OTTILIA ARDELEANU - DOZE DE PLĂCERE

  

Ottilia Ardeleanu - Doze de plăcere (editura Neuma, 2021): Doze de plăcere este un volum incitant, ca titlu și conținut. Aceste “doze” de plăcere sunt spectacolele bucuriei de a scrie, abordând cu avânt poetic, diferitele experiențe și situații existențiale. Sunt poeme cu o structură densă, cu un tricotaj special, cât să ne scoată din inerție, cât să exprime “cu penița gândului” versuri de o veritabilă inspirație. Ceea ce dă o notă aparte scrisului său, soliditate construcției poetice, este inteligența cu care dă sens nou cuvintelor, sintagmelor, prin mutarea, așezarea ingenioasă și inginerească a cuvântului, a imaginilor în poem, similar cu mutarea pieselor pe tabla de șah. Cuvintele se transformă miraculos, metaforele vin acolo unde sunt chemate, explodează, irump într-un mod spectaculos, uneori senzual. (...) Da, Ottilia Ardeleanu scrie pentru toate vârstele, de fapt poezia nu are vârstă, cum nici cititorii săi. Cititorii au vârsta poeziei pe care o iubesc. Această carte reprezintă pentru poetă, în amănunt, pulsația vieții sale interioare, dorința de a-și impune creația, de a-și dovedi talentul, capacitatea de gândire, forța și cutezanța de a aborda orice subiect, ca parte a aceluiași întreg cu Poezia. (extrase din cronica semnată de poeta Ana Ardeleanu)

 

aburi existențiali

mă duc să cumpăr pâine caldă
la patiseria din piață fac mai multe sortimente
uneori e așa de mare coada încât
luați împreună
părem o reptilă domesticită
mă tem că până la mine se va răci pâinea
se vor răci oamenii
e bine că am telefon
pot să-i gâdil mândria de marcă
pe vremuri am stat mult fără
comunicam prin scris
până să ajungă oful meu la destinație
până să primesc un sfat o încurajare
treceau multe ploi prin ochii mei
găseam deja rezolvarea
băteam palma cu singurătatea
începeam să înțeleg ce e bucuria
nu îndrăznesc să mă uit înapoi
cea mai bună vizibilitate o are viitorul
înaintez cu greu prin aburii acestei pâini comune
mi se face foame
de frumos
uneori nu-l văd fiindcă în fața mea
sunt persoane înalte
mai fac un pas citind în iarba călcată în picioare
cum să te ridici când alții
trec tăvălugul cu satisfacție
uite-mă ajunsă
la tejghea o pâine mică nedorită
încă nădușește pentru un om
plătesc o bag în sân
e rotundă ca inima bunicii

acasă o așez pernă și îmi pun capul
plin de gânduri
e caldă încă și îmi visez dragostea

 

perfect simplu

tren ruginit și gol
anul trecu prin ochiul meu
cu șuierat înfricoșător
peronul dintre pleoape
năpădit de umbre
de tristețe agățate de retină
are pașii măturați de vântul strategic
al unei temeri
trecu rapid
așa cum îți intră o musculiță bezmetică
tocmai când privești lumea
atent într-un tablou cu miros proaspăt de sânge
o revoltă în irisul de care se prinse fără să aibă timp
de dumirit
esteticul atrage orice insectă liberă
abia percepui un bâzâit de parcă trenul
s-ar fi pus brusc în mișcare
spre a descompune ochiul anatomic
un crash pocni ferestrele
în mii de cioburi diamantine
și pare că via,a căzu pe dale
cum se aruncă dintr-o carte femeia pe șine
țipă o cucuveică din botul bolidului căprui
se revărsă un amurg incendiar
peste tot
miros de gudron și paiul din ochi

 

răsărit

spre dimineață cerul mi s-a părut un lac
limpede mângâiat de ramuri plutitoare
umbre dolofane înotau ușor
mi s-a părut că văd un pește mare
și-am aruncat visul
o undiță cu multe ace
mi s-a părut că l-am prins ce bucurie în ochi
de laț se zbătea iar eu trăgeam cu putere
târâș făcea valuri soarele până la mal
mă luaseră toate căldurile
e vară și abia trezisem
cele douăzeci și cinci de grade
aproape că îmi luaseră aerul

poezia se scrie pe foaia asta velină

viața
cursiv și caligrafic la început
cu atenție să nu rupi din greșeală
apăsător cum așezi cuvintele
ca într-un almanah
îngrijit
mai ștergi mai îndrepți
uneori cerneala lasă urme de lacrimi înflorite
aștepți să se usuce
treci la versul următor
cu seninul unui alt orizont
uneori cineva îți dă sfaturi
sau pune degetul pe răni mai vechi
cureți locul cu o gumă
ori suprascrii fără să te rușinezi de propriile greșeli
în fond
câte nu înveți din asta
dacă e necesar ocolești gropile care
se formează în pavajul erodat de trecere
lași versurile în urmă amintiri îngălbenite
despre care mulți au citit
așterni altele noi din materiale mai rezistente
și poezia ta crește frumos
cu picioare lungi și trup fusiform
bărbații întorc mereu capul după ea
până dispare într-un anotimp
perspicace
iubirea adaugă cireșe la urechi
înălțându-se grațios pe vârfuri
se simte privită critic
atinsă de pasiune
adulată
câștigată pentru veșnicie de-o inimă
dar uneori pe foaia asta velină
nu-ți găsești cuvintele
te întristezi o mototolești și dai coș
din prima încercare

 

un finiș perfect

iar punctul acela neștiut
s-a rostogolit spre mine
l-am confundat cu o pasăre-n cer
imediat după nori
însă el tot venea
tot venea
până am zis că o fi un bulgăre
de pe munte desprins
începeam să percep zgomotul său
trepidațiile îmi hrăneau pulsul
și se apropia în viteza unei comete
nu simțeam pericolul
mi s-a părut o eclipsă de lună
parcă aș fi trecut pe lângă un zid al separării
perfect rotund
creștea
creștea uriaș
să mă zdrobească
dar nu
s-a oprit la o clipă
de iubirea mea

 

Pe libris.ro: Doze de plăcere
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ottilia Ardeleanu
Citește mai multe poezii aici: Pe tibia-n jos, tremolo, Niciodată nu spune unei zile că e ordinară, Timpul meu se măsoară în inimi pe care le ating

Copyright © 2022 Ottilia Ardeleanu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.