IONUȚ CALOTĂ - ÎN LUMEA LUI MAGAIE
stau față-n față cu această zi
și spun ceva
iar camera se umple de aripi
sus la mansardă
pianistului i se încurcă fluturii
între degetele cu care cântă sonate
soarele se visează traversând strada
în timp ce ne măsoară mirat
trupurile despuiate
canalele deschise
din drumul lui
plâng îngrozite
tot orașul sângerează
prin aleile sale ascunse
în timp ce noaptea se înfige
în carnea noastră
până la os
pe pământ cad frunze
parc-ar fi din nou
pentru prima dată toamnă
fulgerul prinde rădăcini
ceasornicele goale atârnă
de pleoapele lumii
precum liniștea
pe gâturi de lebădă
așa mi se face noapte
tot trupul îmi curge
îngenunchind
nu ne potrivim
tu ești frumoasă
eu sunt rănit și alb
tu presari praf de ciocolată
pe fiecare lucru gol
eu îmi privesc ridurile străvezii
ca pe niște răni cicatrizate
urme ale războaielor noastre fierbinți
gândurile noastre încă se reazămă
unele de altele
în timp ce mă izbesc de fruntea cerului
ca o păpușă cu bateriile terminate
#3
în lumea lui Magaie
toți scriu poezii
iar femeile se dezbracă pe stradă
când apasă el o tastă pe telefon
Magaie are parfum de carte
iar privirile lui sunt fulgere
ce ridică fustele copacilor
așa se plimbă el fericit printre noi
ca epava unui răsărit de soare
sechestrat în oglindă
în mână cu un lanț cu care
din când în când
trage cerul mai aproape
așa vorbește el și din când
în când își mai clătește vorbele cu rom
în timp ce caută talk showul preferat
și începe să plângă în hohote
pe umărul televizorului
așa se aruncă el mereu sinucigaș
în fața ecranului.
doar uneori mai calcă pe câte o rană
și ea i se desface
și ea îi înflorește
azi și-a luat un câine blănos
pătat cu cerneală invizibilă
când îl plouă i se văd lătrăturile mai bine
și un îmblânzitor de zmee și-a luat
și acum un tren sinistru
care îl zdruncină la fiecare trecere
între noapte și zi
în timp ce gândurile lui înfig săgeți în aer
de se izbesc lumile
una de alta
vai! zice Magaie adormit
asta este o lume ce intră lejer
într-o așchie de nisip
apoi Magaie se transformă
într-o statuie de gheață
pașii lui trec prin noi
ca o fisură
în timp ce inima lui goală ticăie
ca o bombă cu ceas
#4
prin oraș bate un vânt abandonat
cerul e plin de cântecele neterminate
cuvintele lor au ars în direct
câini răsfirați aleargă acum umbrele întârziate
fluorescente
în urma lor rămâne
doar mușcătura ploii în asfalt
viscolul se cuibărește la marginea orașului
și așteaptă finalul concertului
doar mantiile rockerilor grăbiți
mai saltă ca niște aripi de îngeri
au acum mai multe umbre
și fiecare vrea să îi alunge
din clubul părăsit
jaluzelele clipesc des
e cineva afară și le bate la geam
e ploaia
ploaia asta lacrimogenă
o cascadă de cântece
cu care ei voiau să cucerească viața
toate știrile astea sunt atât de vechi
existau înainte
de a fi fost publicate
(poezie dedicată tragediei
de la Colectiv)
#5
în curând n-o să mai văd
așa că mă pregătesc
în fiecare zi
memorez
zâmbetul tău
să-mi țină loc
de lumină
#6
noi doi zburăm
cloroformizați
prin lanul de peturi goale
sunetele pianului se sparg
de geamurile camerei noastre obscure
dezarticulați ne adunăm
să amestecăm
ploaia
cu gândurile noastre
orașul de cutii&cartoane
conserve și tomberoane
crește într-o clipită
în depărtare
și strălucește în lumina
soarelui cu pete pe față
strada este ușor înclinată
și noi curgem pe ea
de câte ori le atingi tu
păpușile sunt vii
iar fumul ce iese din noi
se ridică
sau coboară
de parcă gravitația
brusc se mută
de colo colo
#7
eram ud până la sânge
vântul ne alerga pe plajă
doar că uneori pierdeam
semnalul wi-fi
și tu erai singura râvnită de toți
când îți flutura prea sus
rochia electrizată
singura parte vizibilă
a exploziei
Citește aici poezii din volumele: Cum să supraviețuiești în dragoste, Orașul tatuat, Cu secera și ciocanul la gât
Pagina Facebook: Cum să supraviețuiești în dragoste
Copyright © 2020 Ionuț Calotă
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment