OTTILIA ARDELEANU - SCHIMB DE VORBE CU GABRIELA

Poezii din volumul Schimb de vorbe cu Gabriela (Editura Eikon, 2022):

schimb de vorbe cu gabriela

gabriela asta o fi vreo fără-ea-nu-se-poate
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut și nu găsesc o notiță un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmărește
în fiecare poză în fiecare discurs apare și ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta și după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidențiat hașurat întrebat
cum de reziști tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum șuieră de fiecare dată când apari
scoate fum și de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care își sparge valurile de pereții inimii mele
cum se bagă ea în discuție neîntrebată
cum sfidează pe toată lumea cu inteligența ei de prin cărți reviste și ziare
cum nu poate suferi agramații și ți-i arată cu degetul de parcă tu nu ai ști
cum se plimbă prin poemele tale ca pe niște străzi europene arătându-ți indicatoarele
și spunându-ți acum la stânga acum înainte vezi să nu calci accelerația
cât de aproape se bagă ea la fileu cum îți salvează mingile face câte-un rever
de rămâne publicul în extaz și meciul se încheie în favoarea ei
mă întreb de unde-și cumpără gabriela eșarfele cu care te îmbrobodește
și parfumul cu care te răpește de fiecare dată
de ce trebuie tocmai ea să pună punctul pe i
mă întreb și tot nu găsesc acel ceva care poate m-ar face să realizez
că în viață este bine să mai și asculți
chestiune de morală ar spune pleșu


femeia fatală

dă târcoale cu ceva greu pe umăr și gluga cât o noapte de
toamnă căzută pe creștetul pământului
când vine vremea se apucă de muncă taie doboară usucă și îngroapă
se hrănește doar din câștigul ei nu-și schimbă domeniul de activitate
nici să lucreze în același loc nu-i place e descurcăreață
niciodată n-a rămas șomeră ba din poziția în care se află uneori angajează mercenari
să-i facă treaba este mult prea ocupată cu munca de teren în care
ca unic acționar trebuie să depună semnătura pe fiecare contract pe care-l încheie
ca o zăludă cu piercingul în buric sub mantaua de întuneric nu se ferește de nimeni și
nimic nu o impresionează nici măcar aceia care vor rămâne să strângă în urma ei
lucrează cu bani iar strângerea lor este motivul pentru care nu stă o clipă
pare neserioasă așa travestită în fel și fel de oameni
unii afirmă că ar fi văzut-o în neglijeu dansând la bară pe blocuri
înconjurată de tineri fără aspirații care îi băgau bani în sân o pipăiau și o adulau apoi se aruncau alții susțin că se afla la volanul unui jeep în cursa vieții când a ieșit învingătoare
se spune că nimeni nu iubește ca ea mișelește stoarce tot din iubit și-apoi abandonează
oriunde s-ar afla în frig în sărăcie în frică în boală sau în vreun partid nu iartă nimic atee convinsă
apariție stranie de curând s-a afișat alături de un erou cu douăzeci de ani mai tânăr decât ea
ce importanță mai are diferența de vârstă
pe covorul roșu în rochia foarte decoltată sfidând tristețea mulțimii
pășea ca văduva veselă fluturând un drapel pe umăr
azi a ciocănit la ușa unui adolescent în calitate de meditatoare

femeile se caută în bărbați

femeile cu o mie de suflete mușcă din bărbați
din aerul prin care se mișcă spre o viață ciudată
făcută din momente trăite doar dacă știi
ce înseamnă a trăi cât îți propui
să faci anume lucruri
dar cineva ori ceva răstoarnă totul
te trezești făcând împotrivă ceea ce
nici prin minte nu ți-ar fi trecut luptându-te cu tine
fără să știi când a început războiul
arunci cu lacrimogene cu haine
rămâi gol în mediul uman
mușcă din dorințele lor fără vârstă
descusute în locuri esențiale
nebunia degenerează în pierderi și suferințe
destramă visele aruncate de pe noi ca pe niște
haine prea purtate fără niciun rost
de unde vise în vremuri ca astea
le vine să muște din carnea lor de bărbați
din bărbații cu sufletul măsurat în parseci
să se plimbe în peisajul lor rupt din harta universală
lipită cu sângele unei iubiri pe care n-o poți căuta pe google
nu e de mâna a doua nu miroase-a alte femei
se caută în bărbații îmbrăcați în poezia unei vieți nebune

 

toamna scăpată din lesă cățeaua

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă
se uită în ochii mei cățeaua fix în ochii mei
cred că a găsit înțelegerea se așază pe labele din spate și mi-adulmecă gândurile
nici nu apuc să percep când îmi linge tălpile și coapsele și întorsura șoldurilor și gurguiele
și limba mea nu mai e în stare să zică nimic și-atunci îi arunc o coastă
ea bucuroasă mi-o aduce înapoi de fiecare dată oricât de departe aș arunca-o oricât de înalt
se gudură îmi dă ocol își scutură urechile blege o dată de două ori de multe ori eu nimic
tac și nu o bag în seamă privesc speriată cum trece tărcata prin mine
dar nu nu nu vreau un animal de companie of ea se face preș la picioarele mele lățoasa
și latră iubirea salivează iubirea și așteaptă să o alung a nu știu câta oară frate unde sunt hingherii
și dacă aș îngropa-o sub un cer de frunze ar fi de-ajuns să strig iubire
s-ar năpusti asupra mea cum deasupra unui mormânt lopețile
în loc de cruce ar sta ea să chelălăie
aici zace sufletul unei toamne cățeaua de iubire nu pleacă


echilibru

de ce n-aș recunoaște mersul pe sârmă
instabilitatea aceea înspăimântătoare
când toți te privesc li se strânge inima
și nu pot decât să exclame să aclame în timp ce tu
ești între a fi și a nu fi deasupra existenței
mergi tremurat dezechilibrat ținându-te
de un reper imaginar la care te rogi
închizi ochii în semn de protest pentru nesiguranță
te clatini din toată iubirea pe care o porți
dar se surpă ca orice clădire făcută la tinerețe din puțin
înaintezi totuși din teama de a nu fi zdrobit din priviri
acele semne pământene de care nici manole nu avea nevoie
aerul se face mic în nările privitorilor
leșină unele speranțe de viață se produc ambuteiaje
nedumeriri se ridică în picioare protestează
mergi încet incert somnambulesc interjecțiile te susțin
mai e puțin până la finiș deasupra unui gol imens
nu te pierde tocmai acum uite cineva îți aruncă un zâmbet
e simplu urcă-te pe el și te va duce
în paradisul de nisip vei găsi cuvântul
de susținere oarbă


matrioșka

în fiecare dimineață mă trezesc
altcineva
joc un rol diferit de cel de ieri
de cel de mâine nu știu dacă să mă tem
îmi vopsesc altfel unghiile părul
îmi iau cu totul altă ținută
devin un alt personaj
social mă izolez moral înghit ceva dulce
artistic ascult Hungarian Rhapsody
îmi fac o cafea la nisip
apuc marea de o scoică și trag soarele
dintre nori sunt femeia de sare care se topește în
efectul de iubire va schimba lumea
dar după o noapte albă
printre hârtiile mele ca niște aripi de
pescăruș mă trezesc
alt personaj al trăirilor mele
ce văd ziua interpretez noaptea
până ce reușesc să nu mai fiu eu
sunt un personaj diferit îmbrăcat în
alt personaj în
alt personaj

 

Volumul pe libris.ro: schimb de vorbe cu gabriela

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ottilia Ardeleanu
Citește mai multe poezii aici: Pe tibia-n jos, tremolo, Niciodată nu spune unei zile că e ordinară, Timpul meu se măsoară în inimi pe care le ating, Doze de plăcere

 

Copyright © 2023 Ottilia Ardeleanu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.