PAUL BLAJ - OPERA POETICĂ

 

Paul Blaj – Opera Poetică (Editura Napoca Star, 2020): Paul Blaj s-a născut pentru Poezie. E singur(ul), e trist(ul), e menestrel(ul) lui Dumnezeu. Însă găsește, prin forța lirică a verbului său, evadarea din lume în frumos și iubire. Ochiul lui sapă și pătrunde realitatea, este ca o umbră plutind peste flashuri de secunde, nu scapă nici zborul, nici mirosul, nici cântecul inimii lumii, ascuns, ca un demiurg protector, savurând înțelesurile... E așa de frumoasă poezia lui, că merita adunată laolaltă (nu știu dacă dintr-o teamă de timp și timpuri), cea de până acum, pentru că, atâta timp când va respira, cât va toarce un boț de aer în piept, Paul nu va înceta să se (și să ne) mire de (și cu) ceea ce poate să creeze prin talentul lui unic, de a împleti cuvinte meșteșugite: poeții au ieșit desculți cu sufletul în mâini (...). (extras din prefața volumului – Născut pentru Poezie – semnată de scriitorul Dinu Virgil)

autoportret pe o roșcovă

ars poetica

îmi place sa cred despre mine
ca sunt fiul risipitor
în drum lejer spre casă,
privind degajat în jurul meu
povestind ce vede
după cum îmi place să cred
că adam plângea în hohote
în timp ce mușca și mânca din fruct
mai îmi place să cred
că fratele meu mă așteaptă
eu nu știu cum să cer iertare

(din volumul Poetul miazănoapte, 2010)

psalm de durere

scriu cu privirile pe cer
și plânsul meu se face seară
cu o lamă de cuțit îmi tai tristețea
și mi-o împart la săracii din mine
la cei care au pus mână de la mână
pentru a crește
o floare căruntă
umbre de păsări cad în jurul meu
și trupul lor apasă greu pe lucruri
iartă-mă Doamne
încă mai am aripi de sânge uscat
în liniștea castanilor toamna
se odihnește
clipa ne-a împietrit durerea pe buze

(din volumul Muream vorbelor, 2001)

A Doua Ramă:
numen. gestul drumului

niciunde nu am întâlnit
tristețe
cum în lucruri

blândă
încât până la mine
tace

teama și duioșia din liniștea lor
cum doi ochi de fiară
în noapte preastrălucind
de neființă

să mă las devorat
în transă
neștiind
rana-mi caldă

partea feminină a lucrurilor

regăsirea noastră târzie

vreau să fiu lucru
Doamne,
lucrul Mâinilor Tale!

lasă-mă mie!

(din volumul Numen. Gestul drumului, 2001)


oboseala esențelor

nu îmi voi șterge
comorile plânsului
ridurile așezate bine
de suflet

ca un bolnav pe drumuri
întinse de umbră
bătălia pentru gând
mă coboară fin
în carantina luminii

paturi albe, paturi de campanie
acolo unde vin soldații
să își culce rănile
obosite de atâta sânge
străin.

(din volumul Monedele Tristhaliei, 2002)


prin frișcă secundarul

în zilele cu piele brună
cu sânii tăi în dans spasmodic
pe catifea de semilună
alcătuim un corp melodic

tu printre șoapte de femeie
mă gemi urcând cu fruntea timpul
și buzele ți se descheie
născând cu un oftat Olimpul

ca vișine îmbujorate
zac ore-n trupuri fericite
o altfel de eternitate
pe care să ornezi ispite,

(din volumul Valsul vocalei, 2005)


Rochia Neagră

rochia ta neagră de mireasă îmi indica
departe fiind uneori, autostrăzile,
ca o negură binevoitoare pe buzele abia mușcate,
îţi ascundeam plicuri în rochiile de noapte…
La adresa cu nume de ciocolată elvețiană
era un dineu al muritorilor…
încă te mai aranjai în oglindă,
buclele de cărbune, și tenul sincer
se rotunjeau împreună cu primul continent,
nu mă grăbeam… chiar vroiam să întârziem opac,
ferestrele salonului erau deschise spre Heine,
vila murmura o litanie în slavonă,
nu eram decât două risipe de forme,
două gânduri întrupate
ale unui dumnezeu convins,
să ne aștepte la poartă cu hainele de piele.

(din volumul Graiul cu accent de mort, 2007)


noapte de pământ ars

uneori, depărtarea mea de Dumnezeu
e precum gustul fructelor necoapte,

atunci, în filme eu văd oameni plătiți
să fie sadici,
oameni plătiți
să urle, să plângă, să fie extratereștri,
criminali, hoți,
oameni plătiți să fie victime…

oameni plătiți să fie orice altceva decât ei.

cred că pe mine cineva m-a plătit să fiu trist,
pentru că simt deseori cum ies din film
când privesc cerul.

(din volumul Aristocrația foielii, 2008)

autograf de la fata morgana

noaptea ies pe arterele capitalei
mă sprijinesc de chioșcuri închise
vreau să te observ
cu impresia că sunt un bețiv grosolan
ce abia îți deosebește rochia
de mirosuri străine și ziare
vii încet mă atingi printr-o mișcare dragă
te urmăresc cu bărbia în piept
din obișnuință buzele îmi rămân inerte
în ceea ce ar fi trebuit să devină
un fluierat admirativ
după ce treci îmi las trupul înspre pământ
e singura certitudine pe care o mai am
iar tot ce știu devine un praf fermecat
pe coatele mele julite
spre dimineață
navetiștii se apropie somnoroși
ca de un mort
cu ruj pe gulerul singurei cămăși
lumina farurilor
constelație însingurată

(din volumul Poetul miazănoapte, 2010)


măceșe zdrobite

mă simt bine când ninge
lipit de calorifer
cu ochii stinși
aud ritmul acelor fulgi
cum acoperă
gunoaiele din tomberoane

e vremea când schimb hainele
și drumurile se pot bloca
nimic nou

vreau brad înalt
pentru a vibra
în avalanșa de musafiri
un pic răcit

sorb încântat ceaiul fierbinte
sunt ghena albă
câinii mei
rup amintiri
pe jumătate vii

(din volumul Mănuși pe nisip, 2010)


blue lady cocktail

îți proiectezi viața
ca o pată
apoi
plângi în pumni

nu vrei să fii atinsă
nu vrei să exiști
lângă peretele rece
cumva
lumea te luxează

rămân
între gânduri
cu eleganța cerbului pe asfaltul
de munte

(din volumul Poeme înnorate, 2011)


mai simplu decât un pai

acum trei minute mă jucam cu degetele în cenușa unui șemineu
m-am însingurat în acești 35 de ani aud tot mai greu de parcă ar
exploda obuze între mine și restul poate sunt o ciornă privește
cum se modifică străzile, cartierul, orașul cum se șterg nume idei
admirate cum mă simt panicat ca un câine schilodit din senin
și acest dar mă surprinde înfipt în mijlocul țintei acolo unde întreb
Tu cine ești și cât de trist poți fi de bați la poarta mare cu pumnii
eu cine sunt ca să mă pot ridica să îmi scutur cenușa de pe mâini
să îți deschid la fel ca acum 20 de ani am oasele vechi mai vechi
decât cărțile unui anticariat pe care îl vor demola mâine și viscolește
în vintrele nopții și mă întreb dacă mă înțelegi dacă mă vezi aici
oprit la jumătatea drumului ca să pot îngheța între schiță și
capodoperă

(din volumul Cum răspunde în apă fața la față, 2012)


o streașină picură rar

tortură mai ieftină n-am
iar toamna îmi lasă în perne
un iz monogam

mai vine în mine nectar
din sunetul ploii de ieri
rămânem în pat până seara
ca doi pasageri

o lume ingrată mă simt
pe nume chemată mai rar
de parcă la rai într-o vreme
am dat în portar

cu gândul departe acum
cânt zori singuratic sub duș
și dacă leșin de durere
să ceri un cartuș

(din volumul Bacoviana, Tribut, 2014)

 

mor o dată pe săptămână

sunt un om simplu
dacă tragi o linie galbenă
pe asfalt
și o atingi cu buzele
mă vei cunoaște deplin

aseară
ai băut câteva pahare de vin
am spus o glumă
ai râs mai mult decât toți
și doar eu știam că râzi de
viața asta

voi fi întotdeauna
mâna cu versuri tăiate
ți-am spus serios
ca un plic de la orange
pe frigider
de s-au mișcat magneții

(din volumul Gillette, 2014)


doar o zi în veșnicie

aș da totul pentru o zi cu Tine Doamne
să Îți privesc albul ochilor pupilele dilatate
să Îți iau mâna într-a mea apoi să o pun peste inimă
și să îmi mângâi părul ca mama
să Te legeni pe scaun să îmi dai o carte
să citim așa în liniște amândoi
iar din tăcere să iasă un cântec ca ecoul unei prăpăstii
apoi să îmi cer iertare că trebuie să dispar
nu merit să văd răsăritul lângă haina Ta
de lumină roșie-cireș
să mă iei în brațe ca pe un pui de urs
să Te prefaci că ne luptăm ca atunci cu Iacov
și să îmi lovești toate cuvintele
aș fi onorat

(din volumul Belgia, drogherii și avarii în ploaie, 2017)


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Paul Blaj
Citește aici poezii din volumul: Cum răspunde în apă fața la față


Copyright © 2025 Paul Blaj
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---