MANON PIȚU

Femeia perfectă

De la o vreme,

Sunt iubită de toată lumea.

De bună-seamă,

Toată lumea a devenit îndeosebi bună.

Eu singură am rămas rău mirată.

Firește, sunt un poet minunat

Întâlnit cu bucurie și drag

De către toți ceilalți poeți minunați

Unde intru,

Se face tăcere.

Duc o existență neverosimilă,

Însăși liniștea mi se-ncurcă

Printre picioare.

Răspund serios oricărei întrebări.

Dar doar până la jumătatea zâmbetelor:

Extravaganta mea natură contradictorie.

Nimic mai mult

Care să lase la vedere

Impecabilul alb al condamnaților.

Undeva,

În josul mâinii cu care întorc cheia în contact,

Cea mai mică dintre noi,

Cu ochi de piatră sleită

Și resemnarea

Gâlgâind din inimă ca dintr-un cuib de rândunele,

Încă plătește

Căldarea de sânge

Șerpilor din iarbă.

Trei părți umbră

Ca un specialist în duminici,

Cântăresc

Nonșalanța cu care pierd fumătorii vremea

Și calcarul după-amiezelor

Ce împunge timpanele și tulbură soarele.

Îmi plesnesc degetele.

Îmi fumegă ochii.

Mai binele meu – doar cafeaua.

Mă-nvelesc cu o piele amară

Să-mi pot prinde-ntre pumni

Țeasta zbârcită și în flăcări.

Liniștea

se târăște pe un  perete curb.

Învață înotul cuminte.

Pe culoarul grinzii

ceva stropși

tandrețea înnodată a funiei.

Ziduri între vii

Un interlocutor,

unul neinteresat de lozul

de sub ultima matrioșkă.

Un ghem de sârmă-n coșul ppieptului.

Sub scobitura suprasternală, un delfin canibal

îmi zgârie vocea spre-a mă face

binevenită la o cafea într-un oraș străin.

Nu m-ai iubit pe mine

nicio clipă.

Mâinile unui adult

înghesuie sub o căciulă tricotată

un păr de nestăvilit.

O reclamă însoțește graba îmbrăcatului,

 brațe obraznice îngână toamna

 și răstoarnă vremea, uimind vântul.

”Tonight we are young

& we ll put the world on fire”.

Nu am avut niciodată douăzeci de ani.

Oamenii sunt arareori atât de liberi.

Sex și geriatrie

Fetița cu oase lungi, delicate și limpezi,

cu miros de praf și transpirație de copil

ascultă lângă mine versurile unor adulți dezinvolți.

Își scutură părul din ochii bolnavi.

Fetița asta palidă e dâra eclipsei prin deliciul bătrânilor.

Ea mi-a întins capcana pentru psihopați, tați și alte erori,

a spart timpul și l-a-ngrămădit în mine.

        Visez gropi care nasc câini.

Fata asta e o hârtie de muște.

Îmi îngrașă moartea

Fiecare rânjet peste dinții îngălbeniți de tutun,

Căngile ce-și întind spre ea unsoarea fierbinte.

       

        Fluturi lustruiți.

Toți fluturii aceștia rod din mine

ca din dulceața unui hoit.

Toate femeile mele

Un ochi pe față,

unul pe dos,

cea care mi-a pus croșetul în mână,

cea care mi-a încălzit apa

să-mi spăl cămașa de pionier de nailon.

Un ochi pe față, unul pe dos,

”unchi” tare mai aduce cu ”unghie”, dar să nu …

Cozi împletite și dioptrii,

vâzdoage și morminte sub nuci bătrâni

și săculețul

și modelele de broderie

și dormeza de catifea roșie

lipicioasă de roasă, cu leii cocliți si turtiți pe mânere.

Fusta mea ”hoață” purtată toată vara

  – el zâmbea la galbenul ei - 

și ”rațele și vânătorii”

și picioruș scurt.

Sâmbătă seara gata cu lucrul, că ne văd vecinii.

Și temele pentru vacanță

- geometrie, română, fizică – dis-de dimineață

pe banca de la scară

cu soră-mea și fetița vecinilor

și gârla Nicolinii,

cu porcii aruncați de pe Galata

și pungile umflate de apă sub podul de lemn.

Asta e rețeta pentru supa cu găluște, așa se fac ardeii umpluți.

Gata cu fata slăbănoagă întrând pe ușă de la școală,

grăbită să pitească undeva

bucuria că frățiorii au avut un ou să-l împartă,

mila pentru jena încurcată a mamei (alt ou nu mai e)

și dâra nouă de sânge, despre care doar a auzit.

Un rând pe față, unul pe dos,

Nu e frumos să vorbești urât.

La fotograf zâmbesc două râme siameze să nu ți se vadă lopețile încălecate.

Și

Să nu afle vecinul

că maică-sa ți-a adus pe furiș ditai teancul din bpt

 – N-ai cum să le citești pe toate vara asta, ți-a spus soră-ta.

Un rând pe dos, unul pe față,

unghiile mătușilor ascuțite pe mine,

cele ale mamei scrijelind înfuriate că nu plâng,

zgârieturile tufelor de trandafiri (măcar am și eu unul).

Și cele două rânduri de buze, cuvintele mele mușcate.

Acum,

că te hlizești

în timp ce el îți spune amuzat ”iote ce i-au făcut golanii”,

aș gândi :

cu lăboaiele mele și genunchii de mânz

de toate știu face.

Manon Pițu – Note despre mine însămi:

Manon Pițu e un jurist reciclat, un pseudo – afacerist bucătar și un îmblânzitor de ritmuri casnice și variațiuni fiscale, expert forțat în elementul uman divers și pervers.

S-a născut la vremea apelor înghețate de mincinoși, dar a disimulat graba diversionist alegând Întâmpinarea Domnului ca zi de prim urlet. Asta nu a ferit-o nici de așteptările pe măsură și manifeste ale aparținătorilor, descurajate cuminte, tenace și temeinic, nici de iluzia libertății, fixate inițial în visul de a deveni marinar, iar apoi în mirajul avocatului desuet și interbelic.

A debutat târziu cu un volum dovedit subteran, apariția  formatului editat fiind  gâtuită de repetatele coincidențe de titlu (organizase întregul discurs sub titlul #cum să uiți un bărbat# și chiar atunci a apărut #Cum să uiți o femeie# a lui Dan Lungu; #În marginea unui cum# a devenit, ignorând indicațiile editorului, #În marginea umbrei# , 2013 - și acolo a și rămas).

Parte din avatarurile de  proză poetică și  reflexivă au fost cuprinse îngăduitor in revistele Timpul și Zona Literară, în HB scrisuri - Antologia Clubului de inițiativă literară (editura Cygnus, Suceava, 2013) și în Ziduri între vii - Antologia Salonului Ieșean de Literatură  Zero + (editura Zona Publishing, Iași, 2015), numită după unul dintre poemele autoarei, iar câteva interviuri  - în revistele sus amintite și în volumul Scriitorul – destin și opțiune. Anchete literare realizate de Petruț Pârvescu (editura PIM, Iași, 2015). Dintr-o convulsie de conștiință a apărut în 2016 volumul invizibil (editura Charmides, Bistrița), iar proiectul "Variaciones Roumena en Granada", însuflețit de doamna profesor Oana Ursache, a creat ocazia primelor traduceri a unor texte din  această cărțulie.

Sus-numita duce o existență neverosimilă, fiind prea independentă financiar pentru un scriitor serios și prea naiv-boemă pentru un capitalist înveterat, iar peste toate, există câțiva oameni cărora ar merita să le mulțumească.

Aparent funcțională în toate celelalte vieți (autoarea s-a mai născut și la 30 iulie 1991, la 2 august 2005 și la 10 iulie 2008), Manon încă își adună bucățile. Se vor numi cel mai probabil #Să nu adormi#.

Mai multe poezii aici: Negru stors
Blog: Manon - Arpegii minore

Copyright © 2018 Manon Pițu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.