ADA CAROL - PAȘI ÎN AFARĂ

Pas în afară

Răcoare și liniște,

ca pe o mare calmă.

Întunericul își agață mantia

liliachie în vârfuri de plop.

Cu talpa arsă, eu

încerc pietrele, iarba mijită abia

și mă îndrept,

fără ocolișuri și fără păreri de rău,

spre amurgul cu fluturi

din copilărie.

Cum se umple inima mea cu nimicuri

Mi se pare normal, aștept moartea.

Nu a mea, a celor de lângă mine...

Între timp găsesc o întrebuințare inimii:

să fie masă pentru cei flămânzi,

adăpost pentru cei fără de casă.

Exist pe alături. Vreau să moară

toți cei dragi ca să înțeleg cât îi iubesc.

Între timp, mă hrănesc cu resturi de suflet

și mă adăpostesc prin cotloanele trupului.

Nu al meu, al celui de lângă mine...

Sunt un geniu homeless care umblă

cu inima revărsată și mereu pustie,

ca sala de așteptare a unei gări

ocolită de trenuri.

Organe de simț

Ce vrea să simtă inima nu știu.

Nici ce aude urechea în zori.

Șuier de locomotivă plecând din gară

răzbate până la noi

și tremurăm de dragoste surprinși...

Dacă mi-a murit câinele, cine îmi va păzi casa?

Dacă am pierdut trenul, când va veni următorul?

Și dacă iubirea se risipește, cum o mai regăsim?

Suntem fântâni, care se umplu cu apă

doar dacă le cânți.

Erată

Era o noapte lungă, fără vise.
Insectele făceau în umbră horă.
Codanele dormeau cu zvârcoliri
și noi vorbeam pe mess din oră-n oră…
Cutreieram în gând prin amintiri
Cu ploaia ce odată ne trezise.
Dar tu erai mai liniștit ca mine.
Vâsleai prin cărți și îmi vorbeai de păsări
care cloceau în cuibul din balcon
și-ți ciuguleau poemele nescrise.

Imaginara

Se uită la mine fix și dispare.

În urma ei un coș pustiu, o farfurie plină...

Spăl vasele.

Deschid radioul, apoi îl închid.

Termin cafeaua, notând câte ceva.

Atunci Imaginara revine ca să-și termine porția.

Începem să vorbim.

Destul de mulți nori

În ianuarie ne vizităm mai rar,

cam o dată la săptămână.

Călătorim cu taxiul,

străbatem nămeții luminați,

ne rotim privirile prin patinoare suprapopulate,

străbatem mall-urile fără să ne mai dorim nimic,

doar dragoste după Anul Nou.

Ajungem pe rând, fiecare:

unul la Mahomed, altul la Munte...

Prognoza indică destul de mulți nori.

Despachetăm resturi de cadouri și le contemplăm

cu fața întoarsă dinspre ecranul colorat.

Adormim cu gândul că poate

ne vom iubi în zori, mâinile noastre

împletite ca frânghia

de care atârnă găleata la fântână.

Regret

Până la urmă mi-am șters unghiile.

Le făcusem cu ramuri, pe un fond de pădure.

Tu nu ai apucat să mi le vezi, iar eu mă gândesc

ce vei purta astăzi oare: tricoul fratelui tău

sau cămașa de la mine?

Fiecare zi pare pierdută…

Ne clădim ziduri din zbateri de aripă,

să ținem la distanță fiarele, lumina.

Cerul fără de păsări ne reflectă profilul în verde și negru.

Mai multe poezii și profilul autoarei: Ada Carol, Ada Carol - Vară și sentimente, Ada Carol - Destul de mulți nori

Poezii din volumul: Despre dragoste și alte păsări
Blog: A tale in Translation

Copyright © 2020 Ada Carol (Adriana Carolina Bulz)

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.