CRISTIAN BOROȘ - NUMAI RĂNILE SCRIU

 

Fecunditate

numai rănile scriu,
copacii tac
și pietrele îngână
ceea ce rănile scriu
când copacii tac
nemaiputându-și îngrămădi
în vârful frunzelor
durerea...

Dezîngrădire

în teama prăbușirii gândului
mă văd izbindu-mă de oasele tale
la poalele sufletului –

pune peste mine
mâinile tale
și învață-mă
să respir iarăși cu tine
de la o margine la alta a oaselor,
în toată măreția sufletului...

Lacrimile

lacrimile au în miezul lor
păsări care zboară
mai subțiri decât aerul
și mai înlăuntrul lui
decât însuși știe –

de-aceea lacrimile mele
evaporându-se spre tine
te cheamă să le auzi cântecul
împrăștiat în aerul
amirosind a ploaie...


Creștet

culminându-mi
muzicalitatea nealterată a firii
tac lăsându-mă cuprins
de melosul puterii ei

și lacrimile mă inundă
și-n tresărire cânt
cu creștetul sonor și desfăcut de chei
al fiecărei răsuflări rotunde
ce mă strânge
în însăși muzicalitatea ei
și mă naște-n toiul
unei singure secunde
ieșite-n veșnicie
cântând din timpul ei...


Imperfect

îți scriam la imperfect
și imperfect ca-ntotdeauna
și simțeam cum dorul meu
revărsându-se întruna
se-mbulgărea fără fisură
și fără defect
spre tine rostogolindu-se
perfect...


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Cristian Boroș
Citește aici: Știu, Fereastra, Străvezire
Site: Cristian Boroș

 

Copyright © 2023 Cristian Boroș
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.