NICOLETA CRĂETE - AUZIȚILOR MEI

 

auziților mei

văd dar nu-mi acopăr privirea
ispitesc toate crucile
ard orice foc
sfințesc apa sfințită
să-mi dați doar un colț de pâine pe care să plâng
niște ruine să dorm
și o haină din săruturi vândute
deasupra mea bate un iad cu arome
de nou născut
mă tem
să nu pierd prea puțin

al farsei voastre trup

voi
cei care la mesele voastre întinse ședeți
chiar acum
veselindu-vă peste
aminte luați
și cu mare băgare de seamă priviți
înspre hrana pe care la guri o purtați
poposind
pe cuvinte o vreme
spre paharele care din mână în mână se-ntind
ca să surpe
mântuirea mimând
căci ceea ce se frânge pe mesele voastre
acum
căci ceea ce plânge
căci ceea ce se toarnă-n urechi
nu este hrană
și nu e vin
și nici muzică nu e
ci este trup lepădat

al farsei voastre trup

2020 păsări

nimeni n-a venit să mă întrebe de ce
nimeni în ce fel cu cine când unde
mă duc sau devin

în cea mai rotundă și de beznă țipenie
am șezut eu și pâinea
am șezut eu și vinul

douămiidouăzeci păsări s-au izbit de fereastră atunci
răsturnând vinul
peste pâinea ce se făcuse fărâme pe drum

cine e acela ce umblă

oamenii au uitat să respire
fragmente de gol
zac orânduite de-a valma
pe casele lor

vremea e să se audă orchestra
pândește cărnii hrana lor
umbră pământului

dar intră în alunecarea din umbră
cad păsări cad păsări
cu morminte în cioc
și-ntrebarea

cine e acela ce umblă
fără haine și nume
cine e acela ce umblă

tomberonul luminat

țipătul e purtarea cuvintelor
spre același nivel
este ultimul om dând mâna
cu primul

am visat o adunare de bube
în floare
înflorea din bube o hartă
înfloreau pe hartă profeți

o rochie din încheieturi oarbe
am visat
pe o lepădare de sine
țipătul e o lepădare de sine

când privești lepădarea la față
mult timp
țipătul e un tomberon luminat
m-am visat în veșmânt de tomberon luminat

cântec de leagăn
(unei balerine sub acoperire)

de zile întregi vezi păsări moarte
ce dansează sub apă

nu te teme
copilă

dincolo de scâncetul acid al mașinii
îți înverzește sângele
se înroșește apa
din darul neputinței
ai îmblânzit răul din lume
în straie de nuntă

ești nebună și plină de gropi
cel mai exact presentiment al morții ești tu
teamă să n-ai
în curând vei fi numai bună de pus
pe cruce
sau rană

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Nicoleta Crăete

Citește aici: Femeia cu trupul de ceară, De-aceea, Lumină pentru o străină

Copyright © 2021 Nicoleta Crăete
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.