VICTORIA MILESCU - INVULNERABILĂ

 

Victoria Milescu: Expurgată de sentimentalism şi pitoresc, poezia Victoriei Milescu reprezintă sunetul cel mai pur al unui lirism profund, în linia lui Montale, în care biograficul, drama existențială, în general, sunt inserate într-o vertiginoasă dramă cosmică... Nu în ultimul rând, aș vrea să amintesc aici acuratețea scriiturii: poeta pune în fiecare vers ceva definitiv, fiecare vers e pregătit cu infinită precizie, ritmul subtil şi precipitat induce o stare de gravă urgență. (Cezar Ivănescu în prefața volumului Inimă de iepure – 1998)

Invulnerabilă!

M-am scăldat în inima ta
era să mă înec
dar o extrasistolă
m-a scos la mal
în adâncul inimii tale au văzut
sirene, rechini, galioane prădate
m-am scăldat în inima ta
şi am devenit invulnerabilă
de-acum, nicio săgeată a ochilor tăi
nu mă mai poate răni
în afara unui singur loc
lăsat la vedere – inima mea.

Rana perpetuă

Rana vine după mine
mă prinde de ceafă
mă ține strâns, țip, nimeni nu aude
rana râde
e mai puternică decât mine
râde că aștept o minune
dar minunea e ocupată
cu cineva mai important
rana îmi intră în suflet
cu cizmele albe de dantelă
ele se strică, se deformează
rana nu mai poate ieși
la fel de inocentă, de apretată
cum a intrat

rana stă în fotoliu în camera mea
cu un trabuc, un coniac, zâmbește:
punem de-o afacere împreună?
durerea rentează
nu contează că nu te pricepi, înveți

rana e aici, și dincolo, și încotro vezi cu ochii
un peisaj cu răni vibratile
invulnerabile, indisolubile, inalienabile
la orice oră din zi şi din noapte
în caz de acalmie
se regrupează, aplică noi strategii
ce nerecunoscători suntem
pentru atașamentul lor sincer, curat

rana e perseverentă, curajoasă, nu minte
luptă cinstit până la ultima frontieră
ea nu se-ntoarce din drum, nu se odihnește
se bate în câmp deschis, în linia întâi
o pândesc, încerc să o păcălesc
folosesc subterfugii, trucuri
chem ajutoare suprastatale
cercetătorii privesc fascinați amploarea
petalelor ei multidimensionale
cu un parfum de pe alt tărâm
eu o ştiu din copilărie
am stat în aceeași bancă la școală
împărțeam împreună un sandviș
în recreația dintre viață și moarte
ne jucam de-a v-ați-ascunselea
ea mă găsea întotdeauna.

Ca un jaf pe autostradă

Dimineața
își beau amândoi cafeaua
la masa joasă din sufragerie
se îmbracă în grabă
cu aripile desperecheate
se vor revedea peste 10 ore
el merge la birou
apoi cu băieții, la o bere
ea, acasă, își face părul roșu
buzele mov
timpul trece, face piruete pe fața ei
cu labele lui de gâscă
țopăie prin sânii decoltați
prin gambele violete
timpul are mai mult tupeu
când ești singură
își face de cap
în artere, plămâni, inimă
pune gheara în gât
pentru o țigară, un foc
orelor obediente, clipelor spălate pe creier.

Dincolo de singurătate

El fumează, bea
lângă femeia bătrână, chircită
nu știe prea bine cum o cheamă
nici de unde vine
stau împreună pe canapeaua veche
se uită la televizor
comentează filme cu acțiune
marșurile de protest din țară
tușesc pe rând
în camera mică
fumul se încolăcește
pe becul chior din tavan
pe cărțile împrăștiate
după miezul nopții
fiecare își caută un loc de dormit
dimineața, când el se cufundă în vană
o cheamă să-l spele pe spate
ea își înfige unghiile solzoase
în spatele lui mic, arcuit
pătrund în carne, din ce în ce mai adânc
eliberându-i aripile însângerate.

Când fericirea te dorește din tot sufletul

Vecinii o văd plecând
când se-nserează
cărând o sacoșă grea
poate merge în piața
cu protestatari morți de foame, de sete
ori la vreun iubit decrepit
cine altcineva
ar lua-o în serios așa
rămasă împietrită
când o pisică uriașă
o întreabă frumos, politicos
unde e biblioteca publică a orașului
ori când vreun dulău
de câteva zeci de carate
îi sare la gât
pentru totdeauna, cu dragoste.

În cleștii orelor

El e absorbit de o mulțime
ea de alta
când malurile se ciocnesc
își scot ochii cu pixurile
își taie gâtul cu muchia colilor de hârtie
pe care scrie același:
Jos!, Jos!, Jos!
același frig scoate flăcări pe gură
aceeași lună în locul soarelui
aceleași mănuși, fulare, bentițe pe frunțile seculare
aceiași oameni întâlnindu-se
la restaurantul din zonă
la un vin fiert, la o cafea ca iadul
același semn al victoriei
dat din mână în mână
aceeași scânteie-n privire la despărțire:
ok, pe mâine...

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Victoria Milescu
Citește aici: Victoria Milescu - Oamenii desenează cu creta, Victoria Milescu - Planeta stă acasă, Victoria Milescu - Orașul cu cap de pește

 

Copyright © 2021 Victoria Milescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.