GABRIEL GHERBĂLUȚĂ - POVESTEA LUI A FOST ODATĂ

Poezii din volumul: povestea lui a fost odată (Editura Pim, 2019):

a fost acum ca niciodată

visurilor omului-poveste le curge sângele

e perna pe care locuiesc prea piatră

nimic cald sau moale care să le fie acasă

încă o dimineaţă poartă măştile coşmarului

om ca toţi oamenii omul-poveste

nu se-mbracă de la armani

poartă aceleaşi straie-poveşti

din vremea copilăriei

i-au rămas cam mici dar nu le leapădă

decât când întâlneşte un alt om

rămas ca adam pe marginea unei poveşti

într-o altă lume/ poveste

albă-ca-zăpada împarte cu piticii

mărul dat de maşteră

bună dimineata, întuneric

de-aş fi harap-alb

călătorea… asta făcea de când se născuse

se hrănea cu secundele care treceau

scuipând cojile în urmă

ca un hansel presărând dâra de cenuşă

cărare stearsă după fiecare pas făcut

era doar un harap-alb al propriei călătorii

la capătul căreia îl aştepta măiastra

sau la capătul fiecărui pas

moartea… 

drumul poezului

străbătuse mult drum să ajungă acolo

în ţara poezo/poveştilor

îşi dorise mult să ajungă pe tărâmul lor

de când ascultase prima poveste

a pornit în călătorie

de unul singur

şi nici o agenţie de voiaj care să îl ducă

doar el şi drumul spre necunoscut

un marco-polo pe drumul poezo/poveştii

ar fi vrut să fie pasăre

să ajungă mai repede în ţara cuvântului magic

îşi schimbase numele

rockbird

doar doar îi vor creşte aripi

degeaba…zborul lui era invers

tot mai aproape de centrul pământului

cu fiecare zi petrecută

cu fiecare zi care îl îngreuna cu încă o poveste

era ca un copac căruia îi creşteau frunze/poveşti

din om/pasăre semăna tot mai mult

cu omul/ poveste sau copacul/poez

nici gând să ajungă vreodată la destinaţie

ţara aceea magică “poezo/story land

era doar în mintea şi sufletul său

şi cu fiecare pas făcut se depărta şi ea

morgana pe buzele uscate

ale însetatului de cuvânt

drumul său era cum urma lăsată

de aripa măiastrei pe cer

o imensă iluzie

acum când nici poveştile nu mai sunt ce au fost odată

în ţara poveştilor nu se mai întâmplă nimic

zmeilor nu le mai arde să fure cosânziene

sunt bătrâni şi ar da oricât

să nu se mai trezească noaptea

cu dureri sfâşietoare e oase

scufiţa-roşie a devenit o gospodină

aşezată la casa ei ; cu un soţ beţiv şi îmbufnat

şi cu 4 copii care nu o lasă să îşi scrie memoriile

niciun balaur nu deeranjează liniştea locuitorilor

e cald! atât de cald încât motanul şi-a scos cizmele

redevenind o mâţă ca toate mâţele

a fost odată!...

castelul poveştilor este o colivie

în care omul/ poveste a închis împreună

cosânziene, zmei, împăraţi şi hoţi,

inorogi şi djini

chiar dacă are gratii de aur,

tot o colivie se numeşte

este copilăria

singura cuşcă în care vrem reîntoarcerea

şi a cărei uşiţă nu se mai deschide

niciodată.

 rămâne doar atât:

“a fost odată!... “

Citește aici poezii din volumul: ultimul amant al mariei tănase

Citește aici: Gabriel Gherbăluță - Sonete și Sonete IV (Omul/Pasăre)

Copyright © 2020 Gabriel Gherbăluță

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.