DANIELA PÂRVU DORIN

Insomnii

scriu un poem la porțile nopții

poate fi și banal

numai descătușarea să urce liberă

ca iedera pe ziduri

ca-ntr-un dans vegetal

și-n zănatice jocuri de iele

spre toată lucrarea

din același trunchi

de-am fi să urcăm

până la stele…

dar tremur odată cu frunzele

şi sentimente făcute mănunchi..

nici nu mă mai văd de atâta verde

şi de atâta iubire

într-un singur impuls

de aceia mă-nalț la porțile nopții

eu să-ți fiu iederă

iar tu...

poemul din care

m-am smuls...

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine

azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea

dar e un exercițiu ludic să-mi pot expune sufletul

în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...

nu mai calc desculță demult...

dar mă-ntreb, numai! unde se ține

concursul de frumusețe al dumnezeirii

când fiecare zi se ascunde după cealaltă

numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-

celulele mele toate au memorie

toate amintirile îmi ard sub piele

numai Chopin e cântecul meu de răspuns

să-nțeleg cum de mi-e drag,

azi să stau cu mine

într-un labirint lăuntric când cineva

încearcă să urce o scară cu susul în jos...

Azi iubesc un singur mâine

Acolo unde-ţi puneai tu capul,

în golul din claviculă

începe rugăciunea singurătății...

acolo îmi ascund

eu...cuvintele

dar nu știu până când...

de ieri iubesc un singur mâine,

și-un singur vers

ori prea îndrăgostit

ori prea flămând...

E adevarat?

de-ntind pe pernă mâna

îmi pui semințe-n răni

sau mi te-arunci în gând?

nu mi-e totuna,

de-ntreb!

trec viața pe curat,

încărunțesc în somn

săpând într-un destin supus

cu palme de soldat...

Nu-mi iese ruga, deși ard

și caut rătăcită

o mie de-ntrebări sărate

pe trupul meu de răstignită-

sunt suflet slab sau cântec mut?

fără cuvinte azi!

iubesc un singur mâine

și-nvăț cu noi ce-i de făcut...

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii

peste tăcerea care mă scrie,

caut să te închid într-un poem

sau într-o simplă poezie

numai că tot ce frământ

e fără umbră şi doare,

dar azi

îmi ești dator

și complice

în cereasca-mi  chemare

Lasă-mă un timp

să dispar

pentru cât mi-e de dor

vreau să-mi caut cuminte

un împrumut

exista o bancă de cuvinte!

orice cuvânt care respiră

numai în doi

mă inspiră!

De aceia mi-e bine

azi te caut prin iubesc-ul

ce-l am de la tine

chiar dacă se scutură crinii,

te rog sa mă crezi:

de-o vreme-

scriu numai poeme

cu ochii verzi

Daniela Pârvu Dorin (n. 1965, Iași): "Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat mai apoi versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu literare (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: Mi-e nervul aprins (1995) și  Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală (Agonia.net, Însemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.).

Nu mi-a plăcut niciodată ideea de “poezie feminină” sau invers. Cunoașterea și coborârea în sine nu au sex... ca îngerii..."

Citește mai multe poezii aici: Daniela Pârvu Dorin - Preaplin, Daniela Pârvu Dorin - Poeme de stare și Daniela Pârvu Dorin - Invitație la vulnerabilitate

Copyright © 2017 Daniela Pârvu Dorin

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.