ANGELA FURTUNĂ - CUVINTE CARE MÂNGÂIE

 

cuvinte care mângâie fără să aline

fără să-ţi asumi absenţa decât ca pe o formă de zbor?

fără să-mi spui bună dimineaţa

fără să mă conduci către ieşirea din scenă

fără să-mi ceri o cafea şi un bilet de avion?

nu-şi asumă nimeni aceste lumi ratate?

dar oare de câte ori aş mai putea pleca din ţara mea? oare cuvintele care mai despart lumile fraţilor mai sunt  un tribut plătit identităţii?

oare adevărul meu mai este relevant, câtă vreme adevărul celuilalt îmi este impus prin marketing?

oare fratele mai poate fi frate, într-o dragoste de eprubetă?

ai fost mereu singur, doar cu tine şi cu oglinzile hipnotice

în timp ce nimeni nu credea despre tine decât că eşti un autist,

între timp au descoperit că limbajele nu pot înlocui instinctele,

muzica şi culorile,

iar oamenii au fost mai pregătiţi pentru ură decât pentru iubire.

ai fost sedus să crezi în istorie?

ai ştiut că toate poveştile sunt inventate la o orgie, sau scrise de învingători pentru a-şi justifica excesele?

imaginarul nu este decât

o surdină

peste durerea de a nu avea o poveste mai bună decât a celorlalţi.

în fapt, unul şi acelaşi povestitor se propagă prin ceilalţi

ca un fluid ce diluează, cum un drog, sângele minţii cu sângele inimii

lumea noastră e plină de mincinoşi

care trăiesc de azi pe mâinie, de la un secol la altul, sperând să atragă prin născocirile lor

cât mai multe hipnoze de grup.

da, oamenii au nevoie de mitomania povestitorilor -

libertatea este un cromozom ce se stinge

sub fascinaţia poveştilor despre bine, frumos şi adevăr -

în realitate, noi nu avem nimic, decât poveştile care par că spun ceva despre noi

vitrina cu lumi posibile, expoziţii de oameni, circuite de sociopaţi,

târguri de poveşti, arene cu identităţi părăsite, galerii de negaţionişti, reţete culinare pentru consumatorii de suflete, legi care conţin deopotrivă oamenii vii şi cadavrele, dar prin care victima este privită cu mai puţină compasiune decât făptuitorul,

la fel cum toate tragediile lumii privesc cu mai multă înţelegere şi autonomie a esteticului înspre asasin decât spre victimă,

abatoare de suflete şi cuşti pentru minţile fragede, şcoli ale persuasiunii: levitaţi, levitaţi, levitaţi! plutiţi deasupra voastră şi părăsiţi-vă inimile, lăsând locul vostru pentru cei avizi de putere, cei pentru care sunteţi doar nişte jucării vechi şi nişte piese de anatomie inumană –

în fond, aceasta este civilizaţia, aceasta e povestea – deopotrivă psalm, rigor mortis şi descoperire ştiinţifică:

a fost odată un om care îşi dădea târcoale şi se sfia să intre înăuntru

dialoguri directe –

reliefuri psihice viu colorate

cu accidente de proiectare, hohote, corole, aure şi gemete.

ce viu e totul, prin ascuţimea unei minţi geniale, frumuseţe nemărginită şi durere, tehnicitate biologică şi urlet –

gadgeturi şi stenturi, radiaţii şi substanţe care ne ţin în viaţă

de parcă am dori, ca nişte proşti iluminaţi, să fim în viaţă

dincolo de viaţă –

dar dincolo de viaţă e doar un şir de respiraţii în vid

un şirag de paşi

un cortegiu de umbre

de animale mecanice

de îngeri şi de matematici –

cuvinte ce mângâie fără să aline

un dans în ochiul ciclonului. singura frumusețe este aceea care nu se vede – când îngerul păzitor nu-și mai suportă aripile

niciun cuvânt nu va lua asupra lui pe cei ce l-au nesocotit

şi au plecat fără să-i descopere rostul –

niciun cuvânt nu va lua asupra lui conştiinţa nefericită a oamenilor

când se ascund de întrebări

în fibrele limbii de lemn –

nici un cuvânt nu va striga singur după ajutor

într-o umanitate ce nu mai simte forţa binelui –

ce este o prăvălie de concepte? – o întrebare de acum câteva decenii,

din lumea de după

Jurnalul fericirii şi Jurnalul de la Păltiniş –

între cele două jurnale,

doar două cuvinte: puşcăria, ca formă de persecuţie a cuvântului şi a ideilor asumate de oameni,

şi obsedantul deceniu, capitol cu dedicaţie de la Kremlin –

perspectiva omului întemniţat pentru idei, versus perspectiva omului rămas afară din celulă, apoi aruncat departe de groapa comună, şi păstrând, tocmai de aceea, un suflu cald de compromis, sclav la tejghea, abulic filosofând despre libertatea parţială

a celui ce nu se vinde, dar nici nu se opune

doar joacă după ritm, păianjen în ochiul ciclonului

şi iată un zid, şi iată un jurnal apocrif,

şi iată un creier spălat, aşezat cu grijă alături de un alt creier spălat şi alături de multe sute de creiere spălate, dacă nu chiar mii şi sute de mii, milioane şi sute de milioane

de creiere spălate

cu tot cu inimioarele lor de plastilină şi de zahăr,

cu obrajii aprinşi şi cu gurile căscate

care cântă cu voce limpede, ca la un cenaclu de lagăr, cântecèle sacadate, de mobilizare generală, cântece de pripas pe lângă un rege sau pe lângă un filosof isteric, la rândul său figurant într-o utopie –

şi vine peste toate un ceasornicar de mentisme,

un regizor,

un orator bâlbâit

şi spune

umple-v-ar pământul gura!,

abia atunci, brusc potolită, marioneta cu creierul spălat ridică pleoapele pentru prima oară,

ridică umerii,

ridică braţele şi exclamă, o, da! acum ştiu

aceasta este forma ludică a haosului!

este simfonia tuturor sclavilor

goniţi de acasă

alungaţi din satul lor, din vitrină, din beciuri, din cartierele mărginaşe, din camioanele rechiziţionate, din sălile de clasă, din cinematografe şi din cârciumi, din gări şi din canale, din parcurile de provincie, din cazarme,

izgoniţi din lumea care le dă întotdeauna dreptate

o dreptate scobită în cuvinte găunoase

ca pe o formă personală de a-și exterioriza frica prin bravadă şi disimulare,

întocmai cum un copac de deșert: cu rădăcinile în sus și cu braţele scormonind cerul de

sub țărână

când am întâlnit prima oară un text hipnotic

cuvintele păreau smocuri de iarbă

iar siluetele fine ale unor oameni îndepărtându-se la orizont păreau razele unui soare negru,

apoi pământul mi-a dat înapoi trupurile proaspete de martiri

iar cărţile mi-au înapoiat cuvintele acelor exilaţi, cu rosturi neînţelese de noi,

abia atunci, Ivan (Karamazov, după mirajul visătoarei Kamakura) a rostit solemn o sentinţă pe care toată lumea a confundat-o cu o revoluţie în jazz

din muzica făcută din angoasa războiului, pe ritm de cuvinte inconştiente, involuntare, neaşteptate

nu poţi iubi decât oamenii ce mai întâi şi-au ascuns faţa

- natura fericită a copacilor când devin poveştile unor fiinţe regăsite –

scormonind textul şi iarba

unul câte unul

martirii - din cuvinte au renăscut

Angela Furtună - Activitate culturală și civică:

Inițiator și coordonator al proiectului Zilele “Monica Lovinescu” (edițiile 2005-2018), inițiator și Președinte al Premiului Național “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca” decernat de Juriul Internațional condus de Academician Basarab Nicolescu (din care au făcut parte, de-a lungul timpului, cercetători, oameni de știință, jurnaliști, universitari, critici și scriitori, din țară și din străinătate, între care Dennis Deletant, Alexandru Călinescu, Angela Furtună, Vladimir Tismăneanu, Tudorel Urian, Gheorghe Grigurcu, Cassian Maria Spiridon, Antonio Patraș, Doina Jela, Corin Braga ș.a.). Premiile Naționale “Monica Lovinescu și Virgil Ierunca” au fost decernate până în prezent unor personalități care au construit și apărat valori pe linia lovinesciană și monicalovinesciană, a literaturii libere, a direcției estetice și est-etice, a spiritului democrației: Gheorghe Grigurcu, Vladimir Tismăneanu, Cassian Maria Spiridon, Doina Jela, Radio Europa Liberă.

  

Angela Furtună a realizat filmul documentar “Monica Lovinescu, din nou acasă” (2008). A organizat Conferințe “Monica Lovinescu” și a publicat zeci de articole la temă sau dedicate literaturii exilului, în presa românească și internațională. A redactat, în cadrul unui parteneriat cu organizatorii francezi, pagina de dicționar dedicată Monicăi Lovinescu (19 nov. 1923, București – 20 apr. 2008, Paris), la zece ani de la moartea ei, pentru ”Dictionnaire encyclopédique des penseurs d’Europe centrale et orientale (Pologne, Hongrie, République tchèque, Slovaquie, Slovénie, Roumanie, Bulgarie, Balkans, États baltes) depuis 1945” (Paris, 2018).

Din 2006 până în prezent, sub egida Consiliului Județean Suceava și a Bibliotecii Bucovinei, Angela Furtună este inițiatoarea, directorul artistic și coordonatoarea proiectului Festivalul Internațional Francofilofon “Primăvara poeților” - versiunea pentru Bucovina, a proiectului francez, devenit franco-român, Le Printemps des Poètes, cel mai vechi și consecvent proiect de diplomație culturală româno-francez axat pe educație și cultură derulat anual în Nordul Moldovei, la începutul lunii martie. În cadrul Festivalului Internațional Francofilofon “Primăvara Poeților – Le Printemps des Poètes”  scriitoarea Angela Furtună a promovat și imaginea literaturii române și a scriitorilor români, a inițiat și acordat și Premiile de excelență în cultură și educație “Profesor Iulia Leo-Miza” și, respectiv, “Profesor Cornelia Mânicuță” în omagiu pentru două eminente personalități ale școlii pedagogice și culturale bucovinene și românești.

Încă din anul 2003, în cadrul unui Proiect personal de durată, Angela Furtună a început o serie publicistică pe durata multor ani precum și organizarea unor evenimente axate pe educația antidiscriminare și pedagogia memoriei. Multe dintre acestea au avut drept target cultul eroilor, dar și Memoria Regimurilor Totalitare din Europa din secolul trecut: Holocaust și Gulag. Începând din 2005, a organizat în fiecare an, sub egida Consiliului Județean Suceava și a Bibliotecii Bucovinei, evenimente publice cu parteneri instituționali educaționali, și promovând teme istorice și culturale, sau de pedagogia memoriei, dedicate atât memoriei victimelor Gulagului, cât și memoriei victimelor Holocaustului: Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului, în 27 ianuarie, și Ziua Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu, în 9 octombrie, urmând recomandările organizațiilor internaționale unde România este afiliată, precum și ale legislației românești. Subiectul este sensibil în Bucovina, de unde au avut loc unele din cele mai importante deportări și execuții sub regimul Antonescu, și unde s-au născut și mari artiști și oameni de cultură evrei, mulți fiind emblematici pentru arta și cultura din România, dar și pentru cultura mondială a Holocaustului, precum și pentru cultura Universală, autori dintre care amintim : Norman Manea, Aharon Appelfeld, Dan Pagis, Paul Celan, Arnold Daghani, Rose Auslander, Alfred Margur Sperber, Ițic Manger, Selma Meerbaum Eisinger, Gregor Von Rezzori și alții.

Preocupările dedicate de-a lungul timpului cercetării și recuperării unor filoane de istorie, memorie, literatură și cultură din exilul antitotalitar și autentic pro-democrat (teză, Monica Lovinescu, studii Virgil Ierunca, Paul Goma) precum și, pe de altă parte, cercetări și scrieri pe problema culturii și creației evreiești, i-au adus scriitoarei ostilitatea cercurilor politice sau intelectuale și culturale din actualul trend populist ce recuperează pulsiuni xenofobe, extremiste și antisemite de tragică amintire totalitară și alimentare neomarxistă și neolegionară. Au urmat persecuțiile, marginalizarea, acțiunile concrete de limojare, de excluziune (a fost dată afară fără preaviz din revistele bucovinene, 2003, ca și din instituții de stat, 2003 și 2010, la comandă politică-structuri-servicii) și decredibilizare, care au influențat negativ viața socială, personală și profesională, precum și receptarea antumă a operei și imaginea Angelei Furtună.

Citește mai multe poezii aici: Angela Furtună, Celor nepregătiți să vadă...

Citește aici fragmente din: Caietele de carantină ale cobaiului Ganzfeld

Copyright © 2020 Angela Furtună

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.