IRINA LAZĂR - O LUMINĂ, UNDEVA

 

Licitație

cazurile de coronavirus numărate de televiziuni
37, 38, cine oferă mai mult, cine s-a mai îmbolnăvit
a, domnul, poate doamna, 40, al 40-lea caz, doamnelor
și domnilor, extraordinar!
încă un caz, doamnelor și domnilor... cine mai vrea,
cine mai are ceva de spus?
iată 41, al 41-lea caz!!! e oficial, doamnelor și domnilor etc etc
pauză de publicitate.

Să scrii

Să scrii negru pe alb despre tine e cam greu
să scrii despre izolare, taină, dureri, frici, toate
transformate online
la ora 11 jumate, când înnebunesc cu toții
măruntaiele tale ies la vedere, poate, obiceiurile
noaptea târziu, îngenuncheată în pat lângă o lumânare roșie
ți se pare că ai parte de o casă
ziua însă contururile se estompează,
nicio singurătate nu e de ajuns pentru a te desena
atârni un ciorap pe calorifer ca o relicvă care îți dă fiori
îți cresc părul, unghiile, ai un ghem dureros în piept
te gândești ce vei face mâine, de ce nu poți să-ți privești copilul
și nu știi.

Orfelinate

Mereu, aceeași priveliște spre orfelinatele
din jurul meu,
copacii se acoperă treptat de un verde nepământean,
precum irișii unui zeu fără nume
departe,
un loc exotic în care aș vreasă ajung
mai devreme sau mai târziu
când
voi putea să zăresc stelele și ziua.

Apocalipsa trotinetelor

unde sunt toate aceste unelte ale bucuriei, ale avântului
vajnici bărbați cu pieptul brav ar fi străpuns acum, străzile
printre petale de flori, străfulgerați de privirile trecătorilor
corporatiști cu siluete abile, domni sprințari cu genți diplomat
pretențioși metrosexuali cu cămăși înflorate,
liceeni proaspăt ieșiți din cotloanele
unde se fumează la greu
intelectuali și alți bărboși, prinși într-o clipită de zbor
pe trotinetele ancorate civilizat într-un oraș cu pretenții
trotinetele bietele, disprețuite acum, probabil că nimeni nu le mai bagă în seamă
pe la umbra unui copac înfrunzit, căzute în desuetudine
ca orice relicvă a unui cult dispărut.

Tot ce vreau

degeaba avem tot felul de conversații cuminți la nesfârșit
nu mă interesează nici șomajul, nici școala online, nimic
tot ce vreau este să te am în mine
am un măr însetat din care vreau să muști
altfel la un moment dat va înflori și va da pe dinafară
din trupul meu vei găsi doar niște zdrențe
din care nu vei avea cum să mă mai recompui
încă privesc noaptea pe furiș
încă visez la drumuri, la tot ce-aș putea să îți ofer
ia-ți fricile de mână și vino la mine cu ele
le voi mângâia și alinta ca pe niște căței flămânzi
apoi vom pune pe mute totul și ne vom băga în pat amândoi
te voi lăsa să stingi de tot până și luminile de la cablu.

Un caz al neascultării

Tedros Adhanom Ghebreyesus,
un nume predestinat
Eu zic să-i punem și lui o coroană virus pe cap
Să-i scandăm numele, să-i cântăm o-sa-na-le
trăiască boala noastră cea de toate zilele
trăiască televizorul, că de la el vine informația
trăiască izoleta
să îngenunchem în fața celor care au grijă de noi
conducătorul statului ministrul de Interne, cu geacă de motociclist
să cântăm în supermarketuri ținându-ne de mână
motivați foarte serios ceea ce faceți
oare sexul este permis?
să beau singură, în tăcere, o poșircă a uitării
să îngroș rândurile nebunilor
să-mi închipui că sunt un caz al neascultării.

irina l.

lăsați-mă să cad printre declarații pe proprie răspundere
cu două perechi de măști lipite de creier
dați-mi voie să fiu asocială, dar nu distantă social
lipsită de tot ce e mai vital, ca o
plantă de apartament crescută în voie, hrănită cu poțiuni alcoolice
înfășurată în nylon sexy roșu, ating lumina,
pentru a avea vise erotice
cu președintele braziliei
sosia lui kim jog un și che,
revoluționarii lui pește prăjit drapați dincolo de orice închipuire
cu aiurelile unei nimfomane
beau apă rece dintr-o fântână fără fund
unde sentimentul de vinovăție nu există,
unde nu aud glasul mamei
nu-mi spune nimeni pe nume și nu am de mărturisit nimic
dacă ești lângă mine,
cât se poate de concret,
te pot dizolva în orice minut în zahăr.

Dâra de sânge

o floare face unghi perfect cu
ceea ce aș fi vrut să-ți vorbesc
e clar că acolo se zbate culoarea roșie,
între dâra de sânge și nisipiul serii,
toamna ne trimite răvașe,
nu avem cum să le descifrăm nu avem cum să rămânem,
suntem atât de departe,
o răceală ca asta nici nu mai poate exista

În crizele de anxietate

luna care s-a prins de antena blocului
semnul secret pe care îl cauți
cândva, undeva, cineva
te așteaptă într-o cameră
ca să spui o formulă magică
îți arde fața
fără teamă, noaptea se deschid
nuferi doar când dormi
liniștea ți se încolăcește ușor la picioare.

Noiembrie cu stele

„O, nebunia orașului mare, când seara”
de la ora 9 magazinele sunt închise
tramvaiul 32 scârțâie sinistru când întoarce la piața unirii
luminițele de crăciun, doar ele, desenează dâre
prin ceața de noiembrie, văd
pretutindeni văd
cornuri ale abundenței cu stele.

O lumină, undeva

poate o să mai emoționezi și alte inimi
poate o să treci și pe lângă alte suflete
suflet al meu
te culc seara și te mângâi
și tot mie îmi pare rău că vii sau că pleci
știu că toate astea sunt cuprinse undeva
într-o carte a regretelor și a dragostei
a ploii auzite la geam, a liniștii bruște
a pașilor necalculați
a mâinii mele în mâna ta
seara.

Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Irina Lazăr
Citește mai multe poezii semnate Irina Lazăr aici: Poezii de dragoste, Subliniază-mă cu roșu, Rezistența

Copyright © 2022 Irina Lazăr
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.