IRINA LAZĂR - POEZII DE DRAGOSTE

Poem cast

Eu nu am decât zahăr brun în casă
și hamuri
Ai coborât să iei sare

Să mâncăm și noi ca lumea. 

Prea mult, prea puțin

ce înseamnă oare, când îți pui ochelarii
să-mi citești poezii, firește, nu ale tale
când îmi aduci aminte de masa din bucătărie
de cercelul meu atârnat pe acolo, pe undeva
ca o capcană de prins vise, tot așa cred că sună cercelul
când bate vântul
când nu sunt eu
drept răspuns ți-am citit și eu o poezie de-a ta
cu voce tare, ciudat, cât de tare răsuna tristețea pe acolo
ciudat, în poezia aia spuneai că o să fii fericit
te-am întrebat, și ești fericit
te-ai fâstâcit, ai spus da
mai târziu ai spus da, nu atunci.

Poem marin

în toate zilele astea

în care plouă abundent
și piersicile miros a sare
în zădărnicia acestor mângâieri
ghicesc niște gesturi hieratice

azi și mâine
azi și ieri
la o adică mai departe nu mai știm
nici să citim, nici să vedem
la un moment dat ni se vor încețoșa ochii
o să ne usture ca de la nisip.

Negru progresiv

Inutilitatea asta se adaugă la toate
inutilitățile de până acum
mă simt vioaie și lipsită de inimă
ca un clișeu pe care vreau să-l trăiesc, tu
gustul amar al intrării în casă
dincolo de asta, vocile ni se izbesc de
tăceri mult mai casante decât orice
ne-am închipui
două entități fără virgulă
scrum de țigară în patul de fum în care ne-am iubit
și o groapă fără geamăt
în care au asurzit
ciorile și timpul.

Te aștept

la fel de penibilă și de vulnerabilă
ca întotdeauna
te aștept la intersecția unor carouri
știu sigur că nici asta nu va dura,
și cu toate astea ceva îmi spune că aici
la răscrucea unei iubiri ne vom cunoaște
într-un fel sau altul
schizoid, alcoolic, narcisist, infantil
paranoid angoasant
poate încă pe deasupra
te aștept, totuși, penibilă, și vulnerabilă, ca
întotdeauna, sub cerul cenușiu, sub corcodușii cu omizi.

Simferopol

un loc unde aș vrea să mă întâlnesc cu tine

acolo bărbații și femeile își dau întâlniri de taină
iar clădirile sunt făcute din umbre
un deja-vu cu miros de mare și seară

un miez de nedesfăcut în care mă oglindesc,
iar tu te uiți la mine de dincolo
și știi cine sunt
încalc orice regulă, îmi permit să fiu
vampir,
șarpe, undă sau cerc
iar
în camere vopsite cu albastru, vopsite cu paseri și flori
mă ții de mână acceptând cruzimi inimaginabile
nimeni nu ne dă afară de nicăieri pentru că, hei,
suntem în vacanță, suntem incorecți și ratați
atât de veseli
încât cerul pogoară peste noi fără niciun fel de ezitare.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Irina Lazăr

Citește aici: O lumină, undeva, Rezistența

Poezii din volumul: Subliniază-mă cu roșu

 

Copyright © 2018 Irina Lazăr

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.