GABRIELA CHIRAN - META-REALITATE

 

meta-realitate

sunt
sau nu sunt
zorii aceștia
și-ai celeilalte
zile nevăzut revărsându-se pe undeva în altfel de jerbe?

vreau să aud ce spune vrăjitoarea asta
bătrână
încă bolborosindu-și agonic descântecul în ibric

să știu ce mă mai poate urni
ce anume mă mai poate salva
în afară de-această cafea
care fierbe

bal fratricid

perfect deghizați: tu Cerșetoarea eu Învingătorul!

nici nu-i nevoie să spunem că visul nostru de doi
s-a dat la schimb cu-njurăturile de castă
nici că în cont inima ne-a slăbit
că bunurile ei s-au dus ca de haram (ține minte: contează farmecul
el fierbe sub cele patru ace înfipte până în creier)

hai să intrăm
indiferenți la cartea cu noroc
în sala de bal (selectul bal fratricid)

sunt gata
să donez ce-a rămas: contul nostru de nemurire
numai până-n zori valid

un rest de zi

o să orbească
până la urmă și-această hulpavă zi

încă pot vedea cum se clatină
o aud încă
alunecând de perete încet
în sfârșit pot încă să-mi închipui cum cade
ca un păcat
implacabil

dar luați-o de pe fața mea:
împunge prin ochiul abia dezamorsatei neodihne
ceva din buzunarul ei kaki
ceva
ca botul unei grenade

dar e chiar botul unei grenade restul ăsta de zi:

noapte bună somn luminat

ce am găsit

am aprins tot ce se mai putea aprinde
(candelabrele își probaseră nevinovăția: erau simplu decor)

și-am adus veioze
lanterne mari cu fază lungă lanterne mici
și mai lacome
de întuneric
lămpilor de veghe le-am smuls abajururile care mai mult încurcau

altfel de lumină au adăugat lumânările candelele

– și nu am găsit

atunci am stins peste tot și-am căzut istovită
în cădere
mâna oprindu-mi-se pe o măsuță joasă cu obiecte amestecate

mâna a pipăit a umblat

și așa pe întuneric pe bâjbâite
am găsit
în sfârșit

ce?

păi
prin interioarele alea în principiu greu de iluminat
prin tainițele subterane
cine mai știe ce puteam eu
pe la vreo șaisprezece ani
găsi?

nimic nou

lămpi și megafoane de top fac drum
amplifică luminile
azi ca și ieri din primul rug aprinse
și strigătele
născute din prima izbândă a trupului împotriva durerii

numai umbre recente răzbesc prin zidurile groase
mai groase cu fiecare mileniu cu fiecare magic
câștig
cu fiecare suflet
pierdut
printre fragedele tufe de tuia

altfel

nimic nou: îngheață pe caldarâm
roua sângelui înșelat
de mersul tot mai tropotitor al unei furnici

– aleluia


(poezii din volumul Singurătatea e atemporală, editura 24:ore, 2020)

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Gabriela Chiran, Martor între lumi paralele, Tot mai simplă, viața!

 

Copyright © 2021 Gabriela Chiran
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.