ADA CAROL - DESTUL DE MULȚI NORI

 

Versuri


Destul de mulți nori

În ianuarie ne vizităm mai rar,
cam o dată la săptămână.
Călătorim cu taxiul,
străbatem nămeții luminați,
ne rotim privirile prin patinoare suprapopulate,
străbatem mall-urile fără să ne mai dorim nimic,
doar dragoste după Anul Nou.

Ajungem pe rând, fiecare:
unul la Mahomed, altul la Munte...
Prognoza indică destul de mulți nori.
Despachetăm resturi de cadou și le contemplăm
cu fața întoarsă dinspre ecranul colorat.

Adormim cu gândul că poate
ne vom iubi în zori, mâinile noastre
împletite ca frânghia
de care atârnă găleata la fântână.
 

 

Poem postludic 1

ce tristă sunt, bojemoi
trenul gonește bezmetic
rămân în urmă valurile cu soarele și pescărușii lor
vântul își șterge lacrimile pe geamuri
copiii țipă de foame
la întoarcere drumul
e totuși prea lung și noi
știm că iar am greșit
fiindcă am ținut neapărat
să ajungem așa departe
 

 

Poem postludic 2

Tot tristă sunt, moigospodin!
(m-ai sfătuit să scriu cu chirilice)
Dar cine m-ar înțelege – poate nici chiar tu
(deși ai făcut rusa în generală).
Alt prieten zice că folosesc suspensia la maxim,
ceea ce ar fi dovadă de "melancolie bolnăvicioasă".

Eu știu doar că amortizoarele sunt defecte și că mi-a ajuns
de câte borduri m-am frecat (cu! sau... - la alegerea criticului)
Poate e bine să nu mai scriu și nici să vorbesc în limbi necunoscute.
Totuși zic că Bucegii merită vizitați – măcar Sfinxul și Babele, cu o tură până la Cruce.

Cu Vf. Omu e altă poveste, Omu’ trebuie să-ți fie sortit:
să te nimerești, ca dintr-o întâmplare, cu o echipă Salvamont în coastă
care să-ți zică “Hai cu noi” și să treacă înainte,
câinele lup fluturându-și coada neagră
și împrăștiind cețurile, chiar când
abandonaseși urcușul și ronțăiai resemnat o eugenie
primită pomană de la un călător pitulat sub o stâncă.

Sau mai poate fi ca într-un vis care aduce a film de Tarkovski:
să te desprinzi de bolovanii de pe cărare și să începi a alerga pe (culmea!) Colții Morarului, din creastă în creastă, până la Cabana Kogaionon,
unde bineînțeles că nu te așteaptă martorii cu surprize răcoritoare.

Sau poate fi altfel, dar totuși să ajungi,
iar apa de izvor să se facă vin fiert,
așa...într-o doară!

 

Noapte întreagă

Aseară în vis
Singurătatea mi-a sărit în brațe
ca o felină uriașă, cu ochi omenești.

Am alintat-o preț de un minut plutonian,
după care s-a îndepărtat și m-a lăsat pe mâinile tale.

Tu nu torceai.
Mi-ai spus că mă iubești
și ai clipit cu un ochi de pisică.

În iarbă străluceau stele.
M-am aplecat la o ureche și i-am șoptit:

"Lucian Blaga s-a născut la sat.
Eu acolo am să mor."
 

 

Limericuri

1. O don’șoară-n albastru
se tot temea de dezastru
când traversa câte o stradă
îşi punea în cap o ladă
bizara don’şoară-n albastru

2. Omul cu casa sub lună
credea că lumea-i nebună
se plimba pe timp de noapte
dar nu ajungea prea departe
de teamă că astrul o să-i apună

3. Un căţel cu covrig în coadă
nu prea se îndemna să o roadă
când venea iarna grea
se apuca totuşi de ea
iar primăvara umbla fără coadă.

 

Mai multe poezii și profilul autoarei: Ada Carol
Citește mai multe poezii aici: Despre dragoste şi alte păsări, Pași în afară, Vară și sentimente
Blog: A tale in Translation

Copyright © 2022 Ada Carol (Adriana Carolina Bulz)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

 


Un produs Blogger.