IONUȚ CALOTĂ - CUM SĂ SUPRAVIEȚUIEȘTI ÎN DRAGOSTE



Ionuț Calotă – Cum să supraviețuiești în dragoste: Acest volum vine din mijlocul sincer al lumii, se ridică precum o melodie şi se aşază apoi pe marginea unei splendori, o gură de aer proaspăt de care nu te poţi ţine la distanţă; îl ai şi-l mai vrei îndată ce l-ai atins cu privirea şi apoi cu mintea florilor; nici măcar nu are rost să te mai gândeşti câte realităţi există între una şi cealaltă; emoţia, echilibrul interior şi forţa trăirilor te răscolesc, dar cea mai mare forţă este inteligenţa, ea se îndreaptă înspre dezvăluiri de sine, uneori până la indiscreţie, alteori doar atingând forma clipei cu o singură geană, ambele fiind, însă, profund umane; poate tocmai din acest motiv versul este atât de curat, îşi doreşte să respire chiar sensul său cel mai profund. (...) După lectură nu poţi gândi altceva decât că această întâlnire a fost unică şi ţi-a umplut inima, a fost timp pentru iubire. (extrase din prefața volumului semnată de prof. Daniela Toma, director al editurii Art Creativ)

Volumul de poezie semnat de Ionuț Calotă și publicat de editura Art Creativ în cadrul Colecției Triumf a fost distins cu Premiul de debut  la Festivalul Naţional „Virgil Carianopol”, cu Premiul de debut la Concursul național de volume „Poezia – Oglindă a sufletului”, cu Premiul pentru volum la a XXX-a ediție a Concursului Național de Literatură „Eminescu la Oravița” şi cu Premiul de debut al editurii Art Creativ.


iuburbie

m-ai chemat de afară era ger
eu o bucată de gheaţă în braţele tale
am început să mă topesc uşor
de la frumuseţea ta

ai tras noaptea ca o perdea
peste noi în pat
până ni s-au topit trupurile vechi
şi ne-au crescut altele fragede

tu îţi şlefuiai
umerii fosforescenţi de mine
în timp ce zilele
cădeau singure din calendar

m-ai luat de mână
şi m-ai dus în stradă
să aprindem luminile oraşului
dar noi mergeam încet
atât de încet încât
strada o luase
înaintea noastră


fără anestezie

ai început să mă iubeşti brusc
fără antrenament
fără să ştii măcar că exist
mi-ai deschis inima fără anestezie
şi ai găsit acolo
un rulou de benzi animate
uitat din copilărie
ai coborât în curtea mea
urmărită de obloanele rămase deschise
mi-ai arătat de unde răsare
cel mai bine soarele
în copilărie acolo umflam
buteliile îngheţate
am uitat să-ţi spun
sunt de dreapta
pentru că scriu cu dreapta
asta mă ajută să fac acest film al meu
un salt în necunoscut
precum prima noastră întâlnire
ce s-a petrecut
într-o fotografie


frumuseţi mascate

aşternutul nostru devine
câmp de însămânţat aripi
noi doi avem
inimile imprimate
în cearceafuri
după ce am făcut dragoste
e vremea tocmai bună
de descuiat frumuseţea
doar strigătul
se întinde între noi
şi naşte duminici
în noi trăieşte
clandestin
acelaşi cântec


floare de pasăre

ţi-am spus
eşti caldă
probabil ai sânge de pasăre
cu pleoapele basculezi noaptea
loveşti între genunchi
ochii mult prea deschişi ai apelor
jarul luminii de pe flori
e părul tău
atât de uşor
precum aerul
în care zboară
un înger


aisiola

ea umblă goală pe zăpadă
cu gleznele abureşte aerul
tălpile sale
toarnă forme de inimi
în ultima ninsoare
pagină rămasă nescrisă
peste pielea ei albă
se întind
stropi vagabonzi
lustruindu-i braţele
fulgi
ce se colorează
de la frumuseţe


mersul în mâini

merg în mâini
pe scheletul mirosului tău
nu-mi pasă de valurile-ţi tinere
care mă macină
mă macină
cămaşa ţi se desfoaie
în timp ce
rostogoleşti soarele
ca o centrală
anatomică


ezitare

lumina rămâne încurcată
în părul ei

ca o întrebare
ea traversează camera

cireşul împarte
manifeste albe pe stradă
iar eu nu pot să adorm

pe balconul meu
se întâlneşte noaptea
cu ziua


alb lângă alb

te privesc atât de intens
că mi se topesc pleoapele
tălpile tale depun pe zăpadă
petale din inimile noastre viscolite
azi ne cântă la pian soarele
şi ne trezim eliberaţi
ca dintr-un bloc de gheaţă
veşnică                                     
doar noi doi
atât de aproape
alb lângă alb


absent

cuvintele tale
se desprind din mine
fără de margini sunt acum înăuntru
şi în afară
zidesc strigătul între palmele tale
mâinile noastre se ating
şi se amestecă
mâinile noastre sunt cuvinte
în timp ce ziua de ieri
în noi se vindecă


Citește mai multe versuri și profilul autorului aici:  Ionuț Calotă

Copyright © 2018 Ionuț Calotă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.