DANIELA PÂRVU DORIN - PREAPLIN

 

MOTTO:

"Sunt un Pygmalion feminin

în așteptare de miracole!"

Mărturisiri sărate

Doamne,
aidoma bolilor care nu se vindecă niciodată
sunt mâinile mele nevrednice de atingeri
cu unghiile astea rupte din carne...
cu sânge am scris orice scrisoare de dragoste
multe din ele stau încarcerate în mine
și șterse de timp...
peste tot numai boli care nu se vindecă...
în Cartea regretelor, toate-amintirile erup
mărturisirile mele-s toate sărate...
chiar dacă lucrurile se reașează-ntr-o zi
în aerul meu confesiv
îmi vor înmuguri degetele și mă voi surprinde
scriind iar o scrisoare de dragoste
aidoma iubirii care nu se vindecă...

Sunt o rană deschisă ce se plimbă pe stradă

MOTTO:

„Mi-e foame de liniște”

(Ileana Vulpescu)

Mă feresc de ostentativa paradă
de a-mi plânge de milă, printre lacrimi dansând...
sau de a spune ce-a mai rămas din mine când tac
și cobor până-n carnea mea vie (ce rânduri, rânduri stă să cadă)
caut și azi glontele ce s-a pierdut prin trupul flămând!
(vezi? din cauza întunecimii lumii eu nu m-am tratat)
Sunt o rană deschisă ce se plimbă pe stradă...
în coșul pieptului cresc aceeași pasăre fără mamă
moartă demult... și azi agonizând...
îmi duc pe picioare toate închisorile, mă țin de aceleași gratii
(a nu știu câta oară, mă-ntreb) în răstignirile mele ce-i mai presus
de cuvinte, de lacrimi, de sufletul ars pe rug... în poeme?
încet, încet devii una cu cerul
o rană deschisă... sângerândă numai la apus!

Imortalizez totul

Pentru lumina răsăritului, fac pasiune,
imortalizez totul, îmi pun soarele pe cap
și soarele, acolo stă, câteva minute bune...
ce nebunie,
să fii piedestal soarelui
într-o zi de duminică (dar și El... ție...)
așa lucrez eu la devenirea mea (ca niciodată)
devin o sculptură de om viu,
și-n plin relief... o ființă!
Invidiată de marmură, de bronz, de piatră
fără să știu...
câtă culoare din răsărit va mai curge peste cât a tot curs
sunt ispitit de valuri și mai puțin de țărm
nu mă-ntreba, nimic! rămân, intens același (Eu)
nestăpânit și lacom de impuls...
(imortalizez totul) la ceas de duminică
albit din spuma mării ies, dar nu cărunt!
(și) pentru că merit orice
Las Valul să scrie ce vrea el
pe inscripția statuii care sunt...

Mărturisind…

Nu mai umblu prin lumina ta
dar Urâtul lumii vreau să-l modelez până-mi iese
toate-s închise-n mine și măsurate cu pasul...
să cad în solitudinea mea sfântă, aș vrea
lacrimile tale să le pot plânge eu
sunt un Pygmalion feminin în așteptare de miracole
sau, poate un subtext la o butadă...
mă spăl pe suflet, mărturisind
cheile împărăției iubirii
nu le afli de la prima ta viață
dar poți reface cuiburile plesnite de vânt...

Apar și dispar aproape firesc

Când plec de-acasă mă fac că nu plâng,
de-aceea plec pe tocuri să-mpart lumea în două
să văd dacă mai supraviețuiesc lucidității
dacă apar și dispar aproape firesc
de aceea, îți cer, uneori...
să dansăm prin iarbă... pe rouă
Fă-mă să uit, cum cineva demult
îmi strivea degetele
crezând că din vârful lor îmi vin cuvintele
fiecare falangă era zdrobită de-un verb
de un anume verb...
așa cum fiecare poem al meu
își ascute azi, dintele...
Învăț cu tine, să uit de mine, când pot
și cum se pune dulceață pe răni deschise
cum se pleacă pe tocuri de-acasă zâmbind...
cum se scriu poemele fără condei
am aflat de la tine, dar mai ales...
ce se-ascunde între fără egal-ul
și cruzimea unei femei...

Preaplin

Poezia, ca și icoana, e vie
are sufletul preaplin
și te privește din toate colțurile,
știi cum e să pleci
dar sa rămâi în același timp?
nimeni nu știe,
unde se-ascunde tăcerea de după durere
și dragostea!
laudă oaselor mele strivite pe cruce
sunt în anul tăcerilor grele
când așteptarea devine
calea mea regală,
oriunde m-aș duce!

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Daniela Pârvu Dorin
Citește mai multe poezii aici: Poeme de stare, Preaplin și Daniela Pârvu Dorin - Invitație la vulnerabilitate

 

Copyright © 2021 Daniela Pârvu Dorin
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.