CRISTIAN BOROȘ - POEZIILE UNUI CÂNTĂREȚ DE STRANĂ

 

Cristian Boroș - Poeziile unui cântăreț de strană (Editura Eugraf, 2021): Nu e nici un secret că artele se întrepătrund şi comunică între ele chiar mai bine decât o face fiecare în parte, iar lui Cristian Boroş secretul acesta nu-i este încifrat. Poetul nu numai că este un psalt apreciat şi un poet pe cale de afirmare, dar este şi un grafician interesant, toată cartea fiind atât de potrivit împodobită cu desene ce amintesc de lumea vechilor manuscrise cu miniaturi şi desene ale călugărilor copişti. Cartea de faţă este ea însăşi ca un vechi manuscris care insistă să-ţi dezvăluie codurile unei lumi cunoscute doar de iniţiaţi, în care comunicarea cu divinitatea prin rugăciunea-cântec face apropierea de biserică mai trainică. (extras din prefața volumului – Definiri lirice ale psalmodierii - semnată de scriitoarea Daniela Şontică)

Psalt
(acrostih)

pune, Doamne,
sufletului meu
aripi să cânte în zbor –
la Tine un cânt să ajungă,
tot să Ți se închine un dor...

Știi, Doamne?...

ştii, Doamne, că atunci când cânt
pe limbă simt tălpi ca de picioare
cu riduri aspre şi adânci
ale cuvintelor pe care
doar le rostesc şi nu le cânt
şi nu le-mbrac pe fiecare
într-o cămaşă ca de in,
dar purpurie la culoare
ce se desface fără pliu
din locul de unde răsare
întrepătrunsă de cuvânt
iubire-ascunsă în mirare
că-n mine mi se ţese-un cânt?...

ştii, Doamne, că după cântare
chiar de nu pot, aş vrea să plâng:
şi tălpile cuvintelor pe care
nu le-am cântat să le cuprind
şi să le spăl pe fiecare
şi să Te rog ca să îmi strângi
iertarea Ta în mir de vindecare
şi cu acela să le ung?...


Condac

CĂTRE NĂSCĂTOAREA-DE-DUMNEZEU
«OCROTITOAREA PSALŢILOR»
(după melosul Condacului Buneivestiri)

nu de pe buze
ci din inimă - cântare
cu umilinţă
şi smerită cugetare
a-ţi aduce, Preacurată, ne-nvredniceşte
pe noi cei ce
în slujirea psaltichiei
rânduiţi am fost şi te mărturisim cântându-ţi:
lăudată-n veci eşti, Ocrotitoarea psalţilor.

 
Imn psaltichiei
(după melosul Condacului Naşterii Domnului)

ritm, suflare şi cuvânt
şi melismatică pace,
rugăciunii scump veşmânt
şi leac scăderilor noastre
eşti deplin,
dumnezeiască psalmodiere,
dându-ne
vindecătoarea ta mângâiere
ca, prin graiurile noastre,
să preaslăvim pe Hristos
cântându-I în veci.


În cvintă

Doamne, de parc-aş fi îmbătrânit
şi inima – mâini amorţite
mi s-ar fi chircit,
tâmplele – lespezi,
sufletul singur
nemaisuind spre Tine
paşi repezi...

tac
şi cu mine întreg şi plânsul îmi tace
şi-n cântecul de altcândva
inima nu mi
se mai desface...

ajută neputinţei mele de-a fi,
de a-Ţi cânta
strânge-mă spre Tine iarăşi
în cvintă cu milostivirea Ta!...


Amin

cred, Doamne, şi Ţie mă închin,

ajută neputinţei mele,
mă-nvaţă a-Ţi cânta deplin

cu gândul şi buzele mele
şi cu inima mea din plin

vosglasului chemării Tale
de-a pururi să-i răspund: Amin.



Mai multe poezii și profilul autorului aici: Cristian Boroș
Citește aici: Știu, Fereastra, Numai rănile scriu, Străvezire
Site: Cristian Boroș
 

Copyright © 2025 Cristian Boroș
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---