ADRIAN PĂPĂRUZ - Colecție de sentimente

****

la cinci ani mi-am dorit un mânz
văzusem eu la un televizor comunist
o prietenie minunată alb negru
dintre un puști și un căluț

la șase ani am înțeles
că nu voi căpăta niciodată vreunul
iar căluțul meu a devenit inorog

apoi nu mi-am mai dorit nimic
înțelesesem cumva
care-i treaba cu lumea

un an am fost trist
dar mi-am șters din minte
toți caii verzi

după ce tristețea s-a plictisit
am demolat chiar și pereții interiori
ca nimeni vreodată să nu-mi mai
picteze iluzii acolo

la 9 ani m-am îndrăgostit
de poeziile cu părul lung
de surâsul cuvintelor
de lacrimile literelor

și de atunci fac colecție
de sentimente
de vieți și de morți
negru pe alb

sunt propriul meu inorog...

****

doar șase țigări până la răsărit
cum să-mi împart
disperarea la șase?
mai bine întreabă-mă ceva
e noaptea întrebărilor
am putea fi prieteni până
la ziuă
semănăm amândoi
atât de bine cu noaptea
nu-ți voi răspunde
dar e plăcut să crezi că exiști
întreabă-mă
vreme de șase țigări
apoi să mă ucizi
și poți să mă-ntrebi
mai departe
nimeni nu va ști că ne-am cunoscut...

****

o viață dansează topless la bară
o moarte-n tequila la bar
prin fumul de marlboro
respiră erotic pianul
în colțul dinspre iad
se joacă black jack pe îngeri
sub tavanul zugrăvit cu smoală
maica Tereza caută o speranță
într-un afiș lăsat zălog
de un orb însetat:
"dă-mi puterea să fiu
lumina din viața lor,
pentru ca, în cele din urmă,
să-i pot conduce către Tine''
pe străzi nu mai e nimeni
doar patru cai galopând
alb roșu negru galben
atât...

****

nebunia îmi toarce în poală
cățărându-se pe suflet
vecinul dali îți pictează un sân
uitat în mintea mea graal
din când în când țip
să știu dacă mai sunt viu
în epifiza renovată recent
Zugravul te desface în triunghiuri
căutându-ți ipotenuza
mi-am legat visurile
de un țăruș în irișii tăi
n-am știut că ești oarbă
candela e pe sfârșite
și eu...

****

în camera ta mamă
încă miroase a credință
a scorțișoară
și a mere coapte în suflet
toate sunt așa cum le-ai lăsat
pendula s-a oprit
la ora eternității și un sfert
eu bat smerit în ușă
și pășesc ca într-un altar
să te întreb șoptit
ce mai face Dumnezeu
tu îmi zâmbești mereu la fel
din rochia de mireasă
cu trena până în rai
iar tata e atât de mândru
cu tine la braț
mai șterg puțin praful
și câte-o lacrimă furișată
mai deschid fereastra
dinspre trecut
pe pervaz același
porumbel așteaptă
firimituri de speranță
în schimbul unui zbor
liniștea mă cuprinde mamă
îmi urcă prin genunchi
din podeaua pașilor tăi
uite
cerul tot încape în camera ta
și mie au început
să-mi crească aripi
bună dimineața mamă...

****

îmbrăcată
dezbrăcată?
dezbrăcată
îmbrăcată?

nici  n-am știut uluito
că tu rămăseseși
pe marginea inimii mele
cu un picior în gol
așteptând o resuscitare

încărcată
descărcată?
descărcată
încărcată?

viața fuma
și ea o plictisită
o moarte cu filtru...
îngropată
dezgropată?

****

de singurătate murim amândoi
într-un salon de suflete bolnave
ne ținem de mână pat lângă pat
perfuzați cu speranță expirată
nu ne putem privi
ochii fiecăruia dintre noi
privesc în acel înlăuntru
străin pentru celălalt
o vreme am avut visuri gemene
zburam în aceleași ceruri
diminețile ne prindeau
de fiecare dată îmbrățișați
întrepătrunși unul în altul
acum nopțile ascultăm moartea
cântând hituri de ducă
și numărăm secundele mute
pe monitoarele tristeții
nu mai știu cine de la cine
s-a molipsit de trădare
ne-am pierdut iubirea
în aceeași ambulanță spre iad
uite
se sfârșește perfuzia
ce-ar fi dacă am crede din nou
în miracole?

Mai multe versuri și profilul autorului aici: Adrian Păpăruz

Citește aici poezii din volumul: Dream Catcher
Citește aici poezii din volumul: Helior

 

Copyright © 2020 Adrian Păpăruz

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.