MONICA ROHAN

Poezia?

Poezia nu-i sihăstrie,

nu vin pelerinii-nsetați

ca la ulcica răcoroasă-a izvorului.

Nu-i cum credeam

și bine că nu-i așa.

Aceasta nu-i Poezia

e doar o inimă crescută strâmb

un clopot de sânge care înghite stele.

Poezia e îngerul căzut în piață

învăluindu-și goliciunea în nori de mahorcă.

Inventați-i viața secretă.

Scrijeliți-vă numele pe pielea ei tristă.

Luați apoi o piatră ascuțită:

Loviți!

Adeverirea

Când un somn cade

în vertij

din înălțimi

în nenumărabile vise se sparge –

nu toate sunt vise adevărate

în adevărata lor stirpe

cu cheag nobil

și puteri moștenite

din străvisul de vis de vis.

Când în somn

marea de cuarț roz

vălurind în dreptul ferestrei

este chiar inima ta

ai cea mai clară dovadă

că împărățești

în corpul unui vis veritabil

din carnea nestatornică-a norilor

și uitare...

Însă ea este

Nici cât degetul stâng  –

însă ea este mama furnicilor

nici cât unghia celui mai mic dintre noi

însă ea este

cea care

stă pe umerii lumii

cocoțată

în claviculă

ca o lanternă zurlie

zvârle stropi de miere

luminițe acide.

Cel mai mic dintre noi

cu degetele cele mai mici

smulge capul de diamant,

cel mai mic

cu cele mai butucănoase

vorbe

smulge

inima ei.

Însă ea

este mama furnicilor

și se lasă ucisă.

Vocea mea se desprinde

Nu am vocea aspră precum

fierăstrăul alb

al incisivilor zilei,

să mă judec cu umezeala făcliei de ceață

nu

nici în beciul inimii unde rana uscată

scapără albăstria iască și luminează amar  –

Prin ferestre vântul azvârle stropi

și mirosul de sânge al mării inundă odaia.

Cobor încovoiata spinare a timpului meu,

dusă-i luntrea cu pânzeturi solare,

ciupercile peste ziduri gelatinoase

ondulează roiuri luminiscente.

Vocea mea în cascade freatice zguduie gheața

desprinde solzii de fier din vinele pietrei.

Sub munte crisalida molatecă

despăturindu-și mătasea...

Puține vorbe

Nu-mi cereți să leg două vorbe

că voi dezlega trei

și-astfel un tango s-o-nchega

numai din dantelării șubrezite

ca o tufă de trandafiri subțiri

     cu spuma petalelor sfâșiată

     în vântul serii verii.

De-mi veți cere pe estradă să viu

                   viu nu voi ajunge

fiindcă discursu-nflorit cu saschiu

zgârie inimii mătăsoasa lucrare

smulge impresii

             împunge

și nu-i agreabil

la arătare.

Refren

E vremea cumsecade

când ne putem încălța cizmulițele de cauciuc

fiindcă via își flutură miresmele,

baierele solidarității înghit solitudini,

bumbii cocliți lăstăresc pe mantaua soldatului.

E o vreme atât de cum-se-cade

că aproape se pot descifra mesaje deasupra miriștii,

țiuituri eliberate prin retezatele capilare, -

o hartă luminoasă transpare voios,

o hartă a sentimentelor verii

în care speranțele rodesc dau în pârg

și culegătorii coboară muntele

și adună luminițele verzi în tuneluri desfundate.

„refren”:

Ce timp bun ce vreme propice

lăsarăm în urmă câmpia cu spice

ciorchini poligloți în vie ne-mbie!

Europa mustește ca o damigeană cu fructe fermentate,

lungul drum iese la suprafață,

își înalță furnalele care colorează norii

și suflă acizi în penajul ciocârliilor...

(Monica Rohan, poeme din volumul Freamătul subtil al stingerii, Eikon, 2019)

Monica Rohan (n. 1 aprilie 1956, Șieu-Odorhei, Bistrița-Năsăud)

Scriitor, membru U.S.R., Filiala Timișoara.

Publică versuri și proză în antologii, volume colective și reviste literare.

Trecând printr-o dimineață (volum premiat la Concursul de debut al Editurii „Facla”, versuri, Editura Facla, Timișoara, 1983)

Scrâșnet (versuri, Editura Litera, București, 1984) 
Povești pestrițe (povestiri pentru copii, Editura Facla, Timișoara, 1986)

Împărăția de vis (povestiri pentru copii, ilustrații color de Silvia Muntenescu, Editura Ion Creangă, București, 1990)

Dulce lumină (versuri, Editura Hestia, Timișoara, 1996)

Vedere periferică (versuri, Editura Hestia, Timișoara, 1998)

1000 fără 1 (poeme, Editura Brumar, Timișoara, 2002)

Nostalgia grădinii (versuri, Editura Anthropos, Timișoara, 2006)

Picături (versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2007)

Rogvaiv (versuri, volum antologic, cu o prefață de Lucian Alexiu și postfață de Grațiela Benga, Editura Anthropos, Timișoara, 2009)

Zid după zid (poeme, premiul U.S.R. Filiala Timișoara în anul 2011, Editura Brumar, Timișoara, 2011)

Translucid (poeme, Editura Tracus Arte, București, 2014)

Freamătul subtil al stingerii (100 de poeme, Editura Eikon, București, 2019)

HaltaTerra (Editura Cartea Românească Educațional, Iași, 2020)

Paravis (Editura Eikon, 2023)

 

 

Citește mai multe poezii aici HaltaTerra, Ardere lină, Paravis, Am ajuns până aici

Copyright © 2019 Monica Rohan

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.