DENISA CRĂCIUN - 9 POEME

*

atâtea șoapte te rod 
rotunjime a nopții 
până la cotor

sub bolți pustiite de minte
trec undele frigului polar
crește mentă 
în odăile de altădată
noapte de noapte
horă iureș iele
împresoară frunți
frunți de poeți 
nici vii nici morți

 

٭

vin cuvinte solii de la Soare 
Sublimul Sultan al Iubirii
vin și locul în care te afli 
-nici al pierzaniei nici al izbăvirii -
se umple de Joimărițe Sânziene Paparude

mari cât niște libelule
ți se așază 
pe degete pe buze pe baierele inimii 
vor 
cu muzica lor 
să îți redea pașii 
umbletul 
pe apele lumii

٭

foc răpit din privire 
și dus hăt departe în spațiul
dintre sprâncene
porumbel de omăt
zice Domnul
îl voi face și-l voi sălășlui
în inima umilă 
ursită 
veșnicei uimiri

٭

peste pragul zorilor
albine matinale
sub pleoape de păpădie
se pierd toate zumzetele 
și liniile din palmă
de-a valma cu mugurii strugurilor
bolta în ecou se preschimbă
pe pajiștea fără leșuri a cuvintelor
cine te cheamă

٭

duminică 
după-amiază de toamnă

tăcere 
încuiată în coajă de nucă
nu te vede nimeni
în parcul inimii 
frunză în cădere 
frumoasă și peste fire de însingurată
dar calmă în vârtejul 
care te duce spre Soare 
frunză de viță nemuritoare
căderea ta e înălțare

٭

s-a oprit muzica
în golul dintre zi și noapte
cineva rămâne de veghe
deși nu mai trec lupi 
nici care cu blide de lut
oh cât de sălbăticite ne sunt mâinile
în somnul ce le ia în stăpânire

٭

îmbrățișarea unui pom uriaș de iarnă
într-un oraș necunoscut
alb amețitor te cuprinde focul crengilor
în adâncimea lor te pierzi fără urmă
-și e atât de bine!

٭

spații închise 
infinite
dintr-unul într-altul treci
te zbați nu ai aer ți-e greață
cauți cu disperare ieșirea 
uneori o găsești și ieși 
prin cer
alteori doar prin mâzga 
ușii de fier
în spatele căreia pândesc îngeri
prin tablourile lui El Greco ieșiți
întrebi 
gaura neagră din privirea lor 
implacabilă
soarbe lumina din tine 

apoi te trezești
azvârlit 
la coșul de gunoi 
printre foi de ceapă
coji de cartof 
de portocală
fermentează 
lent 
până într-o dimineață 
când
spumegând 
se înalță 
Muntele 
ce nu se urcă
ci doar se coboară

٭

din umbra unui deget ce se plimbă
pe foaia de hârtie nu se rostogolește 
nu vrea să se lase auzit 
și în Sahara paginii 
ascuns luminează 
cât o mie de amnare 
cuvântul din fiecare bob 
de nisip selenar 
l-ai auzi 
dacă noaptea nu ți-ar
foșni atât de tare prin pereți 
mișună 
șoareci 
centauri în miniatură 
deunăzi n-ai știut 
că așteptarea 
e și mai sfâșietoare 
când nu are început

uite umbra degetului se
subțiază pe foaia de hârtie 
și te lasă să vezi
că tot ceea ce își dorește 
inima ta – această casă fără ferestre –
este 
binecuvântarea somnului
fără vise


Citește aici poezii din volumele:

• Estera
• Incipit vita nova
• Între sistolă și epistolă
• La fleur de figuier
• Dies irae
• Danse Lilith / Balla Lilith
  

Copyright © 2026 Denisa Crăciun 
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---

---