățile să ne ștergem familiile
din registrele evidenței populației pînă la a șaptea spiță
pînă la Vlad Țepeș pînă la Rurik
să ștergem stelele ca să nu se mai știe
cum arătau ochii tăi
oricum nu ne-ar fi luat în serios nimeni
ne-am născut prea tîrziu nu am prins viața grea
ne-am născut prea devreme am rămas inocenți
2608
aș vrea să scriu c-ai fost analfabet pînă-ntr-a opta
că a dat maică-ta șpagă să te bage la liceu
unde oricum ai rămas repetent
– pînă unde să te ducă un pachet de cafea
cinci mii de lei și un lanț de aur –
că ai condus universul de pe motor
că încă de la cinșpe ani ți-ai făcut tatuaj cu sirena
c-ai vîndut prostii de la tine din garaj
cot la cot cu poliția care oricum avea partea ei
ca ți-ai dat ochii peste cap cînd m-ai cunoscut
te-ai plîns că nu arăt ca Gina de la trotuar
și m-ai bătut încă din prima săptămînă
că primul nostru sărut a avut gust de bere
că la prima noastră aniversare
m-ai dus la Brașov cu tigaia și era să intrăm în parapet
că m-ai cerut în căsătorie doar ca să-i închidem gura lu’ tata
că m-ai înjurat în tramvai cînd eram în drum
spre vără-tu Sile din Toboc să jucăm remi
și să-mi pună unghii soția lui doamna Lili
care nu are studii dar se pricepe
că te-am înșelat cu frac-tu care oricum m-a plăcut din prima
și oricum nu m-a comparat cu Gina de la trotuar
că ai intrat în comă alcoolică după nuntă
și ai făcut trei copii de care eu nu știu
lumea vrea să vadă halimale din astea
nu vrea să știe că te-am iubit și m-ai iubit din prima secundă
– de cînd ne-am cunoscut unde n-o să recunoaștem vreodată
hai să fie asta singura noastră sămînță de scandal –
că singura noastră problemă e teama că ne pierdem
că pentru mine e o aventură și să spălăm vasele
și să mergem la supermarket și să mă trezesc lîngă tine
că avem parte de atîta fericire încît uneori nu mai știu să vorbesc
fericirea altora e cel mai groaznic lucru din lume
sperie, pișcă, torturează, urzică
e singurul balaur în fața căruia toți devenim Sfîntul Gheorghe
și toți tremurăm măcar puțin
aș vrea să scriu cum am rupt Bucureștiul în două
să-mi citească toți maculaturile astea
să fiu celebră să stîrnesc scandaluri
să vînd măcar cîteva sute de cărți
să ne arate lumea cu degetu’ zicînd
„ăștia-s ăia” iar noi să ne scăldăm în mocirlă
să devenim senzație, literatură, mit
dar o să mai trăim așa niște zeci de ani
– sper că multe –
o să murim la un moment dat
– sper că în același timp –
și-o să rîdem și dincolo de moarte
că doar noi știm cîte ceruri am ascuns
sub creier sub pleoape sub lume
și că n-a vrut nimeni să citească despre noi
Volume publicate:
- Fitiluri (volum de debut, Editura Charmides, 2024)
Copyright © 2026 Emma Mihăescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment