IULIA IACOB - DISMORFII

 

dismorfia

zicea

va rămâne pata asta să mi te descrie

voi mai ajunge-n genunchi doar când te-oi cere de soție

și inima mea împingea înapoi cuțitul/ dă-mi putere pierderi

așa-mi călesc eu traiul apă foc apă foc scot

impuritățile până simt că

pierim la un loc însemnând că

ne naștem la loc

unul pe altul ne

naștem la loc

lasă-mă să leg

femeia asta nesimplă
nu-mi lăsa timp de odihnă/ decojită mi se
cuibărea în ochi/ privită
se împământa în mine astrologic ca și cum din
osul meu recimentat își năștea ea
copii

cu
mâinile din ciment tânăr mă scobea stăpână
lua-n glumă timpul spațiul pe-altul ca dintr-o
comă adâncă/ surdă crudă prin ziduri își curmă
libertatea de păgână
                          cruntă
obosirea ceasului pe tâmplă-n
puls

plăpândă era
umbră când tăcea din gură udă-n os de
sânge blând că
noi eram nomazi normal – eu urmă
ea pe urmă

221

când
creștea sămânța sub pământ
ca o pupilă
pe când
sângele seminței creștea ochi
pe sub pământ și pentru
zorii tot din sânge
cer ce crește spre alt cer
derapau
ochii tot mai verzi ai
unui loc pe care
nu-l am

e petrecerea mea (scăpat în cap)

22 de ore față-verso nimic nu era chiar cuvânt chiar
timp doar
muze atârnând pe umerașe cu susul în jos ca o
emoție tradusă prost

22 de ore fără urmă de om pe om/ țineam
post verde verdele unui apus grețos îmi
atârnă corpul de corp în același loc în care
m-am întâlnit mort

era ziua mea fiindcă eu scriu povestea
miezul morții tare înnorat tare apos ca un
ocean desprins de ochi străbătând
continente și sori/ în fond

era ziua mea cum am mai zis și cum mi s-a prescris și la doctor la intersecția dintre mine și ce-am fost se vindeau mărunțișuri ziare droguri flori cărți – cărți de joc ce nu conțin niciun viitor doar culori și asta-i îndeajuns de asemănător. vânam pe cineva sau iubeam pe cineva - iar e analog. ceea ce știu e că mi s-au stins felinarele de la bloc în corp și umblam cu nopți în tălpi căutând pe cineva care să-mi vorbească de orice într-o limbă cât mai străină să vorbească în gol din gol să desprind un vers să fiu la mijloc între înțeleg și n-are sens și apoi

nimic
puls orb în stern gol dulce doină în care-adorm
și morții mototoliți de moartea lor
erau cu toții invitați la ziua mea dar
n-a înțeles niciunul adresa o
scrisesem pe un nor dar
plouase în zori cu o ploaie prelungă stropi-seringă
de-ajung până în lumea de apoi/ chiar așa îmi
plouase toată adresa peste voi
literă și număr și nume strop cu strop
deci peste tot era
casa mea și
petrecerea
s-a anulat sau din contră
venise întregul glob la ea

săgeata scăpată în cap: eram tânăr în durere mereu mergeam cu același pas de plăgi descusute prin orice parc și iubeam doar ceea ce era predispus la a se strica sau orice mă strica pe mine în feluri pe care nu le-am experimentat

istru (secția 25)

se suda
insomnie de insomnie până mă
legănam transparent între
ieșire și

Mai multe poezii și profilul autoarei: Iulia Iacob

Citește mai multe poezii aici: Superzgomot, răsturnarea, Limonadă (Gelozia), Antiînconjurătoare

Copyright © 2022 Iulia (Daria) Iacob

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.